OMS/Dinu Bubulici

Încă 7 medici din Transnistria vor fi cazați temporar în localitățile de pe malul drept în care activează

Încă șapte medici din regiunea transnistreană, dar care lucrează în instituții medico-sanitare de pe malul drept al Nistrului, vor fi cazați temporar în localitățile unde activează. Este vorba despre personalul medical care activează la Spitalul raional Orhei, Spitalul raional din Rezina, substația AMU din Criuleni și Spitalul raional din Căușeni, anunță Biroul pentru Reintegrare, miercuri, 6 mai.

Biroul pentru reintegrare menționează că „această soluție a fost identificată urmare a acțiunilor ilegale unilaterale ale părții transnistrene”, care obligă inclusiv medicii care intră în regiune să se autoizoleze timp de 14 zile.

Cazarea medicilor în localitățile în care aceștia activează se face pe principii voluntare, până acum alți medici din șapte raioane fiind printre beneficiari.

„Pretextul pandemiei utilizat pentru îngrădirea drepturilor omului este un subiect ce merită atenția partenerilor de dezvoltare, instituțiilor și organizațiilor internaționale în materia drepturilor omului și pentru resetarea priorităților pe agenda de negociere ”, a declarat viceprim-ministrul Cristina Lesnic, citată într-un comunicat de presă al Biroului pentru reintegrare.

Anterior, viceprim-ministrul a solicitat părții transnistrene să permită circulația medicilor, iar după refuz a sesizat mediatorii în procesul de soluționare a conflictului transnistrean și structurile internaționale relevante.

Pe 15 aprilie, Biroul Politici de Reintegrare a anunțat într-un comunicat de presă că a primit 95 de sesizări din partea autorităților publice locale din Zona de Securitate și ministerul de profil despre impedimentele impuse de partea transnistreană personalului medical.

Locuințele sunt identificate de către autoritățile publice locale, iar costurile de cazare și alte aranjamente administrative ale medicilor/personalului medical sunt acoperite cu sprijinul Uniunii Europene, oferit prin Programul Măsuri de Consolidare a Încrederii pe ambele maluri ale Nistrului, implementat de PNUD Moldova.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Alegerile pentru bașcanul Găgăuziei: de luni începe depunerea actelor. Cine poate candida

Luni, 21 septembrie, începe perioada de depunere a documentelor pentru înregistrarea candidaților la funcția de bașcan al Găgăuziei. Despre acest lucru a anunțat Comisia Electorală Centrală (CEC).

Potrivit CEC, Consiliul Electoral Central al Găgăuziei a stabilit locul și programul pentru depunerea documentelor necesare înregistrării candidaților la funcția de bașcan, în alegerile din 15 noiembrie. Documentele vor putea fi depuse în perioada 21 septembrie – 6 octombrie.

Documentele necesare pentru înregistrarea candidaților independenți, a grupurilor de inițiativă și a concurenților electorali vor fi depuse la Consiliul Electoral Central al Găgăuziei, în municipiul Comrat. În perioada 21 septembrie – 5 octombrie, documentele vor putea fi depuse de luni până vineri, între orele 10:00 și 16:00, cu pauză între 12:00 și 13:00. Pe 6 octombrie, ultima zi de depunere, programul va fi între orele 09:00 și 17:00, cu aceeași pauză.

Totodată, a fost constituită o comisie care va organiza tragerea la sorți. În cazul în care doi sau mai mulți solicitanți vor depune documentele pentru înregistrare în aceeași zi, la ora 17:00 a zilei respective va fi organizată tragerea la sorți pentru stabilirea ordinii de înscriere a concurenților electorali în buletinul de vot.

Condițiile pentru candidații la funcția de bașcan

Potrivit CEC, poate fi ales în funcția de bașcan al Găgăuziei cetățeanul Republicii Moldova cu drept de vot care, inclusiv în ziua alegerilor, a împlinit vârsta de 35 de ani, a domiciliat sau domiciliază pe teritoriul unității teritoriale autonome Găgăuzia o perioadă nu mai mică de 10 ani, cunoaște limbile găgăuză și română și nu cade sub incidența restricțiilor privind exercitarea drepturilor electorale prevăzute la art. 16 alin. (2) din Codul electoral nr. 325/2022.

Guvernatorul se alege pentru un mandat de 4 ani. 

Comisia a precizat că dreptul de a desemna candidați la funcția de bașcan al Găgăuziei îl au:

  • partidele politice care au dreptul de a participa la alegeri, în baza datelor furnizate de Agenția Servicii Publice, înregistrate până la data intrării în vigoare a hotărârii CEC cu privire la stabilirea datei alegerilor pentru funcția de Guvernator (Bașcan) al Găgăuziei;
  • blocurile electorale, constituite și înregistrate în condițiile legislației electorale;
  • cetățenii Republicii Moldova care își înaintează propria candidatură independent de partidele politice și de blocurile electorale și care, începând cu 70 de zile înainte de ziua alegerilor, nu au deținut calitatea de membru al unui partid politic și nu și-au afirmat public susținerea față de un partid politic.

Partidele politice și blocurile electorale pot desemna în calitate de candidați persoanele care, începând cu 70 de zile înainte de ziua alegerilor, întrunesc condițiile pentru candidatul independent și nu au deținut calitatea de membru al unui alt partid politic decât cel care le desemnează sau, în cazul blocului electoral, decât partidele politice constituente ale acestuia, a precizat CEC.

Partidele politice și blocurile electorale își desemnează candidații prin organele prevăzute în statute sau, după caz, în acordul de constituire a blocului. În cazul candidaților independenți, aceștia trebuie să fie susținuți de cel puțin 1% din numărul alegătorilor înscriși în listele electorale din UTA Găgăuzia, dar nu mai puțin de 1 500 de persoane din cel puțin jumătate din numărul localităților autonomiei. În cazul candidatelor femei, este necesară susținerea a cel puțin 0,5% din numărul alegătorilor din UTA Găgăuzia, dar nu mai puțin de 750 de persoane din cel puțin jumătate din numărul localităților regiunii. La stabilirea numărului de localități se iau în considerare unitățile administrativ-teritoriale de nivelul întâi din UTA Găgăuzia în care au fost colectate cel puțin 40 de semnături. Totodată, numărul maxim de semnături ale susținătorilor care pot fi prezentate pentru verificare nu poate depăși cu mai mult de 50% numărul minim necesar.

„Documentele pentru înregistrarea candidaților, atât a celor desemnați de partide politice sau blocuri electorale, cât și a candidaților independenți, se depun la Consiliul Electoral Central al Găgăuziei. Acestea sunt examinate în termen de cel mult 7 zile de la data primirii acestora, ulterior fiind adoptată hotărârea privind înregistrarea sau refuzul înregistrării candidatului”, a menționat CEC.

***

Alegerile pentru funcția de bașcan sunt programate pentru 15 noiembrie, zi în care vor fi aleși și deputații în Adunarea Populară a Găgăuziei.

Până acum și-au anunțat intenția de a candida la scrutin fostul deputat socialist Fiodor Gagauz, actual deputat, fostul procuror general Alexandr Stoianoglo și fostul deputat PLDM Petru Vlah.

Liderul PSRM, Igor Dodon, a anunțat, recent, că formațiunea pe care o conduce îl va propune pe actualul deputat Grigore Uzun. Totuși, o decizie oficială nu a fost anunțată, deocamdată.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: