La Chișinău a început Moldova Business Week: „Republica Moldova rămâne o destinație atractivă pentru investiții”

În pofida situației politice sensibile, Republica Moldova rămâne o destinație atractivă pentru investiții la nivel regional, iar reformele cruciale din domeniul economic și cel al justiției trebuie continuate. Este mesajul transmis de autoritățile statului și partenerii de dezvoltare ai țării în cadrul ceremoniei de deschidere a „Moldova Business Week 2019” – cel mai important eveniment economic al anului, organizat de Agenția de Investiții (AI).

Desfășurarea celei de-a VI-a ediții a Săptămânii Afacerilor în Moldova confirmă o dată în plus că prosperarea economică a țării este o prioritate națională absolută, a punctat de pe scenă directorul general AI, Rodica Verbeniuc.

Rodica Verbeniuc, director general, Agenția de Investiții: „Ca parte a contextului global, Republica Moldova, la fel ca și multe alte țări, trece printr-un proces de schimbare și transformare – o provocare pentru multe societăți și guverne. Iar unul dintre elementele fundamentale ale acestui parcurs este creșterea economică – o condiție de bază pentru o societate care se dezvoltă și prosperă. Indiferent de situația politică actuală, Moldova își reconfirmă astăzi angajamentul de a continua implementarea unei politici de economie deschisă, pentru a deveni o piață mai atractivă și mai competitivă. Pentru toate guvernele – cele anterioare, cel actual și cele viitoare – atragerea investițiilor de calitate se află în topul priorităților de pe agenda strategică a țării. Din această perspectivă, cea de-a VI-a ediție a Moldova Business Week devine un simbol al continuității, un mesager al statutului țării noastre ca destinație emergentă, competitivă și relevantă pentru investiții și comerț.”

Vadim Brânzan, ministrul Economiei și Infrastructurii: „Moldova Business Week este, de departe, cel mai mare forum de afaceri din țară, care reunește investitori din întreaga lume, și unde aceștia pot afla mai multe despre potențialul economiei noastre. Pentru mine, în calitate de ministru al Economiei și Infrastructurii, este foarte important să aduc la cunoștința voastră că viziunea noastră despre economia acestei țări este o economie care oferă produse și servicii cu valoare adăugată înaltă, o economie care pune în valoare capacitatea intelectuală a cetățenilor, o economie care construiește punți între mediul academic și cel de afaceri pentru a crea forță de muncă competentă, o economie care oferă un climat de afaceri favorabil investitorilor. Pentru a reuși toate aceste lucruri, este important să ne asigurăm că drepturile de proprietate ale investitorilor sunt protejate, de aceea este crucial să finalizăm reforma în justiție, să creăm un mediu lipsit de corupție. Aceasta este esența strategiei pe care am început să o implementăm ​​și sper că noul guvern va continua aceste reforme foarte importante pentru țara noastră.”

Viziunea organizatorilor este împărtășită de partenerii de dezvoltare ai Republicii Moldova. Prezenți la eveniment, ei au subliniat că vor continua să ofere susținere țării noastre, atât timp cât bunăstarea cetățenilor moldoveni va fi un obiectiv al guvernării de la Chișinău.

Peter Michalko, Ambasadorul UE în Republica Moldova: „UE salută organizarea acestui eveniment și confirmă susținerea inițiativelor nobile din partea autorităților, care au drept scop dezvoltarea mediului de afaceri, atragerea investițiilor și crearea locurilor de muncă. UE va continua, ca și anterior, să solicite autorităților să întreprindă reforme cu privire la îmbunătățirea mediului de afaceri, dar și reforme ce țin de justiție. Salutăm eforturile recente ale guvernului pentru demonopolizarea unor sectoare economice, lupta cu corupția și sperăm că ele vor fi continuate. Aceste reforme pot oferi RM perspectivă și prosperitate, iar cetățenilor acestei țări – bunăstare.”

Dereck J. Hogan, Ambasadorul SUA în Republica Moldova: „SUA vor continua să îndemne Guvernul de la Chișinău să implementeze reforme economice. Credem că Moldova merită lideri care își doresc să oprească corupția, fapt ce a împiedicat această țară să-și dezvolte economia. Vom continua să susținem un climat investițional transparent, în care guvernul și mediul de afaceri cooperează. Doar atunci Moldova va reuși. Moldova deja a înregistrat succese importante în mai multe sectoare, precum cel al vinificației, IT, al turismului și al industriei ușoare. Ne dorim ca investitorii din SUA să vadă această țară ca o destinație de afaceri importantă. Pentru că atunci când investesc, companiile din SUA aduc în țara-gazdă nu doar capital financiar, dar și tehnologii, expertiză profesională și creează locuri noi de muncă.”

Au urmat două paneluri de discuții, în cadrul cărora reprezentanții Executivului au discutat despre reformele-cheie, menite să îmbunătățească climatul investițional, iar experții au conturat provocările și progresele din activitatea investitorilor veniți pe piața din Moldova.

„Why Moldova?” a fost tema următorului panel de discuții care a completat agenda primei zile a MBW, moderat de Thomas FOERCH, Project Manager, GIZ. Reprezentanții Asociațiilor Oamenilor de Afaceri americani, belgieni, japonezi, italieni și români de peste Prut au reconfirmat faptul că Moldova, ca destinație pentru investiții, are o serie de avantaje, comparativ cu țările din regiune. Speakerii au împărtășit cu publicul punctele forte ale țării noastre, în funcție de țara din care vin investitorii. Așadar, antreprenorii italieni sunt convinși că turismul este sectorul care „va da lovitura” în următorii ani, cei americani s-au arătat cuceriți de ospitalitatea și bunăvoința moldovenilor, dar și de accesibilitatea Guvernului, a instituțiilor de stat și a asociațiilor de business, în timp ce oamenii din afaceri japonezi au menționat că tot mai multe companii de IT și BPO&SSC asiatice au în vizor Moldova inclusiv datorită fusului orar diferit, care le permite să-și extindă ziua de muncă și să preia mai multe comenzi.

 

Reprezentanții Asociațiilor Oamenilor de Afaceri americani, japonezi, italieni și români au venit și cu câteva recomandări la adresa guvernării de la Chișinău, care în viziunea lor, ar îmbunătăți climatul de afaceri din Republica Moldova. Antreprenorii străini consideră că este prioritar ca reformele economice să continuie, în pofida schimbărilor de pe arena politică, iar autoritățile din Moldova să dezvolte infrastructura de interconexiune cu România. De asemenea, guvernarea de la Chișinău este îndemnată să se focuseze pe pregătirea viitorilor specialiști, pe implementarea inovațiilor tehnologice și promovarea imaginii Republicii Moldova peste hotarele țării.

Prima zi a celei de-a VI-a ediții „Moldova Business Week” s-a încheiat cu o sesiune de discuții dedicată oportunităților oferite de Acordul de Liber Schimb dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană, semnat acum 5 ani.

Mâine, 14 noiembrie,  va aduce în prim-plan atractivitatea investițională a 5 sectoare ale economiei naționale – a celor strategice, dar și, în premieră, a celor de nișă: industria agroalimentară, industriile creative, turismul, IT și BPO&SSC, energia regenerabilă.

Despre MBW

Moldova Business Week este cel mai important eveniment în domeniul afacerilor din țară, organizat la Chișinău începând cu anul 2014. În fiecare an forumul reunește un număr important de autorități, agenți economici din toate sectoarele economiei, importatori, exportatori, finanțatori, locali și de peste hotare. Interacțiunea dintre participanți culminează la fiecare ediție cu încheierea a zeci de parteneriate care contribuie la dezvoltarea economiei naționale.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Mitropolia Basarabiei cere României să retragă cetățenia preoților moldoveni implicați în „războiul hibrid”

Mitropolia Basarabiei va solicita autorităților de la București retragerea cetățeniei române pentru toți preoții Mitropoliei Moldovei care „susțin propaganda rusă” și participă la „războiul hibrid” în R. Moldova. Autoritatea bisericească subordonată Patriarhiei Române a anunțat acest lucru într-un comunicat de presă emis sâmbătă, 12 iulie.

Potrivit Mitropoliei Basarabiei, unii preoți ai Mitropoliei Moldovei „participă direct la războiul hibrid, se pronunță împotriva a tot ce este românesc și răspândesc informații false”. Ca exemplu, este invocată declarația episcopului de Bălți și Fălești, Marchel, potrivit căreia „bisericile moldovenești care aderă la Mitropolia Basarabiei ar deveni proprietatea României”.

„Aceasta nu sunt doar minciuni sfruntate, ci și atentate la demnitatea și alegerea liberă și conștientă a credincioșilor”, se menționează în declarația Mitropoliei Basarabiei.

Autoritatea bisericească a condamnat reprezentanți ai Mitropoliei Moldovei care, potrivit acesteia, „deși critică public Biserica Ortodoxă Română, doresc să mențină colaborarea cu parohii, mănăstiri și instituții de stat din România”. Aceștia participă la pelerinaje, conferințe și proiecte finanțate din fonduri europene.

De asemenea, Mitropolia susține că este „grav faptul că acești clerici nu ezită să se solidarizeze cu personaje compromise din politica moldovenească”.

„Nu vom mai admite ca elevii și studenții basarabeni formați în seminariile și facultățile de teologie ortodoxă din România — educați, sprijiniți și ocrotiți de statul român și de Biserica Ortodoxă Română — să fie apoi folosiți ca instrumente de propagandă antiromânească. Este de neconceput ca, după ce beneficiază de sprijinul frățesc al României, să se întoarcă în Republica Moldova pentru a sluji interesele unei structuri ecleziastice și ale unui stat agresor. Vom face toate demersurile necesare pentru ca, de acum înainte, la instituțiile teologice din România să fie admiși, pentru studii și formare, doar tineri înfiați sau aflați sub oblăduirea canonică a eparhiilor Mitropoliei Basarabiei și trimiși cu binecuvântarea ierarhilor Sinodului Mitropolitan”, se mai arată în declarație.

În acest context, Mitropolia Basarabiei intenționează să solicite autorităților române retragerea cetățeniei române pentru acei preoți care „participă activ la lupta împotriva identității românești, a valorilor creștine autentice și a unității”.

„Nu putem accepta ca unii să culeagă roadele generoase ale solidarității românești, în timp ce sădesc, fără rușine, semințele dezbinării, urii și propagandei rusești”, a menționat instituția administrativă a Bisericii Ortodoxe din Republica Moldova.

Reprezentanții Mitropoliei Moldovei nu au comentat deocamdată această declarație.

După Moscova, la Minsk: Igor Dodon s-a întâlnit cu Lukașenko. Liderul PSRM vrea „relansarea legăturilor” cu Belarus

După vizita în Rusia, liderul Partidului Socialiștilor, Igor Dodon, a anunțat, pe 12 iulie, că s-a întâlnit la Minsk, capitala Belarusului, cu președintele Aleksandr Lukașenko. Potrivit lui Dodon, cei doi au discutat „cooperarea comercial-economică dintre țările noastre“. Fostul președinte l-a descris pe liderul de la Minsk drept „un prieten al Moldovei” și „un adevărat gospodar care acționează în interesul poporului său”.

Într-o postare pe rețelele sociale, Igor Dodon a declarat că există „potențial considerabil pentru relansarea legăturilor dintre R. Moldova și Belarus, în special în domeniile agriculturii, industriei farmaceutice și celei ușoare”.

Astăzi, la Minsk, am avut o întrevedere de lucru cu Președintele Republicii Belarus, Aleksandr Grigorievici Lukașenko – un prieten al Moldovei, un adevărat gospodar, care întotdeauna gândește și acționează în interesul poporului său. După alegerile parlamentare din Moldova, ne vom concentra asupra următoarelor obiective: eliminarea barierelor din calea comerțului reciproc și stabilirea unei logistici durabile; intensificarea activității comisiei interguvernamentale moldo-belaruse; relansarea și dezvoltarea cooperării în cadrul CSI și UEEA; organizarea de forumuri de afaceri și extinderea dialogului între camerele de comerț și industrie; realizarea de proiecte comune, inclusiv crearea unui agrohub modern în Moldova cu participarea companiilor belaruse; studierea și aplicarea experienței belaruse în industrie – pentru noi, acest lucru este deosebit de important pe fondul procesului de dezindustrializare prin care trece Moldova în ultimii ani”, a scris Dodon în postarea sa.

La scurt timp, detalii suplimentare despre întâlnire au fost oferite de serviciul de presă al președintelui Belarusului. În comunicatul oficial se menționează că Lukașenko l-a salutat pe Dodon cu expresia: „Ești viu!”, la care acesta a răspuns: „Nu vor avea parte de asta.”

„Sunteți rupți de noi din cauza războiului, din păcate. Logistica s-a complicat. Dar lumea e mică. Nu există situații fără ieșire. Așadar, dacă conducerea Moldovei, dacă poporul Moldovei va dori să revină la colaborarea noastră și să o dezvolte, să știți că pentru noi nu sunteți un străin acolo. Suntem gata, prin dumneavoastră – dacă veți fi de acord –, să oferim sprijin și să refacem tot ce s-a pierdut în acești ani”, a declarat Lukașenko.

Amintim că în ultima perioadă a fost de mai multe ori în Rusia. Pe 10 iulie, acesta a anunțat că a avut o întrevedere cu vicepremierul Guvernului Federației Ruse, Alexandr Novak, la Moscova. Liderul PSRM a menționat că a discutat cu oficialul rus despre reluarea livrărilor de gaze naturale rusești către țara noastră, după alegerile parlamentare din 28 septembrie și ulterioara „schimbare a puterii”. Potrivit imaginilor publicate de socialist, la discuții au mai participat președinta Partidului Republican „Inima Moldovei”, Irina Vlah, și liderul Partidului „Viitorul Moldovei”, Vasile Tarlev.

La sfârșitul lunii iunie, Igor Dodon, Irina Vlah și Vasile Tarlev, alături de comunista Diana Caraman și socialista Zinaida Greceanîi, s-au aflat la un forum economic internațional în Sankt-Petersburg, Rusia. În marja evenimentului, politicienii s-au întâlnit cu ministrul adjunct al Energiei, Pavel Sorokin. Potrivit lui Dodon, în cadrul întrevederii s-a discutat despre „cooperarea bilaterală în domeniul energetic” și „revenirea la achizițiile directe de energie”.

Gazul este unul din principalele subiecte cu care opoziția pro-rusă a atacat formațiunea de guvernământ pro-europeană PAS, mai ales după începerea crizei energetice provocate de invazia rusă la scară largă asupra Ucrainei. Asta deși, în 2022, concernul rus Gazprom a majorat semnificativ prețurile pentru gazul destinat Republicii Moldova, iar ulterior a restrâns cantitățile livrate. Astfel, autoritățile țării au început să diversifice sursele de aprovizionare cu gaz, apelând la piețele europene.

Actualmente, Partidul „Inima Moldovei” și Partidul „Viitorul Moldovei” sunt formațiuni extraparlamentare, iar PSRM se află în opoziție și nu sunt factori de decizie.

adevarul.ro

Alertă pe o plajă din România: Posibile rămășițe de dronă au fost găsite de un pescar

Pe plaja stațiunii românești Eforie Sud au fost descoperite, cel mai probabil, fragmente ale unei drone. Despre acest lucru a relatat pe 12 iulie publicația Adevărul.

Potrivit publicației, un pescar a găsit o bucată metalică și a anunțat salvamarii. Unii turiști presupun că ar putea fi o parte din aripa unei drone. La fața locului au sosit reprezentanți ai brigăzii antiteroriste. De asemenea, descoperirea a fost raportată Ministerului Apărării din România.

Autoritățile desfășoară o investigație.

moldova.europalibera.org

Viața între rugăciune și studii: tânăra de la Mănăstirea Japca care îmbină ascultarea cu două facultăți

Vitalia Lupu, o tânără de 19 ani, este prima viețuitoare din istoria Mănăstirii Japca care reușește să îmbine viața monahală cu studiile universitare. Anul trecut, a promovat toate examenele de bacalaureat cu nota 10 și a fost admisă simultan la două facultăți. Într-un interviu pentru Europa Liberă, Vitalia a povestit că, după finalizarea studiilor, visează să deschidă o clinică și un liceu pe teritoriul mănăstirii.

„Studiez la două facultăți și asta nu mă împiedică să fac ascultare la mănăstire. Studiez în cadrul Universității Tehnice a Moldovei, la Facultatea de Calculatoare, Informatică și Microelectronică. În paralel fac și Facultatea de Teologie Ortodoxă. Maica stareță este bucuroasă, pentru că, eu cumva stric percepțiile celorlalți din afară. Chiar și surorile care vor veni în viitor vor ști că este posibil să facă și studiile și să nu renunțe la relația lor cu Dumnezeu”, a spus tânăra.

Monahia Nina a confirmat că Vitalia este primaviețuitoare din istoria mănăstirii care reușește să urmeze o facultate și, în același timp, să își păstreze viața monahală. În timpul anului universitar, ea pleacă lunea la Chișinău și se întoarce vineri seara la mănăstire.

„La universitate mă comport ca o fată normală, sunt îmbrăcată în alte haine, parcă ar trăi o dublă personalitate în mine. Jumătate de zi sunt așa, jumătate de zi – altfel. Mă străduiesc să nu spun pentru că lumea nu înțelege”, a adăugat Vitalia.

Anul trecut, tânăra a luat 10 pe linie la examenele de bacalaureat.

„Eram în grădina mănăstirii, era sezonul vișinelor. Eram toate maicile la cules. Am aflat la telefon că sunt invitată la Președinție. Alergam prin grădină de bucurie, pentru că s-a îndeplinit această dorință a mea. Scopul acesta, de a avea media 10 la BAC, mi l-am propus din clasa a V-a. Discutam cu una dintre colege și i-am spus așa convinsă: «Eu o să am 10 la BAC». Și ea spune: «Dar nu e posibil, e foarte greu. N-ai să ajungi»”, își amintește Vitalia.

După finalizarea studiilor, tânăra visează să deschidă în curtea mănăstirii o clinică și un liceu pentru fete.

„Eu cred că voi putea folosi specializarea mea în cadrul mănăstirii. Ar fi bine ca în Moldova să fie la vreo mănăstire o clinică pentru călugări, ca să nu iasă călugării în lume, la medici. Capacitățile mele de după absolvirea facultății mi-ar permite să fiu fondatoarea unei clinici, aici, pe teritoriul mănăstirii”, a mai spus Vitalia.

Tânăra spune că își dorește să rămână la Mănăstirea Japca, întrucât aceasta i-a devenit parte din familie.

Igor Cecan/NM

R. Moldova a înregistrat progrese în justiție și combaterea corupției: Raport OCDE

Republica Moldova a înregistrat progrese în domeniul justiției și combaterii corupției. Este concluzia Raportului Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică, adoptat în cadrul reuniunii plenare a Rețelei Anticorupție pentru Europa de Est și Asia Centrală.

Potrivit unui comunicat al Guvernului, raportul confirmă îmbunătățiri în perioada 2023–2024 în domenii precum: politici anti-corupție (+9,9 puncte), protecția avertizorilor de integritate (+16,8 puncte), integritate în achizițiile publice (+14 puncte), independența sistemului judecătoresc (+6,1 puncte) și independența procuraturii (+7,6 puncte).

„În ultimii ani, s-a muncit mult pentru a curăța justiția de corupție, iar primele rezultate sunt deja vizibile. Vom continua reformele din domeniul justiției pentru ca fiecare cetățean să poată avea încredere că dreptatea funcționează pentru toți, iar legea este aceeași pentru fiecare”, a spus viceprim-ministra pentru integrare europeană, Cristina Gherasimov.

Больше нет статей для показа
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: