În 20 de grădinițe din Chișinău se desfășoară reparații. Câte au fost reamenajate de la începutul anului?
Full Article 2 minutes read

În 20 de grădinițe din Chișinău se desfășoară reparații. Câte au fost reamenajate de la începutul anului?

În prezent, în 20 de grădinițe din mun. Chișinău continuă lucrările de reparație. Datele au fost prezentate, pe 7 septembrie, de șeful adjunct al Direcției generale educație, tineret și sport, Andrei Pavaloi. Oficialul a precizat că, în alte 68 de instituții de educație timpurie, lucrările au fost finalizate.

Potrivit autorităților municipale, în cele 20 de grădinițe din capitală în care se desfășoară reparații, lucrările sunt „pe ultima sută de metri”. Mai exact, este vorba despre amenajări ale pavilioanelor și a teritoriului adiacent.

Cât privește redeschiderea grupelor noi în grădinițele existente, Andrei Pavaloi a precizat că au fost finalizate lucrările de ajustare în 4 din cele 14 instituții de educație timpurie, unde au fost prevăzute astfel de intervenții. În celelalte 10 grădinițe, lucrările de reamenajare sunt executate în proporție de 70-80%. Acestea urmează a fi finalizate în termen de 2 săptămâni.

În total, Primăria capitalei a inițiat lucrări de reparație în 88 de grădinițe. În acest scop au fost alocate circa 26 milioane de lei. Pentru deschiderea grupelor noi, în 14 instituții, au fost prevăzute 15 milioane de lei.

Primăria Chișinău a mai menționat că sediul Liceului Teoretic „Pro Succes” din sectorul Botanica este reparat în volum de 23%. Pe parcursul acestei săptămâni, urmează să fie publicat anunțul privind procedura de achiziție a lucrărilor de reparație a clădirii Gimnaziului nr. 6 din sectorul Botanica.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: