În istoria celebrei violoniste Alexandra Conunova din Moldova, căreia acum o lună și jumătate i-a fost confiscată la aeroport vioara Guadagnini din anul 1785, încă nu se vede finalul. Procuratura nu-i înapoiază vioara și continuă urmărirea penală împotriva lui Conunova, afirmând că studiază actele prezentate și informația „din două țări privind cazuri de furt de viori cu caracteristici asemănătoare”. Într-un interviu pentru NM, Alexandra Conunova a povestit, cum a nimerit în această istorie, de ce în Europa asemenea incidente sunt imposibile în principiu și de ce pentru un muzician, vioara este ca un copil.
„Nimeni nu ne explică nimic”
Povestește-ne, cum s-au întâmplat toate acestea?
Am venit în vacanță în Moldova împreună cu fiul meu, aducând și vioara la care cânt deja de patru ani și jumătate. În toată această perioadă, am purtat-o cu mine fără declarație și nu au apărut niciun fel de probleme. Și pentru că aveam nevoie să zbor de la Chișinău la Moscova (în Rusia, cetățenii străini pot aduce instrumente muzicale doar în baza pașaportului instrumentului. – NM), am solicitat un pașaport de la un maestru de viori de aici. Ar trebui să se înțeleagă faptul că pașaportul unei viori este un document obișnuit în care sunt indicate doar atributele instrumentului (numele producătorului sau, în cazuri excepționale, numele propriu al viorii).
Când am venit la maestru, i-am spus că un sponsor din Elveția mi-a dat vioara pentru utilizare. A fost groaznic faptul că maestrul a făcut o inscripție absolut arbitrară pe fotografia din pașaport a viorii. A indicat că acest instrument este „un patrimoniu cultural și istoric al Republicii Moldova”. Iar când am fost reținută la vamă, pentru prima dată în cel puțin 10 ani, am prezentat, calm, pașaportul pe care mi l-a elibertat maestrul. Am văzut împreună cu vameșii că acesta este „un patrimoniu moldovenesc”. Eram șocată. Mai târziu, s-a constatat că maestrul activa fără licență și că era un escroc.
Când am depistat, la vamă, această inscripție, mi-am dat seama că ei vor crede în ceea ce scrie „expertul”. După aceasta, i-am prezentat anchetatorului varianta digitală a contractului de utilizare pe care l-am încheiat cu investitorul. Însă vameșul a considerat că acest lucru este insuficient. Procuratura a solicitat originalul sau copia originalului acestui contract. Peste o săptămână, le-a fost prezentat acest document.
Și de ce aceată situație durează deja de o lună și jumătate?
Da, cu aceasta ar fi trebuit să se termine totul: numele meu în contract, dar și numele proprietarului, Ministerul Culturii mi-a eliberat imediat un document de expediere a instrumentului, întrucât acesta nu există în registrul valorilor noastre culturale. Totul trebuia să se termine, dar procedura este procedură. Nimeni nu ne explică nimic și din această cauză, se creează impresia că se întâmplă niște lucruri inexplicabile.
Să spun că m-au bătut la cap și mi-au afectat foarte mult reputația, ar însemna să nu spun nimic. Altfel spus, este foarte neplăcut atunci când împotriva ta se deschide un dosar penal pentru tentativă de contrabandă, cu tot ceea ce faci din toată inima pentru țara ta. Și acest lucru este surprinzător.
Surprinde situația propriu-zisă sau ceva concret?
Cel mai mult mă uimește faptul că rețin proprietatea privată a unui cetățean al Elveției. Noi am prezentat toate actele care dovedesc că această vioară aparține proprietarului său oficial. După toate acestea, vioara este reținută în continuare. Miră și comunicarea foarte vagă a autorităților noastre, în special cea a procuraturii. Nimeni nu oferă răspunsuri clare la întrebări, cum ar trebui să se întâmple toate acestea și cât, de fapt, vor dura. Nu există nicio claritate. Acest lucru surprinde, deranjează și face ca situația să fie incertă.
„Așa ceva e imposibil în Europa”
Cât de des se confruntă muzicienii cu astfel de situații?
De fapt, acestea sunt niște situații excepționale sau niște neînțelegeri, dacă se poate spune așa. Singura țară în care există reguli stricte privind importul și exportul unor astfel de instrumente este Rusia. Înainte de a pleca încolo, noi [artiștii] pregătim întotdeauna documentele, pentru că există riscul de a ne lua rămas-bun de la instrument. Mie nu mi s-a întâmplat niciodată așa ceva. Au fost astfel de situații cu niște colegi de-ai mei din Rusia. În Europa, așa ceva nu se întâmplă, pentru că acolo toți știu că există mecenat și dacă acest lucru este confirmat documental, nu există semne de întrebare. Dacă există contractul de utilizare, nu mai e nevoie de niciun fel de autorizații sau copii autorizate. Contractul electronic este suficient întotdeauna.
Cât de frecventă este această practică în care sponsorii sau mecenații oferă muzicienilor un instrument pentru utilizare? Ce oferă acest lucru sponsorilor? Ei cer ceva de la muzicieni?
Instrumente de acest rang, cum ar fi Guadagnini, Stradivari, Amati, Bergonzi valorează mai mult de un milion de euro. Dacă ne referim la vioara Guadagnini, este vorba despre aproximativ 2 milioane de euro, Stradivari – 6 milioane de euro, Guarneri – 10 milioane de euro. Rareori artiștii au asemenea bani pentru a achiziționa astfel de instrumente. De aceea există practica în care melomanii și mecenații susțin artiștii. Ei fac acest lucru din cele mai bune intenții: fie pentru că apreciază arta, fie pentru că doresc să susțină un artist. Este o practică absolut normală aici [în Europa]. Și nici noi, muzicienii, nu putem fără aceasta.
În Europa, dacă s-ar fi întâmplat așa ceva, muzicianului i-ar fi fost înapoiată vioara și i s-ar fi oferit o lună pentru a aduna toate actele. Dacă și autoritățile noastre ar fi procedat la fel, aș fi putut continua să lucrez liber, dar iată că sunt deja două luni de când evoluez fără instrumentul meu.
„Cu regret, am creat un precedent”
Atunci când această istorie a devenit publică, te-au susținut mii de omeni. Te-a mirat acest lucru? Și cât de importantă este pentru tine, ca muzician, o asemenea susținere?
În primul rând, vreau să zic că am cea mai puternică familie din lume: sunt părinții mei, partenerul meu și fiul meu. Ultimul strigăt al sufletului meu a fost petiția mea – o adresare către societatea culturală, prieteni și autorități. Voiam să reamintesc despre mine, să spun: „Hello, eu sunt aici. Eu încă sunt fără vioară. Nu uitați că s-a creat o situație nu tocmai corectă”.
Până acum încă sunt impresionată de faptul că în doar două zile, petiția mea a acumulat circa 1500 de semnături. E ceva nemaipomenit și, când am scris această petiție, niciodată nu m-am gândit că va fi o asemenea susținere. Sunt extrem de recunoscătoare și apreciez această atenție din partea oamenilor. Sper că acest incident cam neplăcut va proteja alți muzicieni și artiști de situații neplăcute. Cu părere de rău, eu am creat un precedent.
Cum ar putea fi evitate asemenea situații pe viitor?
Cred că această situație s-a iscat din cauza că a fost indicată valoarea viorii. Dacă acest lucru nu s-ar fi întâmplat, nu ar fi fost nici dosarul penal pentru tentativă de contrabandă. Puțini sunt cei din Moldova care au auzit despre o vioară atât de costisitoare și puțini artiști de-ai noștri, din țările CSI, cântă la un instrument de acest nivel. Cred că dacă artiștii vor face totul conform legii și nu la maeștrii falși din Chișinău, nu vor fi nici asemenea situații.
„Fiecare vioară e ca un copil”
Această situație ți-a afectat cumva cariera?
Am fost nevoită să anulez câteva concerte, nu voi primi câteva onorarii. Am pierdut foarte mult timp la Chișinău, pentru că am așteptat timp de două săptămâni ca procuratura să verifice totul. De asemenea, a trebuit să închiriez o altă vioară. Am cântat la altă vioară în două proiecte de debut cu orchestre foarte importante în săli foarte importante. Este foarte dificil. Este dificil de înțeles pentru cineva care nu este artist, dar e ca și cum o balerină ar încălța niște poante cu o mărime mai mare sau mai mică și ar dansa cu aceeași grație și eleganță.
Și desigur, există componenta psihologică. Este o presiune enormă. Sponsorul pur și simplu nu înțelege, cum, având o asemenea titulatură în țara noastră și fiind un muzician atât de respectat, pot fi acuzată de contrabandă și nu mi se returnează instrumentul. El nu este sigur că, după ce îmi va fi restituită vioara, va continua să colaboreze cu mine.
Contează câți ani are instrumentul la care cânți? Pentru că dacă un instrument a fost rău în secolul XVII, a rămas la fel și în secolul XXI?
Instrumentele rele sunt numite „scânduri” de către muzicieni. O vioară nu devine mai bună datorită anilor pe care „i-a trăit”. În copilărie, când abia am început să studiez, am fost nevoită să cânt la „scânduri”. Atunci toți cântă la „scânduri”: „pătrimea”, „jumătatea”, „trei pătrimi”. Iar când se ajunge la o vioară întreagă, toți muzicienii caută un instrument mai bun. Iată atunci contează și mărimea, și textura, și sunetul.
Ar trebui să se înțeleagă faptul că fiecare vioară e ca un copil. Să admitem că ai doi sau trei copii. Îi iubești și îi adori pe toți, dar ei sunt diferiți și fiecare are nevoie de o atitudine diferită. Atâta atenție este suficientă pentru cineva, iar pentru altcineva – nu. Același lucru e și atunci când iei o altă vioară. E ca și cum te familiarizezi din nou cu instrumentul și înveți din nou să cânți. Când se apropie niște proiecte foarte importante și trebuie să cânți la un nivel înalt, este o presiune îngrozitoare să nu cânți la instrumentul tău. Cel care te invită să susții un concert nu este vinovat că nu dormi nopțile, că ți-a fost luată vioara și că te confrunți cu o asemenea situație. Și trebuie să-ți menții numele, pentru că ești artist. E cas și cum mi-au luat copilul – vioara.
„Când un artist este sincer pe scenă, iată aceasta este forma perfecțiunii”
Există ceva în muzică spre ce tinzi? Poate, sunet impecabil, interpretarea ideală a notelor sau altceva?
Nu cred că tind spre ceva în muzică. Cred că muzica este continuitatea noastră în viață. De aceea eu încerc în fiecare zi să rezolv sarcini personale și să devin mai bună pentru mine și pentru cei apropiați. Acest lucru se transmite în artă. Când un artist este sincer pe scenă, nu conține falsitate, cred că anume aceasta este forma perfecțiunii spre care trebuie să tindă.
Cât timp durează repetițiile înainte de un nou concert?
Acum e greu de spus. Mai devreme, când eram tineri, ne pregăteam mult înainte de concerte, exersam câte 9-10 ore pe zi. Acum, când există o activitate concertistică permanentă și programe proprii, e nevoie de mai puțin timp în acest sens. Când există concerte importante, putem să exersăm câte 5-7 ore pe zi. Dar există opere care sunt acum într-atât de perfecționate, încât trebuie doar le împrospătăm în memorie și să acordăm mai mult timp, de exemplu, plimbărilor printr-un oraș nou pentru noi.
Cu ce te-ai fi ocupat dacă nu ar fi fost muzica? Există muzicieni care susțin că nu se văd în nimic altceva. Dar tu?
Probabil, aș fi fost o mamă cu mulți copii. Îmi iubesc foarte mult familia, îmi place să trebăluiesc prin casă și ador câinii. Îmi place psihologia, tot ce ține de sistemul nostru uman. De aceea, dacă aș fi putut alege altceva decât vioara, aș fi ales profesia de medic. Aș fi ales ceva social.
Ai vrea ca și fiul tău să devină muzician?
El a studiat o vreme oarecare vioara, dar am ajuns la concluzia: sau vioara, sau relațiile noastre. Pentru că are un caracter puternic, am preferat relațiile noastre în defavoarea viorii.
***
La o conferință de presă din 10 decembrie, procurorii au declarat că nu pot înapoia vioara, pentru că stabilesc autenticitatea actelor prezentate privind proprietatea și utilizarea viorii, la fel, studiază informațiile „din două țări despre trei cazuri de furt de viori cu niște caracteristici asemănătoare”.
***
Alexandra Conunova este solistă a Filarmonicii Naționale. Ea colaborează cu mai multe colective muzicale și orchestre, a fost onorată să cânte la vioara Vincenzo Ruggeri (1720) de la Fundaţia „Sinfonima Stiftung” din Mannheim.
Alexandra Conunova a studiat la Universitatea de Muzică de la Hanovra, clasa profesorului Krzysztof Wegrzyn. În anul 2010, a câștigat premiile de gradul doi (cele de gradul întâi nu au fost decernate) la ediția a 43-a a Concursului Internațional al Violoniștilor „Tibor Varga” din orașul Martigny din Elveția și la Concursul Internațional „George Enescu” de la București, din anul 2011. În anul 2012, câștigat Concursul de Vioară „Joseph Joachim” de la Hanovra. Unul dintre rezultatele victoriei a fost înregistrarea discului de debut la Casa de discuri Naxos.
În anul 2015, Alexandra Conunova s-a clasat pe locul patru la Concursul Internațional al Violoniștilor din Singapore. Ea a evoluat la Konzerthaus din Viena cu Orchestra de Cameră din Viena, precum și cu Orchestra de Cameră Mahler, Orchestra Radio a Germaniei de Nord, „Sinfonietta de Lausanne”, Orchestra Simfonică din București ș.a.
