Președintele României Klaus Iohannis a declarat că războiul din Ucraina afectează economiile din toată lumea și trebuie „să găsim o soluţie pentru a convinge părţile beligerante să înceapă negocieri de pace”, adăugând că această problemă globală trebuie „rezolvată prin diplomație”.
Iohannis a făcut declarațiile după întâlnirea pe care a avut-o, la Buenos Aires, cu omologul său argentinian Alberto Fernandez.
„În ce priveşte războiul din Ucraina, război pornit de Rusia împotriva Ucrainei, am discutat (cu Alberto Fernandez n.r.) cred că din 60 de minute cât am stat împreună, jumătate despre război. Suntem amândoi foarte îngrijoraţi şi amândoi condamnăm războiul de agresiune, dar trebuie să căutăm şi capătul celălalt, să găsim o soluţie pentru a convinge părţile beligerante să se aşeze şi să înceapă negocieri de pace. Impactul economic al acestui război este semnificativ, foarte mare în UE, dar efectele şi valurile de şoc merg peste tot. Se simt şi în economia argentiniană şi în celelalte state latino-americane în care am fost”, a spus Iohannis, comunică Digi24.ro.
El a adăugat că „este o problemă globală”. „Nu este cum spun unii eronat o problemă europeană. Este o problemă globală şi trebuie rezolvată prin diplomaţie, în cadrul arhitecturii internaţionale recunoscute”, a declarat președintele României.
Iohannis a mai spus că războiul de la granița României nu este un motiv pentru ca investitorii să aibă temeri, afirmând că în țară „lucrurile merg foarte bine”.
„În România, oportunitățile sunt enorme. Să nu-și imagineze cineva că din cauza războiului în România lucrurile merg prost. Nu, în România lucrurile merg foarte bine. Și pot să vă spun că România este una dintre economiile care, cu toate că este lângă război, crește. Crește în fiecare an”, a conchis Iohannis.
***
În aprilie 2023, adjunctul șefului biroului prezidențial ucrainean Andrei Sibiga declara că Ucraina este pregătită să negocieze cu Moscova condițiile de restituire a Crimeii, dacă forțele armate ucrainene vor ajunge la granițele peninsulei anexate în timpul unui contraatac.
„Dacă reușim să ne atingem obiectivele strategice pe câmpul de luptă și odată ce ne aflăm la granița administrativă cu Crimeea, suntem pregătiți să deschidem o pagină diplomatică pentru discuții, dar acest lucru nu înseamnă că excludem opțiunea de a elibera Crimeea pe cale militară”, declara Sibiga.
În ianuarie 2023, vicepreședintele Parlamentului Republicii Moldova Mihai Popșoi menționa că Zelenski a punctat că diferendul transnistrean va fi parte a negocierilor între Ucraina și Rusia.
Menționăm că public, Zelenski a prezentat 10 puncte ca fiind propunerile Ucrainei pentru realizarea păcii cu Rusia. Propunerile au fost anunțate în cadrul unui discurs de la G20. Printre acestea se enumeră retragerea trupelor ruse, prevenirea escaladării și eliberarea prizonierilor.
Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.
Vreți să susțineți ceea ce facem?
Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.
Susțineți NewsMaker!