Directorul CNA, despre apropiații Partidului ȘOR care ar fi părăsit Moldova: „Sunt figuranți importanți”
Full Article 4 minutes read

Directorul CNA, despre apropiații Partidului ȘOR care ar fi părăsit Moldova: „Sunt figuranți importanți”

Directorul Centrului Naţional Anticorupţie, Iulian Rusu, a confirmat că mai multe persoane din cadrul Partidului „ȘOR” au părăsit Moldova. Șefia CNA a menționat că ar fi vorba despre membri ai partidului, iar în viitorul apropiat vor fi făcute publice numele acestora. 

În cadrul emisiunii „Punctul pe AZi” de la TVR, Iulian Rusu a aprobat declarațiile prezentatorului precum că mai multe persoane ar fi reușit să fugă din țară.

„Da, sunt figuranți importanți. Pentru moment nu vrem să facem publice aceste informații. În curând numele lor vor fi cunoscute, când vom solicita aplicarea unor măsuri. Sunt membri ai partidului ȘOR”, a ținut să precizeze Rusu.

El a mai menționat că se desfășoară o investigație internă pentru a elucida cazul.

„Presupunerile noastre sunt că a existat o scurgere. Pe acest episod a fost deschis un proces penal și la moment se desfășoară o investigație internă, care probabil se va extinde și față de alte autorități. O să avem mai multe răspunsuri în viitorul apropiat”, a comunicat directorul CNA.

La fel, el s-a referit și la perchezițiile recente efectuate la reprezentanții Partidului ȘOR.

„S-au colectat o serie de materiale în urma perchezițiilor. Investigațiile continuă.(…) Pentru moment, pot să spun ca a existat o deschidere în momentul perchezițiilor. Persoanele nu s-au opus”, a spus Rusu.

Întrebat dacă au fost rețineri în urma cercetărilor, directorul CNA a răspuns: „Nu, e vorba doar despre percheziții”.

Amintim că pe 22 iulie, jurnalistul Alexandru Cozer a publicat o scurgere din procesul finanțării ilegale a Partidului „ȘOR”. Potrivit fragmentului din dosar, publicat de către jurnalistul Jurnal TV, cel puțin șapte dintre persoanele apropiate Partidului „ȘOR”, implicate în distribuirea mijloacelor ilicite în favoarea formațiunii, au părăsit Republica Moldova – aproape toți în data de 16 iulie 2022.

Menționăm că potrivit fragmentului din dosarul publicat de jurnalist, Vitalie Balinschi, Igor Himici, Nelli Parutenco, Olga Romanova, Alexandr Petrov, Serghei Racu și Tudor Balițchi au părăsit Republica Moldova. Primii șase – în data de 16 iulie, iar ultimul – pe 10 iulie, spre Tel Aviv.

În document se mai menționează că Ilan Șor, liderul partidului care îi poartă numele, ar fi intrat în posesia unor date confidențiale, pe care le-a făcut publice pe 17 iulie, pe Facebook. Mai exact, acesta a menționat că sunt planificate arestări și a indicat și perioada în care acestea ar urma să aibă loc.

***

Amintim că oamenii legii au inițiat în dimineața de 21 iulie percheziții într-un dosar penal pornit pe faptul finanțării ilegale a Partidului „ȘOR”. Potrivit procurorilor, s-a constatat că partidul ar fi acceptat conștient bani de proveniență dubioasă, din partea unei grupări criminale, care erau folosiți în interes de partid, precum onorarii pentru artiști, salarii pentru membri și organizarea de proteste. Partidul „ȘOR” a acuzat guvernarea că ar fi influențat Procuratura Generală să deschidă dosar penal pe faptul „finanțării ilegale” a formațiunii.

Ulterior, deputata Partidului „ȘOR” Marina Tauber a fost privată, la solicitarea procurorului general interimar, de imunitate parlamentară și reținută pentru 72 de ore în ziolatorul CNA. Pe 22 iulie, aceasta a publicat o scrisoare prin intermediul avocaților, prin care susține că este nevinovată și acuză, din nou, guvernarea de răfuială politică. De menționat că, în ajun, purtătoarea de cuvânt a PAS, Adriana Vlas, a declarat că „grupările de crimă organizată deghizate în partide, finanțate din bani furați de la oameni nu-și au locul nici în politica, nici în societatea din Republica Moldova” și că partidul de guvernare așteaptă concluziile și finalitatea în acest dosar.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: