Igor Corman, SEBN MD: Prin eforturi comune, e mai ușor să găsești soluții pentru problemele comune
Full Article 5 minutes read

Igor Corman, SEBN MD: Prin eforturi comune, e mai ușor să găsești soluții pentru problemele comune

Asociația Investitorilor Străini (FIA), care unește cei mai mari investitori străini din Republica Moldova, de 20 de ani contribuie de comun acord cu autoritățile la îmbunătățirea climatului investițional din țară. Este vorba de cele mai active întreprinderi, care generează progres în industriile lor și influențând dezvoltarea durabilă a economiei în ansamblu și a sferei sociale. Despre cum reușește prin intermediul investitori străini să treacă peste provocările din activitatea sa, ne-a relatat administratorul companiei Sumitomo Electric Bordnetze Moldova (SEBN MD), Igor Corman.

– De ce investitorii străini au creat Asociația acum 20 de ani și cât de eficient s-a dovedit a fi acest format de lucru?

Astfel de asociaţii (SEBN MD este membră atât a Asociaţiei Investitorilor Străini, cât şi a altor asociaţii de business) permit să ne promovăm mai bine interesele comune pe care le avem ca şi investitori, să ne coordonăm acţiunile şi unele luări importante de atitudine. Aceste platforme sunt importante din punctul de vedere al elaborării unor viziuni pe subiecte ce ne privesc pe toți, fiindcă apar probleme diferite, dar atunci când fiecare încearcă să le soluționeze separat, este mai puțin eficient. Prin eforturi comune e mai ușor să identificăm soluții comune pentru problemele comune.

Pe platformele unor astfel de asociaţii are loc un schimb eficient de opinii cu colegii din acelaşi domeniu de activitate sau din alte sectoare. Vorbim de procese fireşti pentru ţări cu economii de piaţă, iar astfel de procedee de lucru, ca şi conlucrarea în cadrul diferitor asociaţii de businees, şi-au dovedit eficienţa în timp.

Și statul are de câştigat de pe urma asocierii business-ului în astfel de organizaţii, deoarece factorii decizionali nu mai trebuie să comunice cu fiecare agent economic în parte, pentru «a lua pulsul» mediului de afaceri — dialogul are loc pe platforma asociaţiilor de business, care au capacitatea de a colecta, sistematiza şi «ambala» corespunzător mesajele mediului de afaceri pentru cei cu putere de decizie. Da, nu tot timpul cei ce reprezintă structurile de stat dau dovadă de receptivitate la astfel de mesaje, dar, în general, situaţia este satisfăcătoare.

– Ce propuneri ale Cărții Albe au adus la o îmbunătățire semnificativă a mediului de afaceri din industria dvs. sau a economiei în ansamblu? Ați putea da câteva exemple?

Din start, vreau să-mi exprim aprecierea faţă de un instrument atât de util cum este Cartea albă, publicată cu regularitate de Asociația Investitorilor Străini. Apropo, Cartea Albă reflectă și contribuția noastră activă. Fiecare membru are specificul său de activitate, unii sunt mai tari în sistemul bancar, noi suntem prezenți pe partea de resurse umane, căci avem mai mulți angajați. Noi avem competență și încercăm să ne împărtășim experiența în discuții ce țin de Codul Muncii, Codul Fiscal etc.

Dacă e să răspund direct la întrebare, atunci aş invoca în calitate de exemplu partea ce ţine de posibilitatea de a compensa orele de muncă suplimentară cu ore libere plătite. La solicitarea angajatorului, angajaţii pot presta în afara orelor de program, până la 240 de ore suplimentare într-un an calendaristic. Anterior, această limită era stabilită la 120 de ore, iar doar în cazuri excepţionale, această limită putea fi extinsă, cu acordul reprezentanţilor salariaţilor, până la 240 de ore. Revizuirea şi stabilirea unui cuantum mai mare pentru orele permise pe parcursul unui an calendaristic, aşa cum se practică în alte ţări, e o bună oportunitate în acest sens. Pentru o companie ca a noastră, care resimte din plin ce înseamnă un număr mare de angajaţi şi utilizarea raţională a capacităţilor umane, aspectul respectiv este extrem de important.

Un alt exemplu, indemnizaţia de concediu trebuia să fie achită de către angajator cu cel puţin trei zile înainte de plecarea salariatului în concediu, or în companiile mari acest lucru este practic imposibil, deoarece nu toţi angajaţii respectă graficul de concedii. Acum, este posibilitatea achitării indemnizaţiei de concediu anual plătit la o data agreată de părţi sau nu mai târziu de data achitării salariului pentru luna în care a fost acordat concediul respectiv. Mult mai raţională este corelarea achitării indemnizaţiilor de concediu cu termenul de achitare al salariului prevăzut în contractul individual de muncă.

– Ce provocări strategice cu care se confruntă compania și industria dvs. vor fi reflectate în Cartea albă 2023?

Pentru noi are o importanţă primordială păstrarea facilităţilor vamale şi fiscale pentru rezidenţi în ZEL. E normal ca regulile de joc să fie aceleaşi ca şi în momentul în care s-a luat decizia de a veni pe piaţa Republicii Moldova, deoarece companiile mari își fac planuri în perspectivă medie și lungă. Desigur, lucrurile se mai schimbă şi companiile mari dau dovadă de o oarecare flexibilitate în astfel de situaţii, dar, totuşi, ar fi bine dacă regulile la care mă refeream ar rămâne în vigoare.

În al doilea rând, sunt de o mare importanţă toate aspectele ce ţin de migraţia forţei de muncă. În cazul nostru, recrutarea și selecția personalului este un proces continuu, iar factorul principal care condiționează procesul este fluctuația personalului. Oamenii pleacă peste hotare, fie în căutarea unui venit mai mare, fie pentru întregirea familiei, iar acest fenomen nu poate fi oprit. Oamenii sunt interesaţi să aibă un loc de muncă în condiții bune şi noi îl oferim. Avem o fabrică modernă, cu condiții de muncă foarte bune — începând de la temperatură constantă, indiferent că este vară sau iarnă, cantina unde angajaţii sunt asiguraţi cu hrană din contul companiei şi terminând cu transportul gratuit pus la dispoziție de către noi. Mai avem și alte facilități cum ar fi, spre exemplu, cabinetul medical din incinta fabricii, unde angajații beneficiază de asistența medicală necesară, pe loc. Oferim și salarii motivante, în continuă creștere, raportate la performanța individuală a fiecărui angajat. Începând cu 1 aprilie 2023, salariul minim la SEBN MD este de 10 000 lei. Pot afirma cu certitudine, că la fabrica de cablaje SEBN MD se investeşte în oameni. Dar, indiferent de toate astea, oricum suntem afectaţi serios de migraţia forţei de muncă.

Cât despre provocări, pe parcursul acestor ani, într-adevăr au fost multe, dar echipa noastră de management a știut să le trateze drept oportunități și să exceleze la nivel de performanțe. Cele mai mari dintre ele au fost pandemia COVID-19, criza de semiconductoare, fluctuația volumelor de producție, fluctuația de personal, războiul din Ucraina și criza energetică. Efectele acestor provocări se resimt şi în prezent, dar sper să reuşim să le gestionăm şi în continuare cu maximă eficienţă, la fel cum am făcut-o până acum.

Material de parteneriat

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: