Maia Sandu, așteptată în Germania. Se va întâlni cu conducerea de vârf a țării și i se va decerna un premiu
Full Article 2 minutes read

Maia Sandu, așteptată în Germania. Se va întâlni cu conducerea de vârf a țării și i se va decerna un premiu

Președinta Maia Sandu va întreprinde o vizită de lucru de două zile în Germania. Șefa statului va avea întrevederi cu conducerea de vârf a Germaniei și moldovenii stabiliți cu traiul acolo. De asemenea, șefa statului va participa la ceremonia de decernare a Premiului Robert Blum pentru Democrație 2024, a cărei laureată este. 

Maia Sandu va efectua vizita în Germania în perioada 17-18 mai. Potrivit unui comunicat publicat de Președinție, vizita subliniază „angajamentul continuu” al Republicii Moldova și al Germaniei pentru consolidarea relațiilor bilaterale în contextul aderării țării noastre la Uniunea Europeană.

Președinta Maia Sandu va avea întrevederi, la Berlin, cu liderii germani: președintele Frank-Walter Steinmeier, cancelarul federal Olaf Scholz și cu președinta Bundestagului Bärbel Bas. „Șefa statului va aborda subiecte cum ar fi sprijinul Germaniei pentru economia Moldovei afectată de războiul din Ucraina, procesul de aderare la UE și cooperarea pentru stabilitatea regională”, a precizat Președinția.

Pe lângă discuțiile de la Berlin, șefa statului se va deplasa la Leipzig pentru ceremonia de decernare a premiului Robert Blum pentru Democrație 2024, sub patronajul președintelui Steinmeier. Premiul este dotat cu 25 000 de euro, sumă pe care președinta Sandu o va dona.

De asemenea, în cadrul vizitei sale în Germania, șefa statului se va întâlni cu comunitățile de moldoveni din Berlin și Frankfurt pe Main.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

 

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: