Krasnoselski a atenționat așa-numitul „Minister al Afacerilor Interne” să fie pregătit pentru orice scenariu 
Full Article 2 minutes read

Krasnoselski a atenționat așa-numitul „Minister al Afacerilor Interne” să fie pregătit pentru orice scenariu 

În Transnistria a avut loc o ședință a liderului Vadim Krasnoselski cu conducerea așa-numitului „Minister al Afacerilor Interne” și a direcțiilor teritoriale. Potrivit serviciului de presă al lui Krasnoselski la întrunire s-a discutat „despre acțiunile ce trebuie de făcut în caz că apare o situație sau alta”. 

„Vadim Krasnoselski a îndrumat șefii de departamente a Ministerului Afacerilor Interne să instruiască personalul pentru orice scenariu”, declară serviciul de presă, relatează Novosti Pridnestrovia.

Liderul de la Tiraspol a declarat că în circumstanțele actuale, polițiștii au o responsabilitate specială – „deoarece ei interacționează cu populația într-o măsură mai mare decât reprezentanții altor puteri”.

„Președintele a subliniat că acțiunile și comportamentul oamenilor legii vor determina în mare măsură cât de tensionată va fi atmosfera în societate”, a mai declarat serviciul de presă al liderului transnistrean.

Amintim că, în ultimele zile, în regiunea transnistreană au avut loc mai multe incidente, calificate drept „atacuri teroriste”: s-a tras în sediul așa-numitului Minister al Securității de la Tiraspol, au fost scoase din uz două antene de transmisiune a emisiunilor din Rusia, situate în satul Maiak, a fost semnalată o explozie la aerodromul din Tiraspol și prezența unor drone pe teritoriul satului Cobasna, acolo unde se găsește depozitul de muniții, unul dintre cele mai mari din Europa de Est.

Autoritățile de facto de la Tiraspol au declarat cod roșu de alertă teroristă pentru 15 zile, fiind intensificate controalele mijloacelor de transport la punctele de intrare/ieșire din regiune. De asemenea, elevii învață online, iar parada de 9 mai a fost anulată.

Tiraspolul a acuzat Kievul că ar sta în spatele provocărilor. La rândul lor, autoritățile de la Kiev dau vina pe serviciile speciale de la Moscova.

Președinta R. Moldova Maia Sandu susține că, de fapt, provocările sunt organizate din interiorul regiunii, întrucât ar exista tensiuni între diferite grupuri interesate să controleze puterea din regiune.

Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: