president.gospmr.org

Krasnoselski, recunoscător Chișinăului pentru ajutorul acordat în criza energetică? „Vreau să le spun mulțumesc” (VIDEO)

Liderul nerecunoscut al regiunii transnistrene, Vadim Krasnoselski, a mulțumit autoritățile de la Chișinău și specialiștilor tehnici pentru acordarea în credit a gazului necesar pentru susținerea sistemului de transport de gaz din stânga Nistrului, dar și pentru livrarea la timp a resursei energetice achiziționate din banii Uniunii Europene. Declarațiile au fost făcute în cadrul unei conferințe de presă din 3 februarie. 

Vadim Krasnoselski a declarat că, după începutul crizei, regiunea transnistreană a folosit „gazul economisit în decembrie”.

„Acești 13 milioane de metri cubi de gaz, pe care i-am economisit – acesta era gazul nostru – se aflau în conducta moldovenească, pe teritoriul Republicii Moldova. Iar Moldovagaz ni l-a furnizat. Și pentru asta nu putem decât să le mulțumim. Mulțumim, pentru că fără acest gaz, probabil că ne-ar fi fost foarte greu în această privință. (…) Fără acest gaz, ne-ar fi fost dificil să restabilim aprovizionarea cu gaz, care ar fi durat două-trei luni. Așadar, mulțumim colegilor moldoveni, care au înțeles acest lucru și nu au permis, să spunem așa, golirea conductei”, a adăugat acesta.

Liderul de facto al regiunii transnistrene a mulțumit, de asemenea, malului drept al Nistrului pentru furnizarea a trei milioane de metri cubi de gaz, cu titlu de împrumut.

„Există atât înțelegere, cât și cuvinte de recunoștință pentru acei angajați tehnici, specialiști moldoveni, care au înțeles complexitatea sistemului de transport al gazelor”, a menționat Krasnoselski.

El a precizat că malul stâng al Nistrului a început să primească acest volum de gaz deja pe 31 ianuarie, ceea ce a permis pregătirea sistemului pentru primirea „gazului principal” – furnizat pe banii UE, repornirea MGRES și începerea restabilirii alimentării cu căldură în locuințele din regiune.

Totodată, Vadim Krasnoselski a mulțumit în mod special autorităților din Republica Moldova pentru faptul că, deja sâmbătă, 1 februarie, au convocat ședința Comisiei pentru Situații Excepționale, în cadrul căreia s-a luat decizia de a furniza gazul „chiar în ziua de sâmbătă”.

„După decizia comisiei, undeva după prânz, gazul a început să circule prin conductă și, desigur, a ajuns în sistemul nostru. De aceea, celor care au participat la acest proces din partea conducerii moldovenești vreau să le spun mulțumesc”, a declarat Krasnoselski.

Precizăm că, recent, prim-ministrul Dorin Recean a anunțat un plan de acțiune în contextul crizei energetice, care a fost provocată după ce compania Gazprom a întrerupt livrările de gaz pentru regiunea transnistreană la 1 ianuarie 2025. Astfel, pentru menține presiunea în sistemul energetic din stânga Nistrului, administrației nerecunoscute de la Tiraspol i-au fost acordate în credit 3 mln de metri cubi de gaze. Iar Comisia Europeană a oferit un grant de 30 milioane de euro, care vor fi folosiți pentru a achiziționa gaz și energie electrică pentru ambele maluri ale Nistrului pentru perioada 1-10 februarie.

Ulterior, Uniunea Europeană a decis să acorde Republicii Moldova un pachet de asistență finaciară gratuită de 64 milioane de euro. 20 de milioane de euro sunt destinați pentru cumpărarea de gaze naturale ca ajutor umanitar pentru regiunea transnistreană, iar 10 milioane de euro pentru achiziționarea energiei electrice pentru necesitățile malului drept al Nistrului. Celelalte 34 milioane de euro vor veni ca suport bugetar.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

poliția

IGP, despre ucraineanul găsit mort lângă frontiera cu Ucraina: Nu avea urme de împușcătură

Inspectoratul General al Poliției (IGP) a anunțat că, în 2024, un ucrainean a fost găsit mort în extravilanul satului Clocușna, raionul Ocnița, în apropiere de frontiera cu Ucraina, însă acesta nu avea urme de împușcături sau alte leziuni corporale. Cu toate acestea, cauza exactă a decesului nu a putut fi stabilită din cauza stării avansate de putrefacție a cadavrului. Precizările au fost făcute într-un comunicat publicat pe 21 octombrie, după ce deputatul Partidului „Democrația Acasă” Vasile Costiuc a declarat că un cetățean al Ucrainei a fost împușcat în apropiere de Clocușna de grănicieri din țara vecină.

Potrivit IGP, cadavrul bărbatului a fost depistat pe 13 iulie 2024, pe un câmp din extravilanul satului Clocușna, la aproximativ 250 de metri de frontiera cu Ucraina.

Identitatea acestuia a fost stabilită în urma verificării telefonului mobil găsit asupra sa. Bărbatul era cetățean ucrainean și avea 27 de ani la momentul dispariției.

Conform informațiilor acumulate de oamenii legii, în perioada 21–24 iunie 2024, acesta ar fi încercat să traverseze ilegal frontiera de stat din Ucraina în Republica Moldova.

Raportul de expertiză medico-legală a arătat că pe trupul neînsuflețit nu au fost depistate leziuni corporale sau urme de împușcătură. Totuși, din cauza stării avansate de putrefacție, cauza exactă a decesului nu a putut fi stabilită.

„În urma verificărilor și a examinării materialelor acumulate s-a constatat lipsa componentelor de infracțiune, nefiind stabilite elemente care să justifice continuarea urmăririi penale”, a menționat IGP.

Precizările IGP vin după ce deputatul Vasile Costiuc a anunțat că a solicitat informații de la Procuratura Generală și Inspectoratul General al Poliției despre moartea unui cetățean al Ucrainei în apropierea frontierei moldo-ucrainene. Potrivit parlamentarului, un bărbat l-ar fi informat că, în vara anului 2025, în apropiere de satul Clocușna, ar fi fost găsit cadavrul unui ucrainean de 37 de ani, împușcat în cap. El a afirmat că împușcătura ar fi fost trasă de grănicerii ucraineni, în timp ce bărbatul încerca să fugă din Ucraina.

„Autoritățile noastre mușamalizează, închid ochii, ascund crimele de război depistate pe teritoriul nostru”, a spus Costiuc.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: