ТАСС

Moscova numește „isterică” reacția Occidentului la amplasarea armelor nucleare rusești în Belarus

Occidentul nu-și amintește de armele nucleare americane din Europa, dar reacționează isteric la planurile Rusiei de a crea spații de depozitare pentru astfel de arme în Belarus, a spus purtătorul de cuvânt al Kremlinului Dmitri Peskov, potrivit TASS.

În cadrul unui interviu, Peskov a numit „isterice” reacțiile din jurul anunțului lui Putin privind amplasarea armelor nucleare rusești în Belarus.

„Occidentul colectiv nu este înclinat să-și amintească subiectul armelor nucleare americane, care se află în Europa, în jurul țării noastre, dar în acest caz sunt înclinați la o reacție atât de isterică la planurile noastre de a construi depozite pentru armele nucleare tactice pe teritoriul Belarusului”, a spus Peskov.

„Asistăm la o reacție foarte nereținută din partea Occidentului colectiv la anunțurile făcute de președintele Putin”, a mai adăugat el.

***

Președintele Vladimir Putin a declarat că Rusia a convenit cu Belarusul că va staţiona arme nucleare tactice pe teritoriul acestei ţări. O astfel de măsură nu ar încălca acordurile de neproliferare nucleară, a spus Putin, precizând că Statele Unite au desfăşurat arme nucleare pe teritoriul unor aliaţi europeni. Depozitele pentru armele nucleare tactice ar urma să fie construite până pe 1 iulie, a adăugat Putin.

Decizia lui Putin a fost criticată de SUA și UE. Bruxelles a amenințat cu impunerea unor noi sancțiuni. Președintele SUA Joe Biden a calificat drept periculoase discuțiile despre amplasarea armelor nucleare pe teritoriul Belarusului. Președintele francez, Emmanuel Macron, a cerut Chinei „să pună presiune asupra Rusiei, ca să nu folosească niciodată arme chimice sau nucleare”.

Ucraina a cerut țărilor G7 și UE să avertizeze Minskul despre consecințele pentru Belarus dacă va fi de acord să găzduiască armele nucleare tactice ale Rusiei. Totodată, Kievul a făcut apel la societatea din Belarus ca aceasta să împiedice staționarea armelor nucleare pe teritoriul său.

Cu referire la anunțul lui Putin că Rusia a convenit cu Belarusul că va staţiona arme nucleare tactice pe teritoriul acestei ţări, șefa statului moldovean a menționat că „exact asta își dorește să facă Federația Rusă și în cazul Republicii Moldova”. Potrivit Maiei Sandu, aceasta nu se va întâmpla dat fiind faptul că „astăzi Republica Moldova are o guvernare independentă, aleasă de cetățeni, care lucrează pentru binele cetățenilor”.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Lefurile deputaților ar putea crește de la 20.800 la aproape 46.000 de lei, de la 1 ianuarie. Belous: „Toți își doresc salarii mai mari”

Deputații din Republica Moldova ar putea primi, din 1 ianuarie, salarii de aproape 46.000 de lei lunar, față de 20.800 de lei în prezent. Ministra Finanțelor, Victoria Belous, a declarat în cadrul emisiunii „Rezoomat” de la RLive că Guvernul intenționează să aprobe proiectul noii legi a salarizării în noiembrie, după ce va primi opinia Comisiei Europene. Nici pentru miniștri, nici pentru alți angajați din sectorul public care au salarii „decente” nu sunt prevăzute majorări.

„Venim cu majorări pentru deputați pentru că ei astăzi au circa 20 de mii de lei salariu, dar au unele plăți compensatorii. La dumnealor vor crește salariul, dar luând în considerație numărul deputaților (…) vreau să vă asigur că toate cheltuielile ce țin de Președinție, Guvern, Parlament sunt sub 1% din costul Legii salarizării. (…) După legea salarizării, salariul unui deputat va fi 45.900, de la 20.800, cât au în prezent”, a declarat ministra Finanțelor.

De salarii mai mari, de la 1 ianuarie, ar urma să se bucure și angajații din educație, ordine publică, armată, administrație publică locală și asistență socială. În cazul acestora, lefurile vor crește de la Anul Nou cu 10 – 30%.

În schimb, unele categorii de angajați care au deja salarii considerate relativ decente nu vor beneficia de creșteri sau vor  primi majorări mici. Ministra Finanțelor a dat exemplul șefilor de direcții din unele instituții, ale căror salarii depășesc media din sectorul public: „La nimeni salariul nu este în descreștere, dar la ei nu va fi creștere. Nu se majorează sau (nr: se majorează) cu un procent foarte mic în sectorul public la cei care au salariu relativ decente”.

În ceea ce salariile judecătorilor, oficiala a declarat că acestea vor crește, însă nesemnificativ: „Noi am venit cu propunerea ca cei care trec procedurile de vetting și pre-vetting și astăzi au posibilitatea să primească salarii cu 50% mai mari. (…) Nu ne putem permite bugetar să venim cu creștere, cum a fost solicitat. (…) Toți își doresc salarii mai mari, dar să nu uităm despre capacitatea bugetului de a finanța aceste creșteri”.

Reamintim, tot din 2027, salariul brut al președintei Maia Sandu ar urma să crească de la 22.000 la 55.000 de lei, adică cu aproape 147%. Detalii – AICI.

Potrivit ministrei Finanțelor, proiectul a parcurs deja consultările interne și a fost transmis partenerilor din Uniunea Europeană pentru examinare. Autoritățile așteaptă opinia Comisiei Europene și intenționează să îl aprobe în Guvern pe parcursul lunii noiembrie.

Dacă Guvernul o va aproba, parlamentul o va vota, iar președinta Maia Sandu o va promulga, noua Lege a salarizării va intra în vigoare pe 1 ianuarie 2027.  


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: