Partidul „Șansă”

Guțul susține că a fost pusă sub acuzare într-un dosar pornit acum 2 ani „la comanda PAS”. Reacția partidului de guvernare

Bașcana Găgăuziei, Evghenia Guțul, susține că a fost pusă sub acuzare într-un dosar penal pornit „la comanda PAS” și a președintei Maia Sandu acum doi ani împotriva sa și a ex-Partidului „ȘOR”, declarat neconstituțional. Guvernatoarea autonomiei a făcut o declarație în acest sens, la ieșirea din sediul Procuraturii Anticorupție (PA) după ce, spune ea, a fost audiată de procurori mai bine de două ore. Contactată pentru un comentariu, purtătoarea de cuvânt a PAS a negat acuzațiile bașcanei, menționând că atât partidul de guvernare, cât și societatea, așteaptă „finalitate pe toate dosarele”.  

„Desigur, am presupus că cazul a fost fabricat acum aproape doi ani împotriva mea și a Partidului „Șor”, va continua într-un ritm accelerat. (…) Am fost audiată în jur de două ore, am fost pusă sub acuzare. Vreau să spun că toate persoanele implicate în acest dosar, care a fost pornit în mod clar la ordinul Maiei Sandu și PAS, toți, toate organele de drept, vor răspunde pentru acest lucru, deoarece puterea PAS nu este eternă. (…) Presiunea care se face acum asupra mea este o presiune directă asupra tuturor locuitorilor din Găgăuzia. Ea (nr. red: Maia Sandu) se răzbună pe găgăuzi pentru acele afișe, pentru primirea „caldă” cu care au vrut să o întâmpine. (…) Eu și echipa mea vom dovedi că acesta este un caz fabricat”, a declarat Evghenia Guțul.

NM a solicitata un comentariu din partea Procuraturii Anticorupție pe marginea declarațiilor Evgheniei Guțul, însă instituția nu a oferit un răspuns, până la publicarea subiectului.

Contactată de NM pentru un comentariu, purtătoarea de cuvânt a partidului de guvernare Acțiunea și Solidaritate, Adriana Vlas, a catalogat acuzațiile Evgheniei Guțul drept „aberații”. „Ca și toți cetățenii, așteptăm finalitate pe toate dosarele”, a conchis Vlas.

NM a contactat-o pentru un comentariu și pe purtătoarea de cuvânt a Președinției, Irina Gotișan. Aceasta, însă, nu a răspuns, până la publicarea știrii, solicitării.

***

Amintim că președinta Maia Sandu a fost așteptată cu protest de simpatizanții oligarhului fugar Ilan Șor, pe 29 martie, în Găgăuzia. Zeci de oameni, cu pancarte în mâini, s-au aliniat de-a lungul unui traseu din regiunea autonomă, în apropiere de evenimentul la care urmează să participe președinta țării. „Maia, afară din Găgăuzia” sau „Luați mâinile de pe Găgăuzia” – au scris aceștia. La miting au participat, potrivit presei locale, inclusiv consilierul bașcanei Evghenia Guțul, Mihail Vlah, precum și deputatul local Ilia Uzun.

În aceeași zi, președinta Maia Sandu a comentat pentru presă acțiunea de protest care ar fi fost organizată de oligarhul fugar Ilan Șor, în Găgăuzia, în timpul vizitei sale de astăzi în autonomiei. Șefa statului declara atunci că mulțimea a fost scoasă în stradă „contra bani”, pentru a reprezenta agenda unor grupări criminale.

Alegerea Evgheniei Guțul în funcția de bașcan și acuzațiile de corupere a scrutinului

Evghenia Guțul a fost aleasă în funcția de bașcan în cadrul alegerilor din 14 mai 2023. Ea a câștigat scrutinul cu peste 52% din totalul de voturi. După alegeri, Guțul, dar și echipa oligarhului Ilan Șor, care au susținut-o, au fost acuzați de coruperea alegătorilor. Centrul Național Anticorupție a pornit atunci o cauză penală „pe fapte de infracțiune de corupere a alegatorilor și încălcarea modului de gestionare a mijloacelor financiare ale partidelor politice sau ale fondurilor electorale”. Guțul și Șor au negat acuzațiile aduse.

Pe 19 iulie 2023, Evghenia Guțul a fost învestită oficial în funcție în cadrul unei ceremonii somptuoase la care au participat, inclusiv, vedete din Turcia. Alături de noul bașcan nu au fost, însă, nici ex-guvernatoarea UTA Găgăuzia Irina Vlah, nici conducerea de vârf a Republicii Moldova. Deși de la învestire au trecut peste jumătate de an, președinta Maia Sandu, care trebuie să o numească pe Guțul în funcția de membru al Executivului prin decret prezidențial, așa și nu a semnat actul.

Anterior, președinta Maia Sandu a declarat că nu se grăbește să o desemneze pe Evghenia Guțul în Guvern, în condițiile în care ar exista mai multe „suspiciuni în raport cu această persoană”. „Legea nu oferă un termen-limită, deci nu văd cum o încalc”, a declarat anterior Maia Sandu. La rândul său, Guțul a declarat în repetate rânduri că va lupta pentru calitatea de membru al Guvernului și a făcut apel la autoritățile centrale ale Republicii Moldova să o accepte în echipa guvernamentală.

Pe 22 februarie, curent, echipa lui Șor s-a adresat la Curtea Constituțională pe marginea refuzului președintei de a desemna pe Guțul membru al Guvernului.

Conform regulamentului, guvernatorul Găgăuziei este membru din oficiu al Cabinetului de miniștri, numit prin decret de președintele țării.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

După Moscova, la Minsk: Igor Dodon s-a întâlnit cu Lukașenko. Liderul PSRM vrea „relansarea legăturilor” cu Belarus

După vizita în Rusia, liderul Partidului Socialiștilor, Igor Dodon, a anunțat, pe 12 iulie, că s-a întâlnit la Minsk, capitala Belarusului, cu președintele Aleksandr Lukașenko. Potrivit lui Dodon, cei doi au discutat „cooperarea comercial-economică dintre țările noastre“. Fostul președinte l-a descris pe liderul de la Minsk drept „un prieten al Moldovei” și „un adevărat gospodar care acționează în interesul poporului său”.

Într-o postare pe rețelele sociale, Igor Dodon a declarat că există „potențial considerabil pentru relansarea legăturilor dintre R. Moldova și Belarus, în special în domeniile agriculturii, industriei farmaceutice și celei ușoare”.

Astăzi, la Minsk, am avut o întrevedere de lucru cu Președintele Republicii Belarus, Aleksandr Grigorievici Lukașenko – un prieten al Moldovei, un adevărat gospodar, care întotdeauna gândește și acționează în interesul poporului său. După alegerile parlamentare din Moldova, ne vom concentra asupra următoarelor obiective: eliminarea barierelor din calea comerțului reciproc și stabilirea unei logistici durabile; intensificarea activității comisiei interguvernamentale moldo-belaruse; relansarea și dezvoltarea cooperării în cadrul CSI și UEEA; organizarea de forumuri de afaceri și extinderea dialogului între camerele de comerț și industrie; realizarea de proiecte comune, inclusiv crearea unui agrohub modern în Moldova cu participarea companiilor belaruse; studierea și aplicarea experienței belaruse în industrie – pentru noi, acest lucru este deosebit de important pe fondul procesului de dezindustrializare prin care trece Moldova în ultimii ani”, a scris Dodon în postarea sa.

La scurt timp, detalii suplimentare despre întâlnire au fost oferite de serviciul de presă al președintelui Belarusului. În comunicatul oficial se menționează că Lukașenko l-a salutat pe Dodon cu expresia: „Ești viu!”, la care acesta a răspuns: „Nu vor avea parte de asta.”

„Sunteți rupți de noi din cauza războiului, din păcate. Logistica s-a complicat. Dar lumea e mică. Nu există situații fără ieșire. Așadar, dacă conducerea Moldovei, dacă poporul Moldovei va dori să revină la colaborarea noastră și să o dezvolte, să știți că pentru noi nu sunteți un străin acolo. Suntem gata, prin dumneavoastră – dacă veți fi de acord –, să oferim sprijin și să refacem tot ce s-a pierdut în acești ani”, a declarat Lukașenko.

Amintim că în ultima perioadă a fost de mai multe ori în Rusia. Pe 10 iulie, acesta a anunțat că a avut o întrevedere cu vicepremierul Guvernului Federației Ruse, Alexandr Novak, la Moscova. Liderul PSRM a menționat că a discutat cu oficialul rus despre reluarea livrărilor de gaze naturale rusești către țara noastră, după alegerile parlamentare din 28 septembrie și ulterioara „schimbare a puterii”. Potrivit imaginilor publicate de socialist, la discuții au mai participat președinta Partidului Republican „Inima Moldovei”, Irina Vlah, și liderul Partidului „Viitorul Moldovei”, Vasile Tarlev.

La sfârșitul lunii iunie, Igor Dodon, Irina Vlah și Vasile Tarlev, alături de comunista Diana Caraman și socialista Zinaida Greceanîi, s-au aflat la un forum economic internațional în Sankt-Petersburg, Rusia. În marja evenimentului, politicienii s-au întâlnit cu ministrul adjunct al Energiei, Pavel Sorokin. Potrivit lui Dodon, în cadrul întrevederii s-a discutat despre „cooperarea bilaterală în domeniul energetic” și „revenirea la achizițiile directe de energie”.

Gazul este unul din principalele subiecte cu care opoziția pro-rusă a atacat formațiunea de guvernământ pro-europeană PAS, mai ales după începerea crizei energetice provocate de invazia rusă la scară largă asupra Ucrainei. Asta deși, în 2022, concernul rus Gazprom a majorat semnificativ prețurile pentru gazul destinat Republicii Moldova, iar ulterior a restrâns cantitățile livrate. Astfel, autoritățile țării au început să diversifice sursele de aprovizionare cu gaz, apelând la piețele europene.

Actualmente, Partidul „Inima Moldovei” și Partidul „Viitorul Moldovei” sunt formațiuni extraparlamentare, iar PSRM se află în opoziție și nu sunt factori de decizie.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: