„Fintech Moldova” 2022 – trenduri internaționale, servicii financiare și inovații

Criza energetică, efectele pandemiei, dar și conflictul din Ucraina au produs schimbări majore asupra economiei globale și a piețelor financiare. Pe 30 septembrie, discutăm despre provocările din industria financiar-bancară în contextul actual, rolul companiilor care au devenit „early adopters” ai schimbărilor, dar și despre cum domeniul fintech poate contribui la incluziunea financiară a milioane de oameni din întreaga lume, la conferința „Fintech Moldova” 2022.  

Studiile internaționale relevă faptul că, actualmente, 64% dintre consumatorii din lume utilizează deja soluții fintech, iar majoritatea băncilor (82%) intenționează să inițieze noi parteneriate cu furnizorii de soluții din domeniu. Cea de-a patra ediție a celui mai important eveniment anual din domeniu este organizat de Fintech Moldova, proiect inițiat pentru dezvoltarea ecosistemului fintech din Moldova și facilitarea colaborării dintre sectorul financiar și sectorul IT. Evenimentul va fi găzuit de Tekwill, proiect recunoscut în comunitatea locală și internațională pentru încurajarea dezvoltării sectorului finanțelor prin utilizarea tehnologiilor informaționale, iar partenerii principali ai conferinței sunt maib și Mastercard. Peste 250 de participanți sunt așteptați la conferință, care va reuni sub același acoperiș jucători importanți din industrie, atât locali, cât și internaționali.

Evenimentul reprezintă o platformă potrivită pentru inițierea unui dialog de business pentru profesioniști, creând condițiile propice pentru schimbul de bune practici, experiențe și expertiză. Dialogul a devenit și mai important, în condițiile în care Republica Moldova s-a aliniat trendurilor internaționale cu privire la explorarea noilor tehnologii și implementarea celor mai recente inițiative legale, care pun în mișcare mai multe servicii financiare, precum: Open Banking, Regulatory Sandbox și Instant Payment System.

Principalele subiecte ale ediției din acest an vor include:

  • predicții privind viitorul finanțelor – bani, tehnologii, companii de asigurări, plăți și tranzacții, precum și modalități de interacțiune cu băncile;
  • cadrul legal și modificările legislative – dezvoltările importante de reglementare și inițiativele legale locale Open Banking, Regulatory Sandbox și Instant Payment System, etc;
  • finanțe integrate și IMM-uri – rolul „Embedded Finance” pentru susținerea IMM-urilor în dezvoltarea afacerilor și îmbunătățirea interacțiunilor cu clientul, tendințe globale și potențialul IMM-urilor din țară, capacitățile instituțiilor financiare de a oferi întreprinderilor servicii financiare digitalizate îmbunătățite;
  • contextul global – dezvoltarea domeniului fintech și tendințele din domeniu, în noul context internațional.

Printre cei mai importanți speakeri și invitați se numără experți cu autoritate în domeniul fintech din Europa și din regiune, lideri ai start-upurilor de succes, precum și investitori din țară și de peste hotare.

Parteneri principali ai evenimentului: maib și Mastercard;

Parteneri Silver ai evenimentului: DAAC digital, IuteCredit, FintechOS, EFSE, SIBS România și QOOBISS;

Parteneri Bronze ai evenimentului: Fagura și Silverbird;

Fintech Moldova Conference 2022 este organizat cu susținerea partenerilor externi de dezvoltare USAID, Guvernul Suediei și PNUD Moldova.

Detaliile despre „Fintech Moldova Conference pot fi urmărite pe pagina web a evenimentului – fintech.md, dar și pe facebook – https://www.facebook.com/fintech.md/

Biletele pentru participarea la eveniment au fost deja puse în vânzare și pot fi achiziționate aici: https://fintech.md/fmc22/

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Reuters

Tiraspolul amenință locuitorii din stânga Nistrului cu închisoarea și acuză Chișinăul că i-ar „recruta”. Biroul de reintegrare: „Manipulare”

Autoritățile nerecunoscute de la Tiraspol acuză Chișinăul că „recrutează” locuitori din regiune pentru a „obține informații care prejudiciază securitatea Transnistriei”, oferindu-le, în schimb, cetățenia. Reprezentanții Chișinăului au declarat pentru NewsMaker că structura din regiune care a făcut aceste acuzații „mereu s-a concentrat pe generarea de provocări, inducerea în eroare a opiniei publice și denigrarea imaginii autorităților constituționale”.

„Ministerul Securității” nerecunoscut de la Tiraspol a emis, pe 10 iulie, o „avertizare” în care menționează o „nouă tactică de recrutare” a locuitorilor din regiunea transnistreană de către „serviciile speciale ale Moldovei”. „Începând cu anul 2024 se înregistrează o creștere accelerată a acțiunilor de recrutare desfășurate de angajații SIS al Republicii Moldova față de cetățenii regiunii transnistrene care depun acte pentru obținerea cetățeniei moldovenești. Scopul — obținerea de informații care prejudiciază securitatea Transnistriei”, a comunicat organul de la Tiraspol responsabil de domeniul securității.

Tiraspolul susține că locuitorii regiunii sunt invitați la subdiviziunile Agenției Servicii Publice „sub pretext fals de a le verifica datele autobiografice”, iar apoi, „prin șantaj”, sunt determinați „să colaboreze în schimbul obținerii cetățeniei Republicii Moldova”. „În cazul acceptării, li se promite rezolvarea problemei legată de susținerea examenului privind cunoașterea Constituției Republicii Moldova și a limbii române. (…) În cazul refuzului de a colabora, angajații serviciilor speciale moldovenești le comunică despre refuzul acordării cetățeniei. (…) Pentru cei care acceptă, se promit stimulente financiare și asistență în obținerea diferitelor servicii pe teritoriul Republicii Moldova, iar ulterior sunt colectate materiale privind activități ilegale ale cetățeanului din regiunea transnistreană, în detrimentul securității Transnistriei”, au comunicat reprezentanții de la Tiraspol. În continuare, Tiraspolul i-a avertizat pe locuitori că „trădarea de stat se pedepsește cu până la 20 de ani de închisoare”

Solicitați de NewsMaker pentru un comentariu, reprezentanții Biroului politici de reintegrare au declarat că „activitatea pretinsei structuri din regiune mereu s-a concentrat pe încălcarea constantă a legislației naționale în vigoare și a integrității teritoriale a țării, generarea de provocări și de tactici de manipulare, inducerea în eroare a opiniei publice, denigrarea imaginii autorităților constituționale, fabricări de dosare artificiale și persecutări abuzive ale cetățenilor pentru libera exprimare sau criticile aduse factorilor de propagandă locali”.

„Cenzura informațională locală, autoizolarea regiunii și starea extrem de degradantă a drepturilor omului din raioanele de est ale țării, la fel ca și în alte domenii, este o reflecție directă a activității aceleiași structuri. Reieșind din aceste considerente urmează a fi făcute concluziile de resort”, au declarat reprezentanții Biroului.

***

Potrivit unui raport al Promo-LEX, situația drepturilor omului în regiunea transnistreană, pe parcursul anului 2024, a fost marcată de practici ilegale, abuzuri instituționalizate și un climat cronic de impunitate. Conform asociației, dreptul la libertate și siguranță a persoanei a fost grav afectat de rata mare de încarcerare (de 1,67 ori mai mare decât în dreapta Nistrului), de practici arbitrare de privare de libertate, inclusiv prin utilizarea extinsă a „arestului preventiv” și a „arestului administrativ” în scopuri punitive, precum și de supraaglomerarea locurilor de detenție. Asociația mai declara că persoanele aflate în detenție în stânga Nistrului sunt supuse intimidărilor și abuzurilor fizice și nu au acces la niciun mecanism prin care să poată reclama aceste abuzuri.

Андрей Мардарь / NewsMaker

Voronin, după ce Ceban a fost interzis în România: „O măsură nu prea gândită” (VIDEO)

Deputatul comunist Vladimir Voronin consideră că interdicția privind intrarea pe teritoriului României și în întreg spațiul Schengen impusă primarului de Chișinău, Ion Ceban, este „nu prea gândită” și că nu apropie Republica Moldova și UE. El a sugerat că decizia în privința lui Ceban, care este liderul Mișcării Alternative Naționale, va constitui un avantaj în alegerile parlamentare din 28 septembrie. Precizările au fost făcute în cadrul unor declarații de presă din 10 iulie.

Eu nu cunosc motivele acestei interdicții. Cu ce ocazie ai luat această decizie și ce argumente sunt puse în bază? Dar din alt punct de vedere, eu cred că aceasta este o măsură nu prea gândită din partea structurilor interne. Și aceasta nu prea ne apropie pe noi. (…) Ei trebuie să se gândească cine și ce face. (…) E un lucru foarte serios, nu așa: „Eu vreau, eu nu vreau””, a declarat Vladimir Voronin.

Întrebat dacă Ion Ceban este „periculos” pentru securitatea națională a României, deputatul a spus, ironic: „Da, foarte periculos. Dacă ei se tem de Ion Ceban înseamnă că România se clatină în toate părțile. Asta pentru Ceban este o apreciere și o susținere în viitoarele alegeri”.

Amintim că, pe 9 iulie, Ministerul de Externe de la București a confirmat că autoritățile naționale au decis impunerea unei interdicții de intrare pe teritoriul României pentru Ion Ceban. Aceasta este valabilă și în întregul spațiu Schengen. Instituția a menționat că măsura a fost luată din „motive de securitate”. Alături de edilul Chișinăului, încă doi cetățeni ai Republicii Moldova au primit interdicții.

Atât Ion Ceban, cât și Blocul Alternativa, din care face parte inclusiv partidul MAN, condus de edilul capitalei, au declarat că în spatele deciziei s-ar afla președinta Maia Sandu și formațiunea de guvernământ PAS. La rândul său, ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, a respins învinuirile, declarând că interdicția are legătură cu acțiunile lui Ion Ceban. Oficialul a evidențiat pozițiile pro-ruse pe care le-a avut primarul de-a lungul timpului.

parlament.md

Șor ar putea fi tras la răspundere pentru „trădare de patrie”? Grosu: „Instituțiile își vor face treaba”

Președintele Parlamentului Republicii Moldova, Igor Grosu, susține că Ilan Șor, fugarul și liderul Blocului „Victorie”, ar putea fi cercetat penal pentru trădare de patrie, după ce acesta a declarat, în cadrul congresului Blocului desfășurat la Moscova, că „singura salvare” a Republicii Moldova ar fi „uniunea” cu Federația Rusă. Grosu a calificat aceste declarații drept „foarte grave”.

Speakerul a fost întrebat de către jurnalista NewsMaker dacă instituțiile de drept vor investiga cazul sau reacția autorităților va rămâne doar la nivel de declarații, după ce reprezentantul Guvernului l-a acuzat pe Șor de „trădare de țară”.

„Eu nu cred că va rămâne doar la nivel de declarații. Sunt niște declarații foarte grave și instituțiile noastre își vor face treaba așa cum scrie legea, mai ales că avem de-a face cu un condamnat. (…) Acțiunile vor fi conform prevederilor legale care țin de trădare de partie“, a declarat Igor Grosu.

***

Amintim că un congres al Blocului „Victorie”, controlat de oligarhul fugar Ilan Șor, a fost organizat pe 6 iulie, la Moscova. Prezent la reuniune, Șor a declarat că, în opinia sa, „singura salvare” a Republicii Moldova ar fi „uniunea” cu Federația Rusă. Tot atunci, Șor a anunțat că blocul – care nici la un an de la lansare nu a fost înregistrat oficial de autoritățile electorale – va participa la parlamentare. Mai mult, oligarhul fugar a anunțat că prima pe lista „Victoriei” se va regăsi bașcana Găgăuziei, Evghenia Guțul – care riscă 9 ani de închisoare și ar urma să își afle sentința, în dosarul privind finanțarea ilegală a fostului partid „Șor” în care este vizată, pe 5 august.

La evenimentul de la Moscova au participat mai mulți politicieni moldoveni afiliați blocului „Victorie”, inclusiv deputații Marina Tauber, Vasile Bolea și primarii din Orhei și Taraclia, precum și oficiali ruși de rang înalt, printre care Leonid Sluțki și Konstantin Kosacev.

Pe 8 iulie, Partidul Național Moldovenesc a solicitat autorităților să interzică participărea Blocului „Victorie” la alegerile parlamentare din 28 septembrie. Formațiunea, condusă de Dragoș Galbur, susține că blocul ar reprezenta interesele Federației Ruse și cere investigarea tuturor politicienilor și partidelor care au participat la congresul de la Moscova. A reacționat și Partidul Liberal. Formațiunea politică a condamnat congresul de la Moscova, precum și declarațiile fugarului Ilan Șor, pe care le-a calificat drept o „trădare națională”. PL a cerut PG și SIS, la rândul său, să investigheze declarațiile „anti-statale” făcute de Șor și „să ia măsurile necesare”. 

Într-o reacție publică, pe 9 iulie, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă, l-a acuzat pe Șor de „trădare de țară” și a avertizat că toate persoanele care complotează împotriva statului și a poporului Republicii Moldova vor fi trase la răspundere. În ceea ce privește Congresul organizat de oligarhul fugar, Vodă a declarat că face parte dintr-un scenariu bine cunoscut, scris „după manualul propagandei ruse” și pus în scenă cu sprijinul oficialilor Federației Ruse.

Purtătoarea de cuvânt a Procuraturii Generale, Violina Moraru, a precizat pentru NM pe 9 iulie că, „până la acest moment, în cancelaria PG  nu a fost înregistrată nici o sesizare” care să vizeze congresul organizat de Șor la Moscova sau declarațiile făcute de acesta.

Tudor Mardei | NewsMaker

Ministerul Educației face un pas înapoi: Nu poate apăra „Istoria Românilor” în instanță și cere retragerea avizului Consiliului pentru egalitate

Ministerul Educației și Cercetării solicită Consiliului pentru Egalitate să-și retragă avizul consultativ în care califică denumirea disciplinei școlare „Istoria Românilor și Universală” drept o formă de discriminare față de celelalte grupuri etnice din țară și recomandă revizuirea acesteia. Solicitarea a fost transmisă Consiliului pentru Egalitate și semnată de ministrul Educației, Dan Perciun. Demersul vine la o lună după ce Ministerul Educației a anunțat că va contesta avizul în instanță. Totuși, pe 10 iulie, instituția a precizat că „un aviz nu poate fi contestat în instanță”, ceea ce a limitat dreptul ministerului de a răspunde prin mijloace legale.

„În primul rând, este important de menționat că din 2019 denumirea oficială a disciplinei este „Istoria Românilor și Universală”, ceea ce reflectă o abordare integrată, în care istoria națională este prezentată în context global. Ignorarea acestui titlu complet a condus la o concluzie eronată din partea Consiliului”, au declarat reprezentanții Ministerului Educației pe 10 iulie.

Ministerul a mai spus că avizul a fost emis în urma unei plângeri individuale și, conform legii, în astfel de cazuri Consiliul ar trebui să emită decizii, nu avize. „Spre deosebire de o decizie, un aviz nu poate fi contestat în instanță, ceea ce a limitat dreptul Ministerului de a răspunde prin mijloace legale. Totodată, examinarea plângerii referitoare la denumirea disciplinei școlare a durat peste 5 ani, depășind termenele legale stabilite de legislația în vigoare (90 de zile pentru examinarea oricărei plângeri, cu posibilitatea prelungirii termenului cu cel mult 60 de zile)”, au menționat reprezentanții Ministerului.

Ministerul Educației a mai declarat că „nu există dovezi că această denumire afectează negativ elevii din alte etnii sau le limitează accesul la educație”. „Elevilor din etniile minoritare li se asigură posibilitatea de a-și cunoaște propria istorie în cadrul școlii, fiind completat trunchiul comun reprezentat de disciplina „Istoria Românilor și Universală””, au mai spus reprezentanții ministerului.

Ministerul a mai precizat că mai multe instituții, printre care Academia de Științe a Moldovei și Facultatea de Istorie și Filosofie a Universității de Stat din Moldova, s-au pronunțat că „denumirea și conținutul curriculumului la disciplina „Istoria românilor și universală” au un caracter nediscriminatoriu”.

„Având în vedere aspectele enunțate, Ministerul Educației și Cercetării solicită retragerea Avizului emis de Consiliul pentru egalitate, considerând că acesta este nefondat și creează un precedent periculos în ceea ce privește autonomia educațională”, se arată în declarația ministerului.

***

În luna iunie 2025, Consiliul pentru Egalitate a declarat că denumirea disciplinei școlare „Istoria Românilor” reprezintă o formă de discriminare directă față de celelalte grupuri etnice din Republica Moldova. Deși curriculumul actual include referințe la istoria și contribuțiile minorităților, Consiliul a atras atenția, într-un aviz, că denumirea disciplinei se concentrează exclusiv asupra unui singur grup etnic. În susținerea poziției sale, instituția a făcut trimitere la datele preliminare ale recensământului din 2024, potrivit cărora 77,2% dintre cetățeni s-au declarat moldoveni, iar 7,9% – români, urmați de ucraineni, găgăuzi, ruși, bulgari, romi și alte grupuri etnice. În concluzie, Consiliul a recomandat Ministerului Educației să revizuiască denumirea disciplinei și să adopte o formulă „neutră” din punct de vedere etnic.

Pe 11 iunie, Ministerul Educației și Cercetării a anunțat că va contesta în instanță avizul emis de Consiliul pentru Egalitate. 

În prezent, disciplina „Istoria românilor și universală” este predată în clasele gimnaziale și liceale din învățământul general. În clasa a XII-a, elevii pot alege disciplina ca probă de bacalaureat.

Tudor Mardei / NewsMaker

ANALIZĂ: Interdicția în UE – capital politic pentru Ion Ceban în lupta cu PAS?

Primarului Chișinăului și liderului Mișcarea Alternativa Națională (MAN), Ion Ceban, i-a fost interzis accesul în România și în spațiul Schengen. NM explică în ce condiții a fost impusă această măsură, dacă se aplică în toate țările UE, cum ar putea influența campania electorală ce urmează și de ce această interdicție s-ar putea transforma într-un avantaj politic pentru Ceban.

Cum a ajuns Ion Ceban să fie interzis în România

Unele instituții mass-media din România și Moldova au relatat pe 9 iulie, cu referire la sursele lor, că primarului Chișinăului, liderului MAN și unuia dintre liderii Blocului „Alternativa”, i-a fost interzis accesul în România și în spațiul Schengen. Alte instituții media au infirmat această informație. Apoi a apărut confirmarea oficială: Ministerul Afacerilor Externe al României a anunțat că Ion Ceban și alți doi cetățeni moldoveni –  ale căror identități nu au fost făcute publice – au primit interdicție de intrare.

Blocul „Alternativa” a calificat interdicția ca fiind „o comandă politică a regimului Sandu”.

„Astăzi, la comanda autorităților Republicii Moldova, primarului capitalei i-a fost interzis accesul pe teritoriul țărilor Uniunii Europene. Știm că regimul de la Chișinău a pregătit pentru zilele următoare o serie întreagă de acțiuni represive împotriva lui Ion Ceban și, în general, împotriva Blocului Alternativa. Ne onorează această recunoaștere, din partea regimului Sandu, a contribuției Primarului General al Chișinăului la transformarea capitalei noastre dintr-o localitate deprimantă și degradată într-un oraș modern și dezvoltat. Ne onorează faptul că Ion Ceban, colegul și camaradul nostru, este perceput de actuala putere ca singura amenințare reală la adresa guvernării sale incompetente”, se arată în comunicatul de presă al blocului.

Ion Ceban a înregistrat o declarație video în care a afirmat că viitoarea campanie electorală parlamentară va fi „cea mai murdară”, dar că autoritățile „nu vor reuși să-l pună în genunchi”. El a adăugat că, prin aceste acțiuni, guvernarea „cerșește returnarea datoriilor”. (De menționat că, la recentele alegeri prezidențiale din România, președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, și partidul de guvernământ PAS l-au susținut public pe candidatul câștigător, Nicușor Dan).

De ce a fost impusă interdicția?

În comunicatul Ministerului Afacerilor Externe al României se precizează că lui Ion Ceban i-a fost interzis accesul în țară din motive ce țin de securitatea națională. Ministerul nu a specificat în baza cărei legi sau reglementări exacte a fost luată această decizie. Totuși, în România este în vigoare o hotărâre de guvern privind regimul șederii cetățenilor străini, iar unul dintre articolele acesteia permite interzicerea intrării în țară din considerente legate de siguranță.

Concret, accesul pe teritoriul României poate fi refuzat dacă organizații internaționale (din care România face parte) sau instituții specializate în combaterea terorismului consideră că persoana respectivă finanțează sau sprijină activități teroriste. De asemenea, interdicția se poate aplica dacă există indicii privind legături cu grupuri de crimă organizată. Hotărârea mai prevede refuzul intrării și pentru persoane suspectate, în mod justificat, de comiterea unor crime de război.

Se aplică interdicția în toate țările UE?

Ministerul Afacerilor Externe al României a precizat, ulterior, că măsura restrictivă anunțată „este valabilă pe întreg spațiul Schengen”. Potrivit procedurilor, decizia autorităților române constituie un temei pentru refuzul intrării, dar nu înseamnă automat că accesul este interzis și în celelalte state din zona Schengen. Aceasta deoarece statele din spațiul Schengen, inclusiv România – membră cu drepturi depline începând cu 1 ianuarie 2025 – fac schimb constant de informații.

Regulamentul general al Uniunii Europene privind Sistemul de Informații Schengen (SIS) prevede în mod clar că statele membre sunt obligate să notifice refuzurile de intrare și ședere. Acest lucru se aplică în cazurile în care un stat consideră că prezența unui cetățean dintr-o țară terță reprezintă o amenințare la adresa ordinii publice sau a securității naționale.

Prin urmare, dacă România a introdus datele lui Ceban în Sistemul de Informații Schengen, celelalte state membre pot, de asemenea, să-i refuze intrarea. Deși regulamentul permite contestarea unei astfel de decizii, acest lucru se întâmplă rar, iar în cele mai multe cazuri, interdicția impusă de un stat devine efectiv valabilă în tot spațiul Schengen.

Ceban și politicienii din România

Spre deosebire de Maia Sandu și PAS, care l-au susținut public pe câștigătorul alegerilor prezidențiale recente din România, Ion Ceban, împreună cu partidul său MAN și blocul „Alternativa”, nu au sprijinit deschis niciun candidat. Totuși, înainte de primul tur, Ceban a publicat o fotografie cu unul dintre candidați — fostul premier român Victor Ponta.

Această imagine a provocat reacții: Nicușor Dan, care avea să câștige alegerile, l-a criticat pe Ponta pentru întâlnirea cu ceea ce a numit „un agent al Kremlinului”. În replică, Victor Ponta l-a acuzat pe Dan de necunoașterea subtilităților geopolitice.

În noiembrie 2023, au apărut informații despre o posibilă fuziune între MAN și PSDE (fostul Partid Democrat din Moldova). „Fuziunea” ar fi urmat să fie coordonată de unul dintre partidele sistemice din România — PSD. La acel moment, Ceban era încă bine văzut în cercurile politice din România.

Președinta Maia Sandu le-a cerut atunci primarilor din România, parteneri ai lui Ceban, „să se informeze mai bine despre situația din Chișinău”. De remarcat că Primăria Chișinău a primit sprijin financiar din partea consiliului județean Buzău, condus de social-democratul Petre Emanoil Neagu. În schimb, primarul orașului Constanța, Vergil Chițac, a anulat semnarea acordului de înfrățire cu Chișinău.

Totuși, fuziunea dintre MAN și PSDE nu a mai avut loc.

Dacă ne amintim de „istoricul politic” al lui Ceban – este fost membru Partidul Socialiștilor (PSRM) – o formațiune pro-rusă. Înainte de asta, a fost membru al Partidului Comuniștilor. Fiind candidat din partea PSRM, el a câștigat alegerile pentru funcția de primar în anul 2019. Pe durata apartenenței sale la PSRM, Ceban a criticat în mod repetat integrarea europeană și a susținut perspectiva eurasiatică. Ulterior, retorica lui Ceban s-a schimbat. A părăsit PSRM, a creat propriul proiect politic, pe care l-a declarat proeuropean. În special, el a declarat că reprezentanții MAN vor participa la adunarea pentru integrarea europeană, organizată de președinta Maia Sandu în primăvara anului 2023, s-a fotografiat cu drapelul UE și a propus tuturor partidelor proeuropene să semneze un document de susținere a integrării europene, similar cu „Pactul de la Snagov” din România. În cele din urmă, semnarea unui astfel de pact „Pentru Uniunea Europeană” a fost inițiată de Blocul „Împreună”. Partidul lui Ceban a semnat pactul.

Blocul „Alternativa” se declară și el proeuropean. La una dintre primele conferințe de presă, liderii blocului au afirmat că „știu că în Ucraina este război, că limba în Republica Moldova este româna și că susțin aderarea la Uniunea Europeană”.

Un nou lider al opoziției?

Experții consideră că interdicția de intrare în România va juca în favoarea lui Ion Ceban. Doctorul în științe politice Angela Colațchi presupune că Blocul „Alternativa” va încerca să „valorifice la maximum” această interdicție — lucru deja vizibil din primul lor comunicat. „Ei spun că susțin „un alt fel” proiect european și „o altfel” de integrare europeană. Nu este clar exact ce înseamnă asta. Dar acum vor pune accent și mai mult pe acest mesaj”, a explicat experta.

Analistul politic Ian Lisnevschi este de aceeași părere: interdicția îl transformă pe Ceban într-o „victimă politică”, iar o astfel de strategie este adesea eficientă. „La vremea lor, a funcționat și pentru Andrei Năstase, și chiar pentru Maia Sandu”. Potrivit lui Lisnevschi, Ceban poate acum revendica poziția de lider al opoziției, construindu-și imaginea unui „mesia care luptă împotriva puterii”.

Totodată, analistul subliniază că Ceban nu va renunța la mesajul proeuropean — pentru că oricum nu prea l-a avut. „Electoratul lui Ceban este preponderent centrist, nu proeuropean. Prin urmare, decizia de interdicție nu va face decât să-i mobilizeze baza stabilă de susținători”, consideră expertul.

Lisnevschi adaugă că, pentru a evita astfel de efecte, autoritățile ar trebui să explice mai clar deciziile lor, mai ales când este vorba despre măsuri restrictive.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Больше нет статей для показа
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: