Andrei Mardari/NewsMaker

NM Espresso: ce îi doresc Maiei Sandu locuitorii Chișinăului, cum războiul din Ucraina a schimbat Moldova și câți bani am primit de la partenerii externi în anul 2022

Moldova – „viitorul membru al UE”

În ultimele zile ale anului curent, primele persoane ale statului fac totalurile: cine ne este prieten și cine nu prea, încotro să mergem și la ce să atragem atenție în primul rând. Astfel, președintele Moldovei Sandu a declarat, într-o emisiune la Moldova 1, că Moldova trebuie să devină membru al UE până la sfârșitul acestui deceniu, iar în ce privește Rusia – avem căi diferite.

Comentând atacurile autorităților Rusiei, șefa statului a declarat că „acestea sunt instrumentele Rusiei: amenințări și tentative de a intimida alte țări”, iar președintele țării „nu are despre ce discuta cu o țară agresoare”.

Apropo, noi am discutat cu Vladimir Cuc, secretarul de stat al MAEIE, despre viitor și perspective. Acesta ne-a vorbit, într-un amplu interviu, când Moldova va adera la UE, ce s-a făcut timp de o jumătate de an și ce se va întâmpla cu regiunea transnistreană (spoiler: pentru a adera la UE, problema transnistreană trebuie totuși să fie soluționată).

„Invitațiile de sărbătoare” ale procuraturii

Procuraturile continuă să activeze și în zilele din ajunul sărbătorilor – acest lucru a fost confirmat în același timp de doi membri ai Partidului Socialiștilor. Astfel, la 29 decembrie, vicepreședintele parlamentului, deputatul blocului PCRM-PSRM Batrîncea, care este vizat într-un dosar cu privire la finanțarea ilegală a PSRM, a fost chemat la procuratură. Chiar deputatul a vorbit despre aceasta, comentând afirmațiile deputaților PAS despre „petrecerea corporativă” pentru care deputații au plecat de la ședință.

Doresc „ca în anul viitor, ei să participe la aceleași `corporative`”, a scris deputatul pe rețele de socializare.

Mama fostului președinte Dodon este cea care a primit o altă „invitație”. Aceasta a fost audiată la procuratură, la 30 decembrie. Bineînțeles, Dodon a acuzat de toate PAS, menționând că toate acestea sunt pentru „a face presiune, pentru a intimida și umili” familia sa.

Dar sunt și noutăți bune

Bugetul de stat al Moldovei a primit în anul 2022 circa 671 milioane de euro din surse externe și de la partenerii de dezvoltare, ceea ce e cu 422,9 milioane de euro mai mult decât se preconizase la începutul anului. Sursa principală a fondurilor suplimentare o constituie cele trei conferințe ale „Platformei de Sprijin pentru Republica Moldova”, care s-au desfășurat la Berlin, București și Paris.

De la 1 ianuarie, energia electrică în Moldova se va ieftini din nou – ANRE a luat o decizie în acest sens la sfârșit de an. Energia electrică furnizată de „Premier Energy” (sudul și centrul țării) se va ieftini de la 4,62 lei până la 3,42 lei pentru un kWh, cea de la FEE Nord – de la 4,65 lei până la 3,84 lei pentru un kWh.

Iar cu ocazia revelionului, fiecare dintre noi își dorește să devină magician măcar pentru o clipă și să facă un bine pentru alți oameni – cei care au nevoie în mod special de implicare și ajutor. Noi am pregătit pentru voi o listă de acțiuni și organizații de caritate. Alegeți.

NM face totalurile

În noaptea de sâmbătă spre duminică, mulți dintre voi vor asculta mesajul de felicitare al președintelui Maia Sandu. Șefa statului va vorbi despre totalurile anului și despre prioritățile pentru anul viitor, dar și ne va dori… multe de toate. Iar noi, la rândul nostru, am decis să aflăm, ce-i doresc președintelui țării locuitorii capitalei într-un an atât de dificil.

Și noi am făcut niște totaluri. Reporterul nostru Evghenii Ceban analizează, într-un editorial, cum războiul declanșat de Rusia împotriva Ucrainei a avut un impact decisiv asupra întregii regiuni a Mării Negre și în special asupra Moldovei (spoiler: și tentativele „de a coborî” de pe țeava de gaze rusești, și cotitura geopolitică, și schimbarea de generații, și perspectiva reintegrării și multe altele).

Ca și până acum – iar anul acesta nu a fost o excepție – politicienii noștri au mers pe o cale greșită în încercarea de a soluționa problemele populației. În anul 2022, aceștia au cărat spre parlament bălegar și corturi, au luptat împotriva LGBT și s-au plâns lui Putin, și-au amintit de Ștefan și „panglica Sf. Gheorghe” a domnitorului și… ei, dar nici nu ți le mai amintești pe toate. Dar câte ceva noi ne-am amintit totuși – am obținut ceva amuzant, dar nu-i vesel.

Și, cu siguranță, mulți dintre voi fac niște bilanțuri în ajunul revelionului: ce ați reușit, ce nu, ce ar trebui să uităm și la ce ar trebui să mai lucrăm. Dar, se pare, anul acesta este suficient să spunem un simplu „mulțumesc” – că suntem vii, că suntem aici și că ne putem îmbrățișa reciproc. Oricum, a venit timpul să ne luăm rămas-bun de la acest an teribil. Și să întâlnim noul an alături de oamenii dragi sau, de exemplu, să mergem la un concert (și, ca de obicei, vă vine în ajutor tradiționalul nostru ghid de artă).

Aveți grijă de voi! Pace și sănătate în noul an!

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Forța Fermierilor anunță un protest de avertizare la Guvern, după ce „nu au fost auziți”

Asociația „Forța Fermierilor” a anunțat un protest de avertizare pe 27 mai lângă sediul Guvernului, după ce a constatat că autoritățile nu ar fi luat măsuri concrete în urma scrisorii deschise transmise conducerii țării pe 27 aprilie. Decizia a fost luată în cadrul ședinței Consiliului asociației din 15 mai. Organizația acuză că, în pofida unor promisiuni, fermierii nu au primit până în prezent niciun sprijin real. NewsMaker a solicitat o reacție de la Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare, însă la momentul publicării materialului, nu am primit un răspuns.

Potrivit Forței Fermierilor, Ministerul Finanțelor ar intenționa să majoreze cota TVA la 20% pentru producția agricolă, iar Ministerul Agriculturii ar fi ignorat interesele fermierilor din domeniul cerealier și oleaginos în cadrul politicii de subvenționare pentru următorii cinci ani.

„Din momentul izbucnirii crizei scumpirii carburanților și fertilizanților, agricultorii au auzit despre ajutor doar din declarații ale unor demnitari în mass-media și nu au primit până în prezent niciun sprijin real”, se arată în comunicatul asociației.

Înainte de protest, organizația va organiza mai multe întâlniri în teritoriu cu fermierii în perioada 18-24 mai.

Printre principalele revendicări ale asociației se numără rambursarea în proporție de 100% a accizei la motorina folosită în lucrările agricole și introducerea acestei măsuri ca permanentă, restituirea parțială a TVA la motorină și fertilizanți, neadmiterea majorării TVA pentru producția agricolă la 20% și introducerea din 2027 a plăților directe per hectar pentru culturile cerealiere și oleaginoase, conform practicilor Politicii Agrare Comune din UE.

NewsMaker a solicitat o reacție de la Ministerul Agriculturii, însă la momentul publicării nu a primit un răspuns.

***

Amintim că pe 27 aprilie, asociația transmisese o scrisoare deschisă premierului, președintelui Parlamentului și președintei, amenințând cu proteste masive dacă autoritățile nu vor lua măsuri concrete. Ministerul Agriculturii răspunsese atunci că lucrează deja la unele măsuri, precum compensarea accizei la motorină, aprobată ulterior de Guvern pe 29 aprilie prin alocarea a 110 milioane de lei.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: