censor.net

Gazul rusesc va ajunge și pe malul drept al Nistrului? Presa străină raportează negocieri între Moldovagaz și Gazprom

Moldovagaz și concernul rusesc Gazprom negociază potențiale livrări de gaze după 1 ianuarie 2025, atunci când expiră acordul de tranzit prin Ucraina, care ar urma să nu fie prelungit. Companiile discută despre livrări de gaze atât pentru malul stâng al Nistrului, cât și pentru cel drept. Informațiile au fost comunicate de publicația rusească „Коммерсантъ” și agenția informațional-analitică internațională ICIS.

Potrivit presei, la începutul lunii octombrie, reprezentanții Moldovagaz și Gazprom au avut o întâlnire la Sankt Petersburg, în octombrie. Părțile au discutat posibilitatea furnizării a 294 de milioane de metri cubi de gaz pentru malul drept al Republicii Moldova în primul trimestru al anului 2025 și 2 miliarde de metri cubi pentru malul stâng pe tot parcursul anului 2025. A fost analizat scenariul în care Gazprom ar livra gazul până la frontiera cu Ucraina, apoi cumpărătorul va plăti tranzitul pe cont propriu.

NM a solicitat comentarii de la Ministerul Energiei și Moldovagaz, însă, deocamdată, nu am primit un răspuns.

Precizăm că, în septembrie 2024, în cadrul unui interviu televizat, ministrul Energiei, Victor Parlicov, a declarat că Republica Moldova ar putea relua achiziții de gaze direct de la Gazprom dacă va oferi un preț avantajos.

În octombrie 2021, Gazprom și Moldovagaz au semnat un contract, cu o durată de cinci ani, pentru furnizarea a 3,3 miliarde de metri cubi de gaze anual. Aceste volume urmau a fi distribuite pentru consumul malului drept și cel stâng al Nistrului, însă, la sfârșitul anului 2022, concernul rusesc a redus la jumătate cantitatea de gaze naturale furnizată Republicii Moldova. În prezent, aproximativ 5,7 milioane de metri cubi gaz tranzitează zilnic Ucraina din Federația Rusă, fiind livrat în regiunea transnistreană. Cantitatea necesară de gaze naturale pentru consumul malului drept al Nistrului este procurată de pe piața europeană.

***

Acordul care prevede tranzitul gazului rusesc către Europa prin Ucraina expiră la sfârșitul anului curent. Ucraina a declarat în repetate rânduri că nu va prelungi acordul, motivul fiind invazia rusă pe scară largă asupra Ucrainei, care a început în februarie 2022. Cu toate acestea, autoritățile de la Kiev au menționat anterior că tranzitul de gaz rusesc către UE poate fi păstrat dacă un consorțiu sau una dintre țările-membre ale Uniunii Europene va „acționa ca agent de tranzit pentru propriile sale gaze” din Federația Rusă.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

UE începe achiziția unui sistem antiaerian cu rază medie pentru Moldova. Când ar putea fi livrat?

Uniunea Europeană va începe, în următoarele săptămâni, procedurile de contractare, licitație și achiziție a unui sistem de apărare antiaeriană cu rază medie pentru Republica Moldova. Acesta va fi finanțat prin măsura de asistență în valoare de 120 de milioane de euro, aprobată în iulie prin Facilitatea Europeană pentru Pace. Comisia Europeană a precizat pentru TVR Moldova că implementarea măsurii a început deja, dar nu a indicat când va fi livrat sistemul.

„Implementarea acestei măsuri de asistență a început deja. Ne așteptăm ca următoarele etape – contractarea, licitația și achiziția – să înceapă în următoarele săptămâni. Între timp, echipamentele de apărare antiaeriană cu rază scurtă, finanțate prin măsurile de asistență EPF din 2024 și 2025, sunt deja în proces de achiziție. Iar echipamentele de supraveghere aeriană, finanțate prin măsura de asistență din 2023, au fost deja livrate și contribuie la capacitatea Republicii Moldova de a monitoriza situația din spațiul aerian”, se declarat purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Christian Wigand, pentru TVR Moldova.

Precizările Bruxelles-ului vin după ce ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi, a declarat, la începutul săptămânii, că un sistem integrat, capabil să detecteze și să distrugă ținte aeriene, ar putea ajunge în Republica Moldova abia peste aproximativ trei ani. Comisia Europeană nu a confirmat estimarea de trei ani și nici nu a oferit un alt termen pentru livrarea sistemului.

Până la procurarea sistemului cu rază medie, alte capacități de apărare aeriană finanțate anterior prin Facilitatea Europeană pentru Pace se află în diferite etape de implementare.

Potrivit Comisiei Europene, echipamentele antiaeriene cu rază scurtă, finanțate prin măsurile de asistență aprobate în 2024 și 2025, sunt deja în proces de achiziție, iar echipamentele de supraveghere aeriană prevăzute în 2023 – au fost deja livrate.

Amintim, Instrumentul european pentru pace a fost instituit în martie 2021 pentru a finanţa toate acţiunile din cadrul politicii externe şi de securitate comune în domeniul militar şi în domeniul apărării, cu scopul de a preveni conflictele, de a menţine pacea şi de a consolida securitatea şi stabilitatea pe plan internaţional. În special, Instrumentul european pentru pace permite UE să finanţeze acţiuni menite să consolideze capacităţile statelor terţe şi ale organizaţiilor regionale şi internaţionale în ceea ce priveşte chestiuni militare şi de apărare.

În iulie, curent, UE a decis să acorde un ajutor în valoare de 120 de milioane de euro pentru consolidarea sistemului de apărare aeriană al Republicii Moldova.

Potrivit datelor Ministerului Apărării, de la începutul războiului declanșat de Federația Rusă împotriva Ucrainei, în februarie 2022, aproape 70 de drone și rachete au survolat ilegal spațiul aerian al Republicii Moldova, potrivit datelor Ministerului Apărării. Unele dintre acestea s-au prăbușit pe teritoriul țării.

Premierul Vasile Tofan a declarat, pe 9 septembrie, că numai în august 2026 au fost înregistrate 17 survolări neautorizate ale spațiului aerian al Republicii Moldova.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: