observatorulph.ro

Ministru român: Dorim să aprovizionăm în totalitate Moldova cu energie şi gaze naturale din România

România doreşte să aprovizioneze în integralitate şi în totalitate Republica Moldova cu energie şi gaze naturale, săptămâna trecută fiind aprobat un memorandum în Guvern cu privire la întărirea cooperării energetice cu ţara vecină. Declarația a fost făcută de ministrul român al Energiei Virgil Popescu.

Întrebat despre relaţia cu Republica Moldova, din punct de vedere energetic, ministrul român a subliniat că „este prioritară pentru noi, atât la nivelul aprovizionării cu gaze naturale, cât şi cu energie electrică”.

La nivelul gazelor naturale avem gazoductul Iaşi-Ungheni-Chişinău. Săptămâna trecută am aprobat un memorandum în Guvern cu privire la întărirea cooperării energetice cu Republica Moldova. Studiem creşterea capacităţii de interconectare prin acest gazoduct. Suntem în stadiu avansat cu proiectul Suceava-Bălţi, linie de 400 de kV pentru a lega direct Republica Moldova de România. Avem două opţiuni pentru finanţarea pe teritoriul României, REPowerEU sau Fondul de modernizare. Colegii moldoveni au deja finanţarea pentru partea pe teritoriul Republicii Republicii Moldova. Nuclearelectrica cu Energocom au semnat deja un contract de tip PPA (Power Purchase Agreement, n.r.) pentru Unitatea 3 şi Unitatea 4. Practic, dorim să aprovizionăm în integralitate şi în totalitate Republica Moldova cu energie şi gaze naturale din România”, a menţionat Popescu, scrie Agerpres.

Presa din România mai scrie că, pe 17 mai, purtătorul de cuvânt al Executivului Dan Cărbunaru a anunţat că Guvernul român a aprobat, prin memorandum, o serie de decizii care vizează interconectarea reţelelor de gaze naturale şi energie electrică între România şi Republica Moldova, stabilind, între altele, extinderea lucrărilor la gazoductul Iaşi – Ungheni – Chişinău prin construcţia unei conducte de transport pe Centura Chişinăului.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

noi.md/imagine simbol

Un operator TV, amendat cu 100 000 de lei pentru retransmiterea prea multor canale în limba rusă

Consiliul Audiovizualului (CA) a sancționat compania TV-BOX, care ia în locațiune rețeaua StarNet, cu o amendă de 100 000 de lei, după ce a constatat mai multe încălcări privind retransmiterea serviciilor media audiovizuale. Decizia a fost aprobată unanim în ședința de astăzi, 27 mai.

Potrivit CA, sancțiunea a fost aplicată pentru nerespectarea prevederilor articolului 55 din Codul serviciilor media audiovizuale, care reglementează oferta de servicii media retransmise.

Controlul a fost dispus în aprilie și a vizat toți distribuitorii de servicii media, în conformitate cu Planul de acțiuni al instituției pentru anul curent. În perioada 4–5 mai, reprezentanții autorității au verificat activitatea companiilor TV-BOX, Orange Moldova, ARAX-IMPEX, Moldtelecom și Moldcell.

În cazul TV-BOX, inspectorii au constatat că operatorul a modificat oferta de servicii media aprobată de Consiliul Audiovizualului într-o proporție mai mare de 10% din numărul total al serviciilor retransmise.

De asemenea, compania nu a respectat limita legală privind serviciile de televiziune cu coloană sonoră într-o altă limbă decât româna. Potrivit CA, TV-BOX retransmite 89 de servicii media în limba rusă, ceea ce reprezintă 42,8% din totalul canalelor incluse în ofertă, peste plafonul legal de 30%.

O altă încălcare constatată vizează poziționarea serviciilor „must carry”. Deși distribuitorul oferă prioritate postului generalist al furnizorului public național, acesta nu plasează serviciile obligatorii pe primele poziții în lista de preselectare automată a canalelor retransmise.

CA a precizat că distribuitorii Orange Moldova, ARAX-IMPEX, Moldtelecom și Moldcell nu au admis abateri de la prevederile legale.

Amintim că TV-BOX a mai fost sancționat anterior pentru încălcări similare. În noiembrie și decembrie 2025, compania a primit amenzi de 20 000 și, respectiv, 50 000 de lei pentru nerespectarea obligației de a plasa serviciile „must carry” pe primele poziții din listă.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: