NM Espresso: despre fuzionarea spitalelor și a universităților, decizia CSE și spălare de bani în Moldova 
Full Article 4 minutes read

NM Espresso: despre fuzionarea spitalelor și a universităților, decizia CSE și spălare de bani în Moldova 

Referendum și prezidențiale

Țara continuă să discute despre referendumul propus de președinta Maia Sandu, privind aderarea Moldovei la UE. Datorită unui amendament înregistratde deputata PAS Veronica Roșca, cele două evenimente ar putea fi organizate în aceeași zi. Parlamentul urmează să dezbată modificările la Codul electoral.

Maia Sandu a precizat că plebiscitul nu poate fi organizat în regiunea transnistreană, însă locuitorii de acolo vor putea să își exprime voința la secțiile de votare de pe teritoriul controlat de autoritățile constituționale. «Voința cetățenilor este cea care contează și la toamnă cetățenii vor trebui să decidă, dacă își doresc să mergem înainte, să muncim pentru proiectul de integrare europeană a Republicii Moldova sau dacă vor să se întoarcă în trecut», a menționat Maia Sandu.


Moldova, scutită de taxe 

Moldova va fi scutită de plata contribuțiilor financiare la programele Uniunii Europene. Comisia parlamentară de profil a aprobat avizul consultativ pentru inițierea negocierilor și aprobării semnării unui Acord dintre Guvernul Republicii Moldova și Comisia Europeană care prevede acest lucru. Potrivit documentului, pentru perioada 2021 — 2027, vor fi suspendate contribuțiile financiare ale Republicii Moldova la programele Uniunii Europene. Această propunere a fost făcută de Comisia Europeană, în contextul consecințelor economice, financiare și politice suportate de țara noastră urmare a agresiunii Federației Ruse în Ucraina.


Știri de la Guvern

Cabinetul de miniștri a aprobat inițiativele privind fuzionarea Universității de Stat din Moldova cu Universitatea de Stat de Educație Fizică și Sport și fuzionarea Spitalului Clinic de Boli Infecțioase «Toma Ciorbă» cu Spitalul de Dermatologie și Maladii Comunicabile. Premierul Dorin Recean le-a mulțumit ministrului Educației Dan Perciun și ministrei Sănătății Ala Nemerenco pentru «transformări dificile». Șeful Executivului a subliniat că inițiativele vor contribui la creșterea calității serviciilor prestate de instituțiile respective.

De asemenea, miniștrii au aprobat inițiativa care prevede că transportatorii vor avea posibilitatea să-și programeze ora exactă de trecere a frontierei, prin înregistrarea într-un rând virtual de așteptare, înainte de începerea deplasării mijlocului de transport către punctul de trecere. La fel, aceștia vor putea să-și planifice eficient resursele financiare și umane, călătoriile și timpul de trecere a frontierei. Proiectul va fi implementat în mai multe etape, cu suportul tehnic și financiar al Programului USAID MISRA, iar programarea prealabilă în punctele de trecere a frontierei de stat va fi disponibilă deja de la începutul anului 2024.

Ex-ministra Lilia Dabija se reîntoarce la Guvern în calitate de secretar general adjunct. Ea își va începe noua activitate din 1 ianuarie 2024.

Ministrul Economiei Dumitru Alaiba a propus anularea permiselor obligatorii de muncă pentru cetățenii a 19 țări, fapt care ar urma să contribuie la dezvoltarea economiei moldovenești. Este vorba despre persoanele originare din: Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord, Statele Unite ale Americii, Norvegia, Elveția, Japonia, Ucraina, Turcia, Georgia, Armenia, Azerbaidjan, Albania, Canada, Bosnia și Herțegovina, Republica Macedonia de Nord, Muntenegru, Serbia, Coreea de Sud, Islanda și Liechtenstein.


Deciziile Comisiei Situații Excepționale 

CSE a adoptat mai multe măsuri menite să asigure securitatea energetică și alimentară a țării. Astfel, până pe 29 decembrie, Energocom urmează să încheie contracte de achiziționare a energiei electrice pentru perioada ianuarie-aprilie 2024, iar Moldovagaz — pentru furnizarea de gaz natural. În afară de asta, importul de grâu, porumb și floarea-soarelui va fi permis doar în bază de licență, în următoarele 3 luni. Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor îi vor fi alocate 3,6 mln lei pentru plata compensațiilor către proprietarii de animale sacrificate în urma focarului de gripă porcină.


Protecție temporară prelungită 

Ministrul de Interne Adrian Efros a declarat că refugiații ucraineni din Moldova vor beneficia în continuare de protecție temporară, chiar și după anularea stării de urgență.


Distincții de la președinte 

Mai mulți bugetari, oameni de afaceri, sportivi și victime ale deportărilor s-au ales cu distincții de stat, la sfârșit de an.

«Mă bucur că, în toate regiunile, există oameni care contribuie la binele comun ca să construim o țară în care se trăiește mai bine, o țară în care există siguranță pentru cetățeni», a declarat Maia Sandu.


Spălare de bani în Moldova 

Ofițerii CNA și ai SIS au deconspirat un caz de spălare de bani în proporții deosebit de mari. Cinci persoane din nordul țării au introdus în țară bani cu o proveniență suspectă, prin sistemele interbancare de transferuri rapide (Western Union, Zolotaya Korona, Inteliexpress, Moneygram, Ria Money Transfer, etc.). Mai precis, în perioada august-decembrie 2023, au fost identificate și racolate peste 90 de persoane fizice care în schimbul unor comisioane au primit transferuri în sumă totală de circa 200 mii euro și 20 mii dolari.


Ziua națională a actorului 

«Să aveți roluri, spectatori și aplauze pe măsura talentului. Să avem pace, să avem public, să fim noi! Restul le vom face» — ministrul Culturii Sergiu Prodan a adresat un mesaj de felicitare pentru actori, de ziua națională.


Sărbători

Premierul britanic Rishi Sunak s-a filmat într-un video de Crăciun în stilul filmului de comedie «Singur acasă». Acesta joacă bowling cu o minge și cutii de Cola, se joacă cu o pisică, împodobește bradul, mănâncă paste și se uită la un film.

Autoritățile îndeamnă cetățenii să renunțe la utilizarea focurilor de artificii în perioada sărbătorilor de iarnă. Decizia are drept scop protejarea sănătății publice, a siguranței animalelor de companie, a păsărilor, precum și reducerea poluanților în mediul ambiant.


Ce ne așteaptă astăzi? 

  • 09:00 ministrul Muncii Alexei Buzu va face totalurile activității din acest an
  • 10:00 ședința ANRE
  • 11:00 ședința parlamentului
x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: