Doar 51 de consumatori au renunțat la compensații pentru plata facturilor la gaz. Printre ei – Vadim Ceban și Andrei Spînu
Full Article 3 minutes read

Doar 51 de consumatori au renunțat la compensații pentru plata facturilor la gaz. Printre ei – Vadim Ceban și Andrei Spînu

Până pe 25 ianuarie, 51 de consumatori finali din R. Moldova au depus cereri prin care solicită să fie scutiți de compensații la facturile pentru gaz. Informația a fost confirmată de către președintele Consiliului de administrație al Moldovagaz. Vadim Ceban a precizat că și el se numără printre cei care au renunțat la ajutorul din partea statului. Și vicepremierul Andrei Spînu a menționat că a renunțat la compensație.

„Deja 51 de consumatori au făcut uz de posibilitatea de refuz al compensației din partea statului pentru plata facturii la gaz. Și eu am refuzat, întrucât conștientizez esența acestei crize și consider necesar în condițiile actuale să manifest solidaritate cu consumatorii pentru care ajutorul din partea statului este foarte important”, a menționat Vadim Ceban.

Anterior, șeful Moldovagaz a declarat că a primit pentru luna decembrie o factură de circa 5000 de lei.

Și vicepremierul Andrei Spînu a anunțat că a renunțat la compensația oferită de Guvern pentru plasa facturii la gaz. Factura sa pentru luna trecută a constituit 6 200 de lei.

Amintim că cei care doresc să renunțe la compensarea prețului gazelor trebuie să completeze și să expedieze un formular, la care se atașează cererea completată și semnată electronic sau scan-copia cererii completată și semnată manual, precum și buletinul de identitate scanat. Cererea semnată este înregistrată de SA „Moldovagaz” și începând cu luna viitoare factura pentru gazele naturale se va emite fără compensare.

În prezent, tariful pentru gazele naturale, cu TVA inclus, este de 11,08 lei, însă Moldovagaz a expediat Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) o cerere în care solicită majorarea tarifului până până la 15,59 lei cu TVA inclus.

Anterior, Guvernul a aprobat un pachet de compensații pentru 5 luni în mărime de 1,6 miliarde de lei. Mai exact, statul compensează primii 50 de metri cubi de gaze cu 4,3 lei din tariful de 11,08 lei. Pentru un consum între 50 și 150 de metri cubi de gaze, compensația este de 3,2 lei din tarif per metrul cub, consumatorul urmând să achite 7,9 lei metrul cub de gaze consumat. Iar cei care consumă mai mult de 150 de metri cubi vor achita costul gazului integral – cu 11,08 lei.

Pe 20 ianuarie, Parlamentul a declarat stare de urgență în Moldova din cauza crizei de pe piața energetică.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: