Fiecare al doilea card de masă este emis sub sigla Up Moldova

De 3 ani angajații din Republica Moldova se bucură de cardurile Up Dejun. Operatorul francez este numărul 1 pe piața tichetelor de masă, cu peste 35 de mii de carduri emise și o rețea de acceptare de aproximativ 800 de comercianți.

Youssef Achour, Președinte Director Grup Up: „În cele 30 de țări în care operăm, piața de beneficii este în plină efervescență din mai multe motive. Unul dintre motive este legat de participarea soluțiilor noastre la politicile de relansare economică. Un al alt motiv este legat de nevoia de a veni în întâmpinarea clienților, partenerilor și utilizatorilor noștri cu soluții inovatoare, care creează cercuri virtuoase, care accelerează relansarea consumului, alimentează teritorii sau comunități bine definite și aduc beneficii economiilor în cel mai scurt timp.”

Elena Pap, director regional Grup Up (Romania, Moldova, Bulgaria, Serbia, Grecia): „Contextul în care suntem nu ne poate decât propulsa ca parteneri ai companiilor în optimizarea și creșterea business-ului lor, dar și a sectoarelor în care acestea activează, în calitate de furnizor de soluții digitale performante. Țările din regiune sunt în plină diversificare a ofertei lor digitale, care se consolidează și se dezvoltă, în special în Republica Moldova.”

Dumitru Cozmolici, director Up Moldova: „Ne bucurăm mult că putem constata faptul că piața tichetelor de masă este constituită și în plină consolidare. Una dintre realizările grupului francez Up în Republica Moldova constă și în faptul că fiecare al doilea card de masă poartă sigla Up Dejun. O altă realizare a filialei noastre este că am reușit să menținem cea mai largă rețea funcțională de comercianți. Nu ne vom opri la aceste realizări și în viitorul foarte apropiat vom veni cu noi surprize atât pentru angajatori, cât și pentru utilizatorii noștri.”

Odată cu lansarea cardurilor UP, angajatorii dețin un instrument eficient pentru a-și motiva echipele. Companii importante din țară, preocupate de bunăstarea angajaților lor, l-au inclus în pachetul de beneficii oferit acestora.

Emmanuel Skoulios, Presedinte al CCI France Moldavie: „Up este o frumoasă întreprindere franceză pe care Camera de Comert si Industrie Franța-Moldova a asistat-o în procesul de luare a deciziei de lansare în Republica Moldova. Tichetul de masă este un know-how francez. Vreau deci să felicit intreaga echipă Up Moldova cu ocazia aniversării sale, întreprindere care face parte de acum înainte din peisajul comunității de afaceri din Republica Moldova.”.

Petru Delinschi, vicepreședinte, director comercial Mobiasbanca: „Doresc companiei Up Moldova să crească mai departe, iar echipei acesteia le doresc multă sănătate în primul rând și eforturile pe care le depun să fie apreciate de toată țara.”

Mila Malairău, director, Camera Americană de Comerț: „Prin tichetele de masă a apărut o oportunitate minunată pentru angajatori de a motiva angajații, de a le oferi clipe frumoase la masă alături de cei dragi – colegi sau membrii familiei. La mulți ani!”

Dan Nuțiu, președinte, Asociația Investitorilor Români: „Doresc să urez celor de la Up Moldova multe succese, realizări și parteneri din plin. Sunt convins că dacă vor fi la fel de buni ca și până acum, toate aceste deziderate se vor îndeplini fără indoială.”

Tatiana Cartoflea, Șef serviciu resurse umane, Petrom Moldova SRL, OMV Group: „Dragă Up Moldova, îți mulțumim pentru colaborarea pe care am avut-o de la bun început. Vă dorim mult succes în continuare, sa aveți cât mai mulți parteneri care să dorească să-și bucure angajații cu serviciile pe care le oferiți. La mulți ani în continuare!”

La 3 ani de la lansare, cardul de masă Up a demonstrat că pentru anagajatori este un instrument de motivare a echipei : pentru angajați crește puterea de cumpărare, iar pentru comercianți mărește cifra de afaceri. Acest serviciu poate fi accesat pe www.upmoldova.md.

Despre Grupul Up

Up conectează indivizi, companii și teritorii dezvoltând platforme de gestiune, de tranzacții și de relaționare, ce contribuie la creșterea calității vieții și a performanței.

Up concepe soluții integrate ca răspuns la nevoile diferiților săi parteneri, clienți și beneficiari. Facilitează accesul la alimentație, cultură, timp liber, educație, ajutor la domiciliu, ajutoare sociale, gestiunea cheltuielilor profesionale și animarea dispozitivelor de motivare și fidelizare.

Cu o istorie de peste 50 de ani, puternic prin cei 3 600 de colaboratori și o prezență în 30 de țări, Grupul Up însoțește în viața de zi cu zi 29 milioane de persoane din întreaga lume. Up este un grup independent a cărui societate-mamă este o societate cooperativă și participativă.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Salarii până la 3000 de euro pe lună: selecție de funcții vacante noi în Chișinău

Dacă sunteți în căutarea unui job nou — acum este timpul potrivit să expediați CV-uri, când ceilalți se bronzează pe plajă la mare. Mai ales că unele companii propun un salariu în sumă de 50 de mii de lei chiar și candidaților fără experiență. Mai multe detalii — în selecția de funcții vacante, pregătită de site-ul Rabota.md.

În hotelul BERDS din capitală este vacant postul de administrator al salonului SPA, salariul — de la 18 până la 28 de mii de lei. Apropo, tot acolo au nevoie de un administrator al restaurantului. De un manager are nevoie și platforma de vânzare a imobiliarelor și automobilelor Seli.md. Salariul va fi de la 20 până la 50 de mii de lei și, remarcabil, compania este dispusă să ia în considerare candidații fără experiență în administrare.

Între timp, restaurantul ITADAKI are nevoie de un sous-chef. Unui specialist cu experiență sunt dispuși să îi propună de la 30-40 de mii de lei lunar. Mai mult, până la 50 de mii, poate câștiga un șef-bucătar în același restaurant. Magazinul George Standard de asemenea caută un șef-bucătar, în secția de culinărie. Salariul — 20 de mii de lei pe lună. Iar în cantina Bistro Royal din centrul capitalei este vacantă funcția de bucătar în secția de carne, salariul — 15 mii de lei.

Clinica stomatologică Dentus Dentino este în căutarea unui manager de vânzări. Va fi necesar să încheiați parteneriate cu clinici private, cabinete stomatologice și să le vindeți echipamente stomatologice. Câștigul va fi cuprins între 15 și 30 de mii de lei. La rândul său, compania Grindex caută un reprezentant medical, obligatoriu cu permis de conducere de categoria B. Salariul estimativ: 25-27 de mii de lei.

În final — câteva oferte de muncă din IT. Compania ROCMAN caută un specialist cu experiență pentru funcția de Senior Support Engineer, salariul de la 1500 până la 2500 de dolari. Atrageți atenția la programul de muncă: de la 13:00 până la 22:00, format hibrid. Iar compania Blaar Labs invită în echipa sa un JavaScript Developer. Formatul la fel este hibrid, însă programul nu este de seară. Salariul — de la 1700 până la 3000 de euro.

Informația despre lucru în Chișinău este actuală la momentul scrierii materialului.

(VIDEO) Șor și Guțul vor o uniune cu Rusia/ Sandu cheamă fețe noi în Parlament/ PAS absoarbe partide mici?(VIDEO)

Cele mai importante știri din Moldova și din lume în noua ediție NewsMaker!
Subiectele ediției:
— Blocul „Victoria” anunță, de la moscova, că va participa la Parlamentare
— Moldovenii care solicită viză pentru SUA, obligați să-și declare rețelele sociale
— Sportivii Anastasia Nichita și Maxim Potîrniche, pe lista PAS
— LOC acuză PAS că încearcă să absoarbă alte partide
— Încă un partid părăsește blocul politic „Împreună”
Abonați-vă la NewsMaker – cele mai actuale știri fără cenzură.
Nu uitați să apăsați pe clopoțel pentru a nu rata noile ediții: zilnic, la 15:00 și 19:00, de luni până vineri.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

Андрей Мардарь / NewsMaker

Rujeolă, meningită și toxiinfecții alimentare: bilanț îngrijorător săptămâna trecută în Chișinău

Săptămâna trecută, în municipiul Chișinău au fost înregistrate șase cazuri suspecte de rujeolă, dintre care cinci au fost deja confirmate. A fost raportat și un caz suspect de meningită meningococică. Totodată, s-a constatat o creștere a cazurilor de toxiinfecții alimentare, pe fondul temperaturilor ridicate. Informațiile au fost prezentate pe 7 iulie de șeful-adjunct al Direcției Generale Asistență Medicală și Socială, Vladimir Bolocan, în cadrul ședinței operative a serviciilor Primăriei Chișinău.

„În partea de rujeolă, din păcate încă suntem într-o perioadă în care se raportează cazuri de îmbolnăviri. În săptămâna de raportare s-au atestat 6 cazuri suspecte, dintre care la 5 deja am primit informații că au fost confirmate. Un caz încă urmează să fie confirmat prin analize de laborator”, a comunicat șeful-adjunct al Direcției.

Bolocan a adăugat că „un lucru destul de îngrijorător este că a fost raportat și un caz suspect la meningită meningococică”. „Cazul este sub supraveghere pentru a efectua în continuare toate măsurile necesare pentru a preveni răspândirea bolii”, a menționat el.

Șeful-adjunct al Direcției a mai spus că, „în ceea ce privește situația altor patologii, în special în perioada respectivă, se atestă o creștere naturală la boli diareice acute”. „Pe această cale atenționăm populația să fie atentă, deoarece temperaturile ridicate duc la o alterare mai rapidă a alimentelor și tocmai din această cauză trebuie să consume alimente păstrate în mod corespunzător”, a declarat șeful-adjunct al Direcției Generale Asistență Medicală și Socială.

***

Anterior, reprezentanții Ministerului Sănătății menționau că rujeola este considerată o infecție extrem de contagioasă, care se transmite pe cale aeriană de la persoana bolnavă. Se manifestă prin febră înaltă, ochi inflamați, frică de lumină, lăcrimare, eliminări din nas, tuse uscată iar în a treia sau a patra zi de boală se asociază cu pete roșii la nivelul pieii, care apar, inițial, în regiunea feței și a gâtului, iar apoi se extind pe tot corpul. Potrivit Ministerului, copiii nevaccinați riscă să dezvolte complicații, printre cele mai frecvente fiind laringita, pneumonia și meningita.

În contextul bolii meningococice, reprezentanții Ministerului Sănătății declarau anterior că aceasta este o infecție bacteriană gravă provocată de bacteria Neisseria meningitidis. Acest tip de bacterie poate cauza boli grave, de exemplu meningită (inflamarea membranelor care învelesc creierul și măduva spinării) și infecție sangvină (septicemie). Majoritatea persoanelor cu meningită își revin complet, însă în unele cazuri meningita poate provoca efecte pe termen lung, cum ar fi pierderea auzului, pierderea vederii, convulsii, probleme de memorie, probleme de echilibru și coordonare. Boala este fatală în aproximativ 10-20% dintre cazuri. Infecția meningococică se transmite aerian prin picături și, uneori, prin obiecte recent contaminate. Transmiterea este favorizată de condiţiile de aglomerare sau de contactul îndelungat cu sursa bolii. În contextul bolii, reprezentanții Ministerului Sănătății anunțau în februarie 2025 despre inițierea procedurii de achiziționare a unui lot de vaccin contra infecției meningococice.

Un offshore, apropiat în trecut de Plahotniuc, încearcă să preia cel mai mare producător de țigări din Moldova? Investigație Rise

Un offshore din Cipru, asociat în trecut cu afacerile oligarhului fugar Vladimir Plahotniuc, încearcă să preia controlul asupra fabricii Tutun-CTC, cel mai mare producător de țigări din Republica Moldova, potrivit unei investigații RISE Moldova.

Compania Investway Holding LTD a dat în judecată actualul proprietar al fabricii, omul de afaceri Franck Arif, solicitând recunoașterea unui contract de împrumut de 7 milioane de euro și gajarea a 75% din capitalul social al firmei Le Bridge-CTC SRL, care deține pachetul majoritar la Tutun-CTC.

Litigiul, catalogat ca fiind de „complexitate ridicată”, a fost amânat deoarece părțile negociază o tranzacție de împăcare, potrivit Lorinei Ciubotaru, judecătoarea care examinează cazul.

Potrivit RISE Moldova, Investway Holding LTD a fost fondată în Cipru de ucraineanul Viktor Iakovlev, un om de afaceri activ în Moldova, cu legături în domeniul transporturilor, agriculturii și comerțului cu tutun. În trecut, Investway era controlată de firma Graysino Trading Co LTD, implicată în tranzacții imobiliare legate de Plahotniuc, inclusiv la achiziția unor vile în România, Franța și Moldova.

În 2019, Franck Arif a luat un împrumut de la Investway, garantând cu 75% din Le Bridge-CTC. El a explicat pentru RISE Moldova ce stă în spatele litigiului. „În 2019, noi am avut o investiţie foarte mare într-o fabrică de îngheţată în Irak şi am avut nevoie de fonduri pentru ea. Ei (Investway Holding LTD – n.r.) au propus bani la o dobândă foarte mică. Şi ei au cerut o garanţie, că voi întoarce banii. Aşa că noi am făcut un contract (care prevede) că, dacă eu nu întorc banii, să dau un fel de gaj, 75% din Tutun-CTC”, susține proprietarul Le Bridge şi Tutun-CTC. 

Totodată, Arif menționează că banii au fost primiţi legal, contractul de împrumut fiind notificat Băncii Naţionale a Moldovei (BNM). Însă BNM nu confirmă existenţa unui credit acordat de Investway Holding firmelor lui Franck Arif.

***

Amintim că, în luna ianuarie 2019, 90,81% din acțiunile S.A. „Tutun-CTC” au fost privatizate de Î.C.S. „LE BRIDGE CORPORATION LIMITED” S.R.L. Agenția Proprietății Publice anunța atunci că întreprinderea de stat a fost vândută cu de 167 761 000 de lei.

Captură foto/MAN

MAN, la CEC: acuză PAS că și-a desemnat candidații la parlamentare „prematur” și cere sancțiuni

Mișcarea Alternativa Națională (MAN) – partid condus de primarul capitalei Ion Ceban, care face parte din Blocul „Alternativa” – a depus, pe 7 iulie, o contestație la Comisia Electorală Centrală împotriva Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS).  MAN acuză partidul de guvernare de desemnarea „prematură” și „promovarea contra cost” a candidaților la alegerile parlamentare din toamnă.

„Chiar dacă, potrivit legislației electorale, perioada oficială de desemnare a candidaților pentru funcția de deputat începe abia pe 20 iulie, Partidul PAS a întreprins deja mai multe acțiuni în acest sens încă din 15 iunie. Au fost prezentate persoane care urmează să fie incluse în lista electorală, fiind promovate ca și candidați în Parlamentul Republicii Moldova sau ca persoane ce vor figura pe lista PAS la alegerile parlamentare. Mai mult decât atât, anunțurile cu aceste persoane – prezentate explicit ca viitori candidați PAS – au fost publicate și finanțate sub formă de publicitate politică pe rețelele de socializare”, susține MAN.

Blocul „Alternativa” cere Comisiei Electorale Centrale, în acest context, să constate că PAS a încălcat legea prin acțiunile sale. Totodată, formațiunea politică solicită ca PAS și membrii săi să fie obligați să elimine toate postările legate de desemnarea candidaților de pe rețelele sociale și site-ul partidului.

Contactat pentru o reacție, PAS nu a răspuns, deocamdată, acuzațiilor MAN.

Precizăm că Partidul Acțiune și Solidaritate a prezentat, în ultimele săptămâni, mai multe personalități publice care vor candida pe lista sa la alegerile parlamentare din 28 septembrie.

Primii candidați au fost anunțați pe 16 iunie: dirijorul Nicolae Botgros, jurnalistul și scriitorul Constantin Cheianu, antreprenoarea Maria Acbaș din autonomia găgăuză și fostul ministru al Muncii și Protecției Sociale, Marcel Spatari.

O săptămână mai târziu, liderul PAS Igor Grosu a anunțat că alte trei persoane se alăture partidului la parlamentare: Ludmila Adamciuc, fondatoarea organizației „Prietena Mea”, Viorel Bostan, rectorul Universității Tehnice a Moldovei, și antreprenorul Iurie Cojocaru, care este și președintele comunității moldovenilor din Marea Britanie.

Pe 3 iulie, fostul ministru al Afacerilor Externe Nicu Popescu a anunțat, într-o postare publică, că va candida pe listele PAS. Mesajul său a fost preluat de mai mulți membri ai partidului, însă formațiunea nu a confirmat oficial, până acum, candidatura acestuia.

Ultimii candidați au fost anunțați pe 7 iulie, tot de Igor Grosu. Este vorba despre luptătoarea Anastasia Nichita, fotbalistul Maxim Potîrniche și rectorul Universității de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu”, Emil Ceban. „Vă mulțumesc că ați acceptat această provocare. (…) Ați luat o decizie curajoasă”, a transmis liderul PAS în cadrul conferinței de presă.

Amintim că Igor Grosu a anunțat, anterior, că va deschide lista PAS, iar printre primii candidați se va regăsi și prim-ministrul Dorin Recean.

***

Alegerile parlamentare vor avea loc pe data de 28 septembrie 2025. 

Conform calendarului aprobat de CEC, perioada electorală va începe pe 14 iulie, iar campania electorală propriu-zisă va demara pe 29 august.

Candidații la funcția de deputat își vor putea depune actele pentru înregistrare în perioada 20 iulie – 19 august. Tot din 20 iulie începe și colectarea semnăturilor de susținere pentru candidații independenți.

Între timp, blocurile electorale își pot depune documentele la sediul CEC până pe 13 august.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Больше нет статей для показа
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: