Maia Sandu, întrevedere cu președintele elvețian Ignazio Cassis: „Mizăm pe sprijinul Elveției în dezvoltarea sectorului energetic”
Full Article 2 minutes read

Maia Sandu, întrevedere cu președintele elvețian Ignazio Cassis: „Mizăm pe sprijinul Elveției în dezvoltarea sectorului energetic”

Republica Moldova mizează pe sprijinul Elveției în dezvoltarea sectorului energetic din surse regenerabile. Opinia a fost exprimată de președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, în cadrul unei întrevederi cu președintele Confederației Elvețiene, Ignazio Cassis, aflat într-o vizită la Chișinău.

Șefa statului anunță că a abordat, în cadrul discuției, cooperarea bilaterală dintre Moldova și Elveția, problemele de securitate, dificultățile din sectorul energetic și situația economică din țară.

„Am subliniat că mizăm pe sprijinul Elveției în dezvoltarea sectorului energetic din surse regenerabile și am accentuat importanța semnării acordului de liber schimb cu EFTA pentru exportatorii noștri. (…) Vizita președintelui Cassis în țara noastră, a doua în acest an, este o dovadă clară de susținere în contextul provocărilor cu care se confruntă regiunea”, a spus Maia Sandu.

Președinta țării susține că Elveția este un important partener de dezvoltare al Republicii Moldova.

„Am stabilit că vom conveni împreună domeniile de sprijin pentru următorii ani. Președintele Cassis s-a arătat entuziasmat să revină în Republica Moldova primăvara viitoare, pentru cel de-al doilea summit al Comunității Politice Europene – o platformă utilă pentru identificarea soluțiilor la problemele comune întâmpinate de țările europene”, a conchis președinta țării.

Maia Sandu, întrevedere cu președintele elvețian Ignazio Cassis: „Mizăm pe sprijinul Elveției în dezvoltarea sectorului energetic”

Maia Sandu, întrevedere cu președintele elvețian Ignazio Cassis: „Mizăm pe sprijinul Elveției în dezvoltarea sectorului energetic”

Facebook/Maia Sandu

Maia Sandu, întrevedere cu președintele elvețian Ignazio Cassis: „Mizăm pe sprijinul Elveției în dezvoltarea sectorului energetic”

Facebook/Maia Sandu


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: