Igor Dodon
Максим Андреев, NewsMaker

NM Espresso: despre „lupta fără precedent” a președintelui Dodon, noile acuzații ale PAS și despre sexul în politica moldovenească

Epidemia: situația

624 de cazuri noi de COVID s-au înregistrat în ultimele 24 de ore în Moldova, după ce s-au procesat 3407 teste. Astfel, numărul total al celor care s-au contaminat a ajuns până la 34982 de persoane. 24156 dintre acestea s-au însănătoșit, 967 au decedat. Peste 9800 de pacienți continuă tratamentul în spitale și la domiciliu, 562 dintre aceștia fiind în stare gravă, iar 33 – conectați la aparatele de respirație asistată.

Regimul stării de urgență în sănătate publică în Moldova a fost prelungit până la 15 septembrie. În acest context, autoritățile au menționat că se așteaptă la noi anti-recorduri de contaminare cu coronavirus, după minivacanța de cinci zile de la sfârșitul lunii august.

Școlile 

Primăria municipiului Chișinău a elaborat o hartă virtuală a celor 147 de școli și licee din capitală (inclusiv 11 private), datorită căreia puteți afla, în ce regim vor activa acestea în timpul epidemiei. Dacă vă mai amintiți, Ministerul Educației a propus șapte modele – online, combinat, obișnuit, în două ture etc. Primăria a publicat și „regulile de securitate” pentru elevi și profesori.

Președintele 

Președintele Igor Dodon, mandatul căruia expiră peste câteva luni, a prezentat un raport despre activitatea sa în funcția de șef al statului. El a declarat că mandatul său de președinte a coincis cu o perioadă dificilă: „regimul oligarhic”, „lupta fără precedent” dintre ramurile puterii, „seceta severă”, coronavirusul. Și a relatat despre realizările pe care le-a obținut, în ciuda tuturor.

Opoziția 

Reprezentanții PAS s-au adresat cu o nouă sesizare către Procuratura Generală în privința lui Igor Dodon. Aceștia afirmă că în anul 2008, pe când era ministru al economiei, Dodon a fost „autorul primei scheme de achiziție a energiei electrice printr-o companie căpușă”. Cei din administrația prezidențială au numit aceste declarații electorale.

Cei de la PAS au mai cerut să fie revizuite regulile de activitate în perioada epidemiei a grădinițelor din Moldova care urmează să fie deschise la 1 septembrie. Ei au fost indignați de faptul că grădinițele vor lucra mai puțin de șapte ore (până la ora 15:30) și aceasta va fi din nou o durere de cap pentru părinții care lucrează.

Partidul Democrat

În ultimele două săptămâni, Partidul Democrat a rămas fără alți doi deputați și a înregistrat pierderi și în câteva organizații raionale de partid. Toți cei care au declarat despre plecarea de la PDM învinuiesc în acest caz conducerea partidului și personal pe Pavel Filip. La rândul său, comentând situația, Filip a declarat că, în realitate, o plecare masivă din PDM, așa cum prezintă presa, nu există.

Iar experții susțin că dezbinarea PDM putea fi prevăzută. NM a analizat în articolul «Падающего толкни» („Îmbrâncește-l pe cel care cade”), ce se întâmplă în Partidul Democrat și cine coordonează toate acestea.

Politica și sexul

„Video scandal”, „Sex-giganții nu sunt lăsați la primărie”, „A fost filmat în orgii”. Cu asemenea titluri, presa din Moldova a publicat de mai multe ori video-uri intime cu participarea politicienilor. Cum au devenit video-urile intime parte ale culturii politice din Moldova, de ce „sex tape”-urile continuă să aibă efectul pe care îl așteaptă „autorii” și ar putea societatea moldovenească să renunțe la astfel de „priveliști” – despre toate acestea aflați din proiectul special al NM «Cекс в молдавской политике» („Sexul în politica moldovenească”).

Cazul lui Braguța

După trei ani de la decesul lui Andrei Braguța în izolator, vinovații în acest caz așa și nu au fost pedepsiți. În instanțele de judecată continuă să fie examinate dosarele penale împotriva colegilor de celulă ai lui Braguța, a polițiștilor și a medicilor din penitenciare. De notat că două treimi din ședințele în aceste dosare nu au avut loc. Avocații vorbesc despre inacțiunea autorităților.

 „Gaudeamus”

La Chișinău a izbucnit din nou scandalul despre cinematograful „Gaudeamus”, pe care compania „Cristivlad”, proprietarul clădirii, încearcă deja de doi ani să-l demoleze. Pe locul cinematografului urmează să fie construit un complex locativ cu 15 etaje. NM a analizat, de ce astfel de situații au devenit un lucru obișnuit la Chișinău, cum a reușit primăria să stopeze din nou demolarea și care-i atribuția în acest sens a planului zonal.

Și despre ceea ce va fi astăzi, 27 august

Primele persoane oficiale ale Moldovei, deputați ai parlamentului și membri ai guvernului vor depune flori la monumentul lui Ștefan cel Mare și la Complexul Memorial „Eternitate” cu ocazia Zilei Independenței.

La Palatul Național vor avea loc evenimente festive.

În Parcul „La Izvor” din Chișinău va avea loc deschiderea stadionului de fotbal de plajă.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Cât a încasat bugetul de stat în primele 14 zile de la eliminarea scutirilor pentru agenții economici din Transnistria

În primele 14 zile de la introducerea primei etape de eliminare a facilităților la TVA și accize pentru agenții economici din regiunea transnistreană, în bugetul Republicii Moldova au fost colectate circa 850 de mii de lei sub formă de taxe vamale, TVA și accize. Cifra a fost comunicată de șeful posturilor vamale interne de control Criuleni, Vadul lui Vodă și feribotul Molovata ale Serviciului Vamal al Republicii Moldova, Alexandru Sușcov, pentru „MOST”.

„În cele 14 zile, volumul importurilor a fost destul de mic în raport cu volumul total care este introdus în această perioadă. Potrivit cifrelor, din taxe vamale, TVA și accize au fost colectate în bugetul Republicii Moldova circa 850.000 de lei”, a declarat Sușcov.

Potrivit lui Sușcov, în aceste două săptămâni, în statistici au fost incluse, printre altele, bijuterii, mijloace de transport, blănuri și alte categorii de mărfuri pentru care, începând cu 1 septembrie 2026, se aplică TVA și accize.

El a adăugat că, în perioada ianuarie-august 2026, Serviciul Vamal a colectat 110,5 milioane de lei. Această sumă include doar taxele vamale, fără TVA și accize. „Activitatea economică a scăzut într-o anumită măsură. Presupun că acest lucru are legătură cu noile prevederi”, a declarat Sușcov.

Totodată, potrivit acestuia, procedura de vămuire nu s-a schimbat. „Așa cum era, așa a și rămas. Singurul lucru care s-a schimbat este metoda de impozitare”, a comunicat Sușcov. Potrivit acestuia, la vămuirea mărfurilor sunt utilizați aceiași brokeri vamali și este depusă declarația vamală. Diferența este că în declarație nu mai este indicat codul de scutire. „Toate plățile sunt calculate automat. Nu se pierde mai mult timp pentru vămuire, nu există coridoare suplimentare, adică există un tratament absolut egal atât pentru agenții economici de pe malul drept, cât și pentru cei de pe malul stâng”, a declarat Sușcov.

***

Amintim că, de la 1 septembrie 2026, agenții economici din regiunea transnistreană achită TVA și accize pentru mai multe categorii de mărfuri importate în Republica Moldova. Este prima etapă a eliminării treptate a scutirilor fiscale și vizează, printre altele, băuturile alcoolice, produsele din tutun și cu nicotină, parfumurile, articolele pirotehnice, blănurile, bijuteriile și pietrele prețioase, precum și anumite mijloace de transport. De la 1 ianuarie 2027, regimul va fi extins la alte categorii, inclusiv unele materii prime și produse petroliere, iar de la 1 aprilie 2027 – la gaze naturale, energie electrică, aparate telefonice și computere.

Autoritățile susțin că introducerea treptată a taxelor va oferi companiilor din regiunea transnistreană timp pentru a se adapta și va reduce impactul asupra prețurilor și consumatorilor. Obiectivul este ca, până la 1 ianuarie 2030, regimul fiscal general să fie aplicat integral mărfurilor importate de agenții economici din regiunea transnistreană, în aceleași condiții ca pentru companiile din restul țării.

Anterior, se menționa că veniturile suplimentare obținute în urma eliminării scutirilor urmează să fie direcționate către un Fond de convergență, din care vor fi finanțate proiecte și programe destinate locuitorilor din raioanele de est ale Republicii Moldova.

Tiraspolul a criticat decizia Chișinăului și a calificat-o drept „racket politic”. Detalii – AICI. NewsMaker a analizat cum va influența introducerea noilor taxe economia și populația din Transnistria – AICI. Lista totală a mărfurilor pentru care firmele din regiunea transnistreană vor achita taxe poate fi consultată – AICI.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: