știri.md/Ludmila Corsun

Ludmila Corsun, care a picat testul la română, a cerut anularea hotărârii CEC: decizia Curții de Apel Chișinău

Ludmila Corsun, o susținătoare a invaziei ruse din Ucraina, a cerut anularea hotărârii Comisiei Electorale Centrale (CEC) din data de 24 august. Atunci, instituția electorală a refuzat să-i înregistreze grupul de inițiativă pe motiv că Ludmila Corsun, care se vrea președintă a Moldovei, nu cunoaște limba română. Pe 28 august, Curtea de Apel Chișinău i-a examinat cererea și a respins-o „ca neîntemeiată”. 

Curtea de Apel Chișinău a examinat în ședință de judecată publică acțiunea înaintată de Ludmila Corsun către Comisia Electorală Centrală „cu privire la anularea actului administrativ individual defavorabil și obligarea emiterii actului administrativ favorabil”.

Curtea a respins „ca neîntemeiată” acțiunea înaintată de Corsun cu privire la anularea hotărârii Comisiei Electorale Centrale.

Hotărârea Curții de Apel Chișinău este cu drept de recurs la Curtea Supremă de Justiție, în termen de 3 zile.

***

Pe 21 august, Ludmila Corsun a anunțat că va candida la alegerile prezidențiale din Republica Moldova. Corsun este președinta organizației obștești „Autonomia Federală național-culturală a Moldovenilor din Rusia”. Este și avocat. A trăit în afara țării mai bine de 20 de ani, îl susține pe președintele rus Vladimir Putin și invazia asupra Ucrainei, pe care acesta a început-o. De asemenea, a elaborat un program pentru construirea unui sat moldovenesc în străinătate. Detalii AICI.

Ulterior, Corsun a depus listele cu membrii grupului de inițiativă la Comisia Electorală Centrală.

Pe 24 august, Comisia Electorală Centrală a respins înregistrarea grupului de inițiativă al Ludmilei Corsun. Principalul motiv a fost că aceasta nu cunoaște suficient de bine limba română. De cealaltă parte, Corsun a declarat că face cursuri și până pe 20 septembrie va vorbi bine limba română. Cu toate acestea, ea nu a putut răspunde în română la întrebarea privind obținerea vizei de reședință în Republica Moldova. Detalii AICI. Menționăm, dacă grupul de inițiativă este înregistrat de Comisia Electorală Centrală, membrii acestuia încep colectarea semnăturilor în susținerea candidatului la funcția de președinte al țării.

***

Alegerile pentru funcția de președinte al Republicii Moldova se vor desfășura pe 20 octombrie. Concomitent va avea loc referendumul constituțional privind integrarea europeană.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

пресс-служба Вадима Красносельского

Krasnoselski: În Transnistria vor fi deschise 17 secții de votare pentru alegerile în Duma de Stat a Rusiei. Reacția Chișinăului

Liderul de facto al regiunii transnistrene, Vadim Krasnoselski, a anunțat că Rusia intenționează să deschidă 17 secții de votare în stânga Nistrului pentru alegerile din septembrie în Duma de Stat. În reacție, Biroul politici de reintegrare a declarat că organizarea unor astfel de secții pe teritoriul Republicii Moldova fără acordul autorităților constituționale este ilegală.

În cadrul unei conferințe de presă susținute pe 28 august, Krasnoselski a declarat că serviciile responsabile din regiune pregătesc spațiile unde se va desfășura votarea.

Pentru comparație, în Republica Moldova va fi deschisă o singură secție de votare, la Chișinău”, a spus el.

Între timp, Biroul politici de reintegrare a afirmat pentru Realitatea.md că deschiderea unor secții de votare pentru scrutinul rus pe teritoriul Republicii Moldova, fără consimțământul autorităților constituționale, contravine principiului suveranității și integrității teritoriale a statului.

Autoritățile naționale competente au evocat în repetate rânduri despre necesitatea abținerii de la deschiderea secțiilor de votare în perimetrul temporar necontrolat de autoritățile constituționale, adică, în regiunea transnistreană a țării, unde nu doar că nu pot fi garantate măsurile de securitate corespunzătoare, ci și e imposibilă reflectarea obiectivă a procesului electoral de către mass-media liberă, în condițiile menținerii în regiune a unei cenzuri informaționale acerbe și a persecutării libertății de exprimare”, a adăugat Biroul

Alegerile pentru Duma de Stat a Federației Ruse, legislatura a IX-a, sunt programate pentru perioada 18–20 septembrie 2026.

Potrivit lui Krasnoselski, aproximativ 220 000 de cetățeni ruși locuiesc în prezent în regiunea transnistreană.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: