Doar până pe 30 noiembrie, achită cu cardul Mastercard FinComBank și câștigă premii valoroase!

Promoția „Călătorește spre o aventură unică la Cirque du Soleil în Lisabona” continuă! A mai rămas doar o lună pentru a te înscrie la tombolă. Urmează să fie desemnați încă 10 câștigători a valizelor de călătorie și câștigătorul premiului mare – o călătorie de 4 zile în Lisabona pentru întreaga familie.

Pentru a te înscrie la marea extragere trebuie să achiți cumpărăturile și serviciile cu cardurile Mastercard de la FinComBank. Poți realiza plăți atât în magazinele din țară, cât și online.

Câștigă trolere stilate de călătorie! Efectuează cel puțin 5 tranzacții lunar și participă la tragerea la sorți.  Pentru a-ți mări șansele de câștig, trebuie să realizezi cât mai multe plăți. Fiecare 5 tranzacții pe lună îți oferă dreptul de a fi inclus repetat în lista participanților la tragerea la sorți. Mai multe tranzacții, mai multe șanse de câștig!

Devină câștigătorul marelui premiu! Efectuează cel puțin 20 de plăți cu cardul tău Mastercard pe toată perioada promoție și participă la extragerea unei călătorii de neuitat la Lisabona. Vizitează cu familia capitala Portugaliei și nu doar, pentru că premiul include:

  • Bilete la avion (Chișinău – Lisabona – Chișinău)
  • Cazare la hotel (4 zile complete, 23.12.2022-27.12.2022, mic dejun inclus)
  • Transfer în Lisabona: Aeroport – Hotel – Aeroport
  • Bilete la Cirque du Soleil, spectacolul de Crăciun din 25.12.2022
  • Asigurare de călătorie
  • Valize de călătorie pentru fiecare membru al familiei
  • Seturi de călătorie pentru întreaga familie

Deschide acum un card Mastercard de la FinComBank și participă la promoție! Dacă încă nu ai un card, îl poți deschide în incinta subdiviziunilor Băncii sau online pe site-ul Băncii fincombank.com, în Internet Banking fincompay.com sau în aplicația mobilă FinComPay. Efectuează numărul necesar de tranzacții și participă la tombola cu premii valoroase.

Promoția este valabilă pentru cardurile Mastercard de debit și de credit:

  • Mastercard Standard – un card universal care poate fi deschis online și în sucursalele FinComBank.
  • Mastercard Instant – se deschide în sucursalele FinComBank și se emite pe loc în doar 2 minute.
  • Mastercard Rompetrol – cashback săptămânal, reduceri la combustibil, posibilitatea de a deschide o linie de credit, Serviciu Fast Track în aeroporturi, Privilegii și reduceri globale.
  • Mastercard Platinum – card Premium cu acces în zonele VIP din aeroporturi, Serviciul Concierge, Serviciu Fast Track în aeroporturi, Privilegii și reduceri globale.
  • Mastercard Standard „Dăruiește Viață” – card social pentru primirea indemnizației lunare pentru îngrijirea copilului.
  • Mastercard Standard „Vârsta de Aur” – card social pentru primirea pensiei.
  • Cardul de credit Mastercard Platinum „OPTI” – perioada de grație de până la 90 de zile în timpul căreia nu achiți dobânda la cumpărăturile efectuate în țară și peste hotare.

Mai multe detalii despre promoție AICI.

Bucură-te de promoții incendiare alături de Mastercard și FinComBank!

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Imagine simbol/Digi24.ro

Noapte cu furtuni în Moldova: meteorologii au emis cod galben de instabilitate atmosferică

Autoritatea de Meteorologie și Monitoring de Mediu a emis cod galben de instabilitate atmosferică. Avertizarea meteorologică va fi valabilă în perioada 5 septembrie, ora 20:00 – 6 septembrie, ora 05:00.

Conform sursei citate, în intervalul menționat, vor fi manifestări specifice instabilității atmosferice – descărcări electrice, pe alocuri averse puternice (15-25 l/m2), cu grindină și vijelie în rafale de până la 15-20 m/s.

politia.md

Accident în raionul Comrat: un pieton a fost lovit mortal de o mașină

Un bărbat de 63 de ani a murit după ce a fost lovit de o mașină în apropierea satului Beșalma, raionul Comrat. Accidentul s-a produs astăzi, 5 septembrie, în jurul orei 14:00. Informația a fost raportată de Inspectoratul General al Poliției (IGP) într-un comunicat.

Potrivit informațiilor preliminare, victima traversa partea carosabilă în afara trecerii pentru pietoni, când a fost tamponată de o Skoda, condusă de un bărbat de 40 de ani.

În urma impactului, pietonul a suferit traumatisme incompatibile cu viața și a decedat pe loc.

Șoferul a fost testat cu aparatul alcooltest, iar rezultatul a fost negativ.

Poliția documentează cazul pentru a stabili toate circumstanțele în care s-a produs accidentul.

Cota de TVA pentru produsele de igienă feminină nu va crește? Ministra Finanțelor anunță reexaminarea inițiativei după criticile din spațiul public

Ministerul Finanțelor va reanaliza propunerile privind aplicarea TVA la produsele de igienă feminină, după criticile apărute în spațiul public față de prevederea inclusă în proiectul politicii bugetar-fiscale pentru anul 2027. Anunțul a fost făcut sâmbătă, 5 septembrie, de ministra Finanțelor, Victoria Belous, într-o postare pe Facebook.

Vedem discuțiile și criticile privind taxarea cu TVA a produselor de igienă și vă asigurăm că acestea nu sunt ignorate. În prezent, suntem în proces de definitivare a politicii fiscale, iar toate propunerile sunt analizate cu atenție. Inclusiv propunerile privind regimul TVA pentru produsele de igienă vor fi reexaminate”, a transmis Victoria Belous.

Amintim că, pe 6 august, premierul Vasile Tofan a prezentat proiectul politicii bugetar-fiscale pentru anul 2027. Documentul a fost supus consultărilor publice în aceeași zi.

Proiectul prevede, între altele, eliminarea produselor de igienă feminină din lista bunurilor pentru care se aplică cota redusă de TVA de 8% și taxarea acestora cu cota standard de 20%.

Pe 5 septembrie, ex-ministra Sănătății, Ala Nemerenco, a criticat inițiativa autorităților. Aceasta a declarat că modificarea ar putea duce la scumpirea produselor de igienă feminină cu 12–15%.

Andrei Mardari / NewsMaker

Femeile de peste 55 de ani pot urma gratuit cursuri de calificare profesională. În ce localități sunt disponibile

Femeile de peste 55 de ani care nu sunt angajate pot urma gratuit cursuri de calificare profesională și instruiri practice în cadrul unui program lansat de Asociația Obștească „Casmed”. Inițiativa se adresează femeilor din Chișinău, Bălți, Strășeni, Cimișlia și Hâncești și are scopul de a facilita integrarea sau reintegrarea acestora pe piața muncii.

Participantele pot alege între patru programe de formare: operator de interviu, operator de calculator, îngrijitoare la domiciliu și îngrijitoare de copii. Trei dintre acestea sunt acreditate de Ministerul Educației și Cercetării și oferă, la final, certificate recunoscute oficial.

Cursul de operator de interviu este un program de scurtă durată, desfășurat pe parcursul a cinci zile, dintre care trei cu prezență fizică și două online. Celelalte trei cursuri – operator de calculator, îngrijitoare la domiciliu și îngrijitoare de copii – au o durată de aproximativ două luni, în funcție de programul stabilit.

Această experiență poate fi transformată într-o profesie. Cursul de îngrijitoare la domiciliu le oferă posibilitatea de a valorifica experiența de viață prin pregătire profesională și un certificat recunoscut, care le va ajuta să se angajeze pe piața muncii”, a declarat Natalia Postolachi la emisiunea „Zi de Zi” de la Radio Moldova.

Programul este destinat inclusiv femeilor revenite din diasporă, celor care își doresc o reconversie profesională sau un venit suplimentar, precum și celor care intenționează să revină pe piața muncii după o perioadă de inactivitate.

Înscrierea se face prin completarea unui formular disponibil pe site-ul Asociației „Casmed”, iar persoanele care întâmpină dificultăți pot solicita asistență din partea reprezentanților organizației.

Getty Images

Emisarii lui Trump au ajuns la Moscova pentru negocieri privind încheierea războiului din Ucraina

Emisarii speciali ai președintelui american Donald Trump, Steve Witkoff și Jared Kushner, au ajuns sâmbătă, 5 septembrie, la Moscova, relatează presa de stat rusă și Reuters. Cei doi au fost întâmpinați pe aeroportul Vnukovo de reprezentantul special al președintelui rus, Kirill Dmitriev.

Witkoff și Kushner urmează să participe la o nouă rundă de negocieri privind încheierea războiului din Ucraina. Duminică, 6 septembrie, aceștia sunt așteptați să plece spre Kiev.

Zelenski acuză Rusia că a atacat aeroporturile ucrainene înaintea vizitei negociatorilor americani

Cu o zi înainte, pe 4 septembrie, președintele ucrainean Vladimir Zelenski anunțase că Ucraina intenționează să suspende atacurile aeriene asupra Rusiei pe durata vizitei negociatorilor americani la Moscova și să permită „funcționarea normală a spațiului aerian rusesc”.

În pofida acestui anunț, forțele ruse au continuat să atace teritoriul Ucrainei în noaptea de 4 spre 5 septembrie.

Zelenski susține că Rusia a vizat în mod deliberat aeroporturile din Kiev și Boryspil.

Noaptea au avut loc atacuri rusești demonstrative asupra aeroporturilor noastre – la Kiev și Boryspil. Au fost lovituri țintite, pentru prima dată după mult timp. Este evident că atacurile Rusiei asupra aeroporturilor reprezintă o reacție la discuțiile și pregătirile privind posibilitatea ca partea americană să folosească un avion pentru a ajunge în Ucraina. Dronele ruso-iraniene Shahed sunt răspunsul la diplomația americană”, a scris Zelenski pe canalul său de Telegram, notează DW.

Președintele ucrainean a mai spus că Kievul a luat act de această acțiune și că, săptămâna viitoare, își va „ajusta în consecință” operațiunea privind spațiul aerian al Rusiei, devenit nesigur din cauza dronelor și rachetelor.

Totodată, Zelenski a subliniat că Ucraina nu reprezintă și nu va reprezenta o amenințare pentru diplomație.

Больше нет статей для показа
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: