Gardecor: Două decenii de excelență și viziune antreprenorială sub conducerea lui Iulian Crețu

De la un singur angajat la una dintre cele mai moderne companii din Moldova care activează în domeniul construcțiilor, Iulian Crețu, fondatorul firmei Gardecor, este un exemplu al perseverenței și viziunii antreprenoriale. Cu o experiență de aproape două decenii, povestea sa de succes este una inspirațională, evidențiind drumul său de la o idee foarte bună pe plan local până la extinderea peste hotarele țării noastre.

Compania Gardecor și-a început activitatea în 2004, specializându-se inițial în finisaje, inclusiv lucrări legate de sticlă, pergole și balustrade. Datorită ambiției și a muncii asidue, compania și-a dezvoltat rapid portofoliul de produse, concentrându-se pe balustrade din inox, aluminiu, sticlă securizată, acrilice și țeavă laminată, construcții din sticlă securizată, cum ar fi geamurile panoramice și închiderile glisate pentru terase, precum și pe sisteme de umbrire.

Aflați povestea de succes a unei companii care mizează pe calitate, a unei echipe dedicate care tinde să depășească provocările și să vină cu soluții unice pe piață și a unui management care a descris succesul companiei timp de aproape douăzeci de ani. Vă invităm să urmăriți reportajul video realizat în cadrul campaniei #FinComBusiness alături de Iulian Crețu, fondatorul Gardecor.

Și pentru că mereu există loc de mai mult, iar bunele practici nu cunosc hotare, în 2015, Gardecor și-a extins activitatea în România, consolidându-și poziția în domeniul construcțiilor și adaptându-se la cerințele pieței locale. Prin intermediul activității sale de peste Prut, compania este activ implicată în proiecte mari din România, unul dintre acestea fiind cel mai mare complex hotelier de pe litoralul românesc al Mării Negre.

Astăzi, firma numără 40 de angajați în Moldova și tot atâția în țara vecină, iar Iulian Crețu subliniază contribuția întregii echipe în aducerea de soluții inovative și realizarea de proiecte grandioase. Un aspect important în evoluția companiei a fost colaborarea cu FinComBank, care a oferit suportul financiar necesar pentru menținerea Gardecor în topul industriei.

În prezent, compania are o bază extinsă de clienți mulțumiți din diverse domenii, cum ar fi HoReCa, industria petrolieră, domeniul medical, precum și lucrări pentru locuințele personale. Iar dacă și voi sunteți în căutarea unui partener de încredere ce vă poate oferi sisteme arhitecturale de calitate premium și serviciilor performante, accesați pagina gardecor.md pentru detalii. De asemenea, puteți vizita showroom-ul Gardecor din Chișinău pentru a face cunoștință cu produsele ce întrunesc calitatea, tehnologia și estetica.

FinComBank — susţinem oamenii şi afacerile locale!

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

NewsMaker/foto simbol

Găgăuzia își alege bașcanul și deputații în Adunarea Populară: câți alegători au votat până la ora 09:00

Astăzi, 15 noiembrie, cetățenii cu drept de vot din UTA Găgăuzia sunt așteptați la urne pentru a-și alege deputații în Adunarea Populară a Găgăuziei și bașcanul.

Pentru cele 35 de mandate de deputat în Adunarea Populară a Găgăuziei sunt înregistrați 132 de candidați. În fiecare dintre cele 35 de circumscripții uninominale va fi ales câte un deputat. Dintre candidați, 42 sunt desemnați de partide politice, iar 90 sunt independenți. 22 dintre candidați sunt femei și 110 sunt bărbați.

Pentru funcția de bașcan al Găgăuziei, în buletinul de vot sunt înscriși 8 candidați: 3 desemnați de partide politice și 5 candidați independenți. Dintre aceștia, 7 sunt bărbați și o femeie.

Pentru cele două scrutine, Comisia Electorală Centrală (CEC) a tipărit, în total, 258 780 de buletine de vot, câte 129 390 pentru fiecare scrutin.

Toate cele 67 de secții de votare s-au deschis la ora 07:00 și se vor închide la ora 21:00. La vot sunt așteptați peste 129 de mii de alegători. În total, până la ora 09:00, au votat 2 841 de alegători, ceea ce reprezintă 2,20 %. 

Alegătorii care, din motive de sănătate sau din alte motive temeinice, nu se pot deplasa la secția de votare pot solicita să voteze la locul aflării. Cererile depuse în ziua votării vor fi recepționate până la ora 14:00 și trebuie să fie însoțite de un certificat medical.

Pentru a facilita participarea la vot, centrele multifuncționale ale Agenției Servicii Publice din Comrat, Ceadîr-Lunga și Vulcănești activează astăzi între orele 07:00 și 21:00. Acestea eliberează gratuit cărți de identitate provizorii și înmânează actele de identitate confecționate cetățenilor Republicii Moldova care au împlinit 18 ani și au domiciliul sau reședința temporară înregistrată într-o localitate din UTA Găgăuzia cu cel puțin trei luni înainte de ziua alegerilor. Pentru informații despre procedura de votare, adresele secțiilor de votare și alte aspecte privind participarea la scrutin, alegătorii pot apela Centrul de apel la numărul (+373) 22 880 101, disponibil astăzi între orele 07:00 și 21:00.

În ziua alegerilor, agitația electorală este interzisă. Efectuarea agitației electorale se sancționează cu amendă de la 2 000 la 3 000 de lei pentru persoanele fizice și de la 5 000 la 7 500 de lei pentru persoanele juridice.

Alegerile sunt monitorizate de 149 de observatori naționali din partea a 5 organizații neguvernamentale, acreditați de Consiliul Electoral Central al Găgăuziei, și de 83 de observatori internaționali din partea a 14 misiuni diplomatice și a 2 organizații internaționale, acreditați de Comisia Electorală Centrală.

Moldova 1

Podul de pe strada Ismail din Chișinău va fi reconstruit cu sprijinul BERD. Investiții de 10 milioane de euro

Primăria municipiului Chișinău și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) au semnat un acord de prefinanțare pentru reabilitarea podului de pe strada Ismail. Potrivit municipalității, lucrările sunt necesare din cauza stării tehnice a construcției și urmăresc creșterea siguranței circulației, prelungirea duratei de exploatare a podului și fluidizarea traficului rutier.

Acordul a fost semnat de primarul capitalei, Ion Ceban, și șeful Oficiului BERD în Republica Moldova, Giuseppe Grimaldi. Edilul a subliniat că podul, construit în 1968, are nevoie de o reconstrucție completă, care să respecte standardele europene.

„Este un obiectiv de infrastructură major pentru municipiul Chișinău. Este un obiectiv care trebuie reconstruit integral, conform standardelor europene, și acest lucru îl vom face împreună”, a declarat Ceban.

Giuseppe Grimaldi a explicat că, în prima etapă, vor fi efectuate studii tehnice și de fezabilitate, va fi asigurată dirigenția de șantier și va fi revizuit proiectul tehnic de execuție. În baza acestor activități, urmează să fie elaborată documentația necesară pentru inițierea procedurilor de achiziție a lucrărilor.

Costul total al proiectului este estimat la 10 milioane de euro. Totodată, BERD va oferi un grant de 700 de mii de euro pentru efectuarea studiilor tehnice și pregătirea etapei de execuție.

sor.ro

Cuiburi artificiale și marcaje speciale, instalate pe linia electrică Vulcănești–Chișinău pentru protejarea păsărilor (VIDEO)

Zece cuiburi artificiale pentru șoimul dunărean și 1 000 de marcaje speciale care fac cablurile electrice mai vizibile au fost instalate în cadrul proiectului liniei electrice aeriene de 400 kV Vulcănești–Chișinău. Măsurile au fost luate pentru a reduce riscurile pe care infrastructura energetică le prezintă pentru păsări și pentru a proteja biodiversitatea, a anunțat Unitatea Consolidată pentru Implementarea și Monitorizarea Proiectelor în domeniul Energeticii (UCIPE).

Potrivit reprezentanților UCIPE, cele zece cuiburi artificiale au fost amplasate pe pilonii liniei electrice și sunt destinate șoimului dunărean, specie inclusă în Cartea Roșie a Republicii Moldova. Acestea le oferă păsărilor locuri potrivite pentru cuibărit.

Totodată, au fost montate 1 000 de marcaje speciale pe cablurile electrice, pentru a le face mai ușor de observat de către păsări și a reduce astfel riscul de coliziune.

Reprezentanții UCIPE au menționat că astfel de măsuri sunt o premieră pentru infrastructura energetică din Republica Moldova. Acestea fac parte dintr-un set de soluții aplicate în cadrul proiectului liniei electrice Vulcănești–Chișinău, cu scopul de a limita impactul construcției asupra mediului.

Getty Images

Toate zborurile din SUA, suspendate timp de peste 4 ore din cauza unei defecțiuni a sistemelor de comunicații

Peste 7 700 de zboruri au fost anulate, iar alte peste 8 000 au înregistrat întârzieri în Statele Unite ale Americii, vineri, 13 noiembrie, după ce Administrația Federală a Aviației (FAA) a suspendat temporar decolările din toate aeroporturile țării, în urma unei defecțiuni a sistemelor de comunicații. Incidentul, care a durat mai bine de patru ore, a afectat aproximativ 1,5 milioane de pasageri, notează Meduza.

Restricțiile au fost anunțate după ce mai multe centre de control al traficului aerian au întâmpinat probleme de comunicații. Potrivit FAA, o defecțiune temporară a sistemelor de telecomunicații a determinat autoritățile să suspende toate decolările, ca măsură de precauție pentru siguranța zborurilor.

Ministrul american al Transporturilor, Sean Duffy, a declarat că problemele au fost detectate la ora 15:36, ora Coastei de Est a SUA. Acesta a explicat că sistemele radar și de comunicații au devenit instabile, iar echipamentele care transmit date esențiale au fost suprasolicitate. În tot acest timp, aeronavele aflate deja în aer au putut ateriza în siguranță.

Spațiul aerian american a fost redeschis vineri, la ora 20:15, însă efectele incidentului au continuat să se resimtă și în zilele următoare. Potrivit platformelor FlightAware și FlightRadar24, numărul zborurilor întârziate vineri a depășit 10 000. Pentru sâmbătă au fost anunțate alte 2 000 de anulări și peste 300 de întârzieri, iar pentru duminică – aproximativ 1 500 de zboruri anulate.

Secretarul pentru Securitate Internă, Markwayne Mullin, a declarat că nu există, deocamdată, indicii că defecțiunea ar fi fost provocată de un atac cibernetic sau de o acțiune ostilă împotriva SUA. Oficialul a exclus și o legătură cu pana globală care a afectat serviciile Microsoft în aceeași zi.

Incidentul a readus în atenție starea infrastructurii de control al traficului aerian din SUA. Casa Albă și Departamentul Transporturilor au solicitat Congresului 30,1 miliarde de dolari pentru modernizarea sistemului. Sean Duffy a afirmat însă că ar fi necesară o investiție de aproximativ 50 de miliarde de dolari, pentru a înlocui echipamentele învechite.

Potrivit publicației The New York Times, defecțiunea a avut loc la doar câteva zile după ce FAA anunțase implementarea unui nou instrument bazat pe inteligență artificială, numit SMART, destinat să-i ajute pe controlorii de trafic aerian să prevină întârzierile.

Suspendarea zborurilor din 13 noiembrie este a treia de acest fel înregistrată în SUA în acest secol. Cea mai lungă a avut loc după atentatele teroriste din 11 septembrie 2001, când spațiul aerian american a fost închis timp de două zile. Un alt incident similar s-a produs în ianuarie 2023, când o defecțiune a sistemului de notificare a piloților a determinat FAA să suspende zborurile interne timp de aproximativ 90 de minute.

igsu.govmd

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, dotat cu 43 de automobile noi. Proiectul are un buget de €40 mln

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) a primit 43 de automobile de serviciu, care vor fi repartizate subdiviziunilor teritoriale pentru eficientizarea activităților de prevenire a situațiilor de urgență. Ceremonia de înmânare a avut loc pe 13 noiembrie, la Detașamentul salvatori și pompieri Botanica din Chișinău.

La eveniment au participat ministra Afacerilor Interne, Daniella Misail-Nichitin, șeful IGSU, Aurel Baciu, și directorul Băncii Mondiale în Republica Moldova, Ulrich Schmidt.

Potrivit IGSU, noile automobile vor permite angajaților să ajungă mai rapid în localități, unde vor desfășura activități de informare și instruire a populației, vor identifica din timp pericolele și vor verifica nivelul de pregătire a formațiunilor de protecție civilă.

Șeful IGSU, Aurel Baciu, a menționat că dotarea specialiștilor cu mijloace de transport va contribui la pregătirea cetățenilor pentru a reacționa corect în situații de urgență, dar și la identificarea zonelor cu risc sporit.

La rândul său, directorul Băncii Mondiale în Republica Moldova, Ulrich Schmidt, a declarat că achiziția celor 43 de vehicule reprezintă un pas important în consolidarea cooperării dintre instituțiile Republicii Moldova și Banca Mondială, precum și în sporirea capacităților de prevenire și gestionare a dezastrelor.

Automobilele au fost procurate în cadrul proiectului „Consolidarea managementului riscurilor de dezastre și a rezilienței Republicii Moldova”, implementat cu sprijinul Băncii Mondiale. Proiectul are un buget estimat de 40 de milioane de euro.

Больше нет статей для показа
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: