Lotul de 142 de mii de doze de vaccin Sputnik-V a ajuns la Chișinău (VIDEO)
Full Article 2 minutes read

Lotul de 142 de mii de doze de vaccin Sputnik-V a ajuns la Chișinău (VIDEO)

Lotul de 142 de mii de doze de vaccin Sputnik-V a ajuns la Chișinău. Acesta a fost adus cu un avion oferit de Federația Rusă. La evenimentul de recepționare a participat președinta parlamentului, Zinaida Grecianîi.

„Parlamentul Republicii Moldova, Partidul Socialiștilor s-au adresat la Putin cu solicitarea de a obține vaccinul Sputnik-V. Am răspuns rapid la această solicitare. Acesta nu este ultimul lot. Pe parcursul lunii mai va fi livrat încă un lot de vaccinuri”, a declarat deputatul rus Victor Seliverstov.

Totodată, liderul socialiștilor, Igor Dodon, a spus că au fost încercări din partea unor demnitari moldoveni de a împiedica livrarea vaccinului în Republica Moldova.

„Au fost încercări la momentul înregistrării. Pe parcursul zilei de ieri au fost încercări de a bloca semnarea contractului privind livrarea vaccinului Sputnik-V. Nu voi oferi detalii, dar unii demnitari nu au dorit ieri să semneze contractul. Eram la Moscova, încărcam vaccinuri și nu voiau să semneze”, a spus Dodon.

Precizăm că în dimineața zilei de astăzi, 24 aprilie, liderul Partidului Socialiștilor, Igor Dodon, a pornit de la Moscova spre Chișinău cu un grup de deputați din Duma de Stat a Federației Ruse, pentru a livra lotul de vaccinuri Sputnik-V. Acesta este oferit Republicii Moldova cu titlu de ajutor umanitar. Următorul lot de 40 de mii doze de vaccin va ajunge în câteva săptămâni.

 

 

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: