NewsMaker

NM Espresso: despre «pierderea unui camarad» de către Partidul Socialiștilor, «elicopterele clandestine» de la Criuleni și deschiderea traficului aerian cu Turcia

Epidemia: situația

În ultimele 24 de ore, în Moldova s-au efectuat 1751 de teste, fiind depistate 256 de cazuri noi de COVID. Astfel, numărul total al celor care s-au contaminat a ajuns până la 16613 persoane. 9382 din acestea s-au însănătoșit, 545 au decedat. 6686 de pacienți continuă tratamentul, 483 dintre ei fiind în stare gravă, iar 30 — conectați la aparatele de respirație asistată.

Piețele și centrele comerciale din Chișinău își vor relua regimul obișnuit de activitate începând cu 1 iulie. Însă accesul în piețe al copiilor în vârstă de până la șapte ani va fi interzis. Până la 15 iulie, rămân închise cluburile de noapte și discotecile, grădinițele și taberele de vară, terenurile de joacă și cele de sport.

Mitropolia Moldovei a anunțat post aspru din cauza coronavirusului și a îndemnat credincioșii «să petreacă aceste zile în rugăciune stăruitoare însoțită de metanii sau închinăciuni».

Grădinițele

Grădinițele sunt închise deja de cel puțin trei luni și încă nu se știe când se vor redeschide. Un psiholog pentru copii a povestit pentru NM, care este pericolul carantinei pentru psihicul copiilor, de ce va fi cel mai greu pentru cei care vor merge în clasa întâi și cum ar trebui să-i explicăm copilului, de ce el nu are voie să se joace pe terenul pentru copii, deși alții se joacă acolo.

CC, despre amenzi

Curtea Constituțională a declarat ilegale mărimile amenzilor aplicate persoanelor fizice pentru încălcarea măsurilor de carantină. Amenzile începeau de la 22,5 mii de lei, deși în lege se menționează că acestea ar trebui să varieze între 1 și 500 de unități convenționale (de la 50 până la 25 mii de lei). După aceasta, în parlament s-a propus reducerea acestor amenzi până la 2000 — 5000 de lei.

Alegerile: ce propun socialiștii

PSRM a propus amendamente la legislația electorală: reducerea cu două ore a timpului acordat pentru votare, retragerea licenței televiziunilor pentru reflectarea părtinitoare a alegerilor și interzicerea utilizării drapelelor altor state în perioada cursei electorale. Detalii despre toate acestea — în articolul NM «Унионистов оставят без флагов Румынии» («Unioniștii vor rămâne fără drapelele României»).

PSRM: pierderea unui camarad

«Traseismul politic» continuă în parlamentul moldovenesc. După democrați, și socialiștii au început să-și piardă «camarazii». Deputatul Ștefan Gațcan a părăsit fracțiunea și partidul, acesta aderând la Pro Moldova. Cei de la PSRM au declarat că lui Gațcan i s-au propus 1,2 milioane de dolari pentru a ieși din partid, au numit fapta acestuia «prostituție politică» și l-au îndemnat să depună mandatul. Socialiștii au organizat și un protest lângă clinica «Extramed» din capitală, al cărei cofondator este Gațcan. Protestatarii au scandat «Trădătorul!», «Rușine!».

După aceasta, Pro Moldova a anunțat despre un incident dintre Gațcan și socialiști care a avut loc sub podul de la Telecentru, făcând din aceasta un spot video cu muzică din filmul «Brigada». Iar deputatul PSRM Corneliu Furculiță a anunțat că a depus o sesizare la Procuratură cu privire la coruperea deputatului Ștefan Gațcan.

Plecarea lui Gațcan de la PSRM a fost pe larg discutată pe rețelele sociale. Cineva a scris ironic: «Mare treabă, un socialist a trădat socialiștii! Ce mai senzație!». Iar altcineva a reamintit că anterior, Gațcan a fost membru al Partidului Democrat și a publicat un colaj din fotografii care îl prezintă pe Gațcan cu Plahotniuc: «Ați știut foarte bine ce „ați cumpărat“. Lăcomia lui Dodon o să vă mai joace festa».

Totalurile economice

NM a publicat tradiționalele totaluri economice ale lunii — «Пристегнитесь, взлетаем?» («Cuplați-vă centura, decolăm?»). Subiectele principale — ieșirea HoReCa din carantină, noile promisiuni ale autorităților pentru mediul de afaceri, (ne)restabilirea economiei și reluarea negocierilor despre creditul rusesc.

«Elicopterele» clandestine?

Procuratura Generală a anunțat că a depistat în raionul Criuleni o bază unde se fabricau în mod clandestin elicoptere care urmau să fie exportate prin contrabandă în spațiul CSI. Procuratura a mai anunțat că timp de câteva luni au urmărit această activitate ilegală.

Iar proprietarul «elicopterelor» afirmă că procurorii au luat machetele drept tehnică adevărată. Și că el are nevoie de aceste machete pentru a inventa și pentru a elabora detalii pentru elicoptere. Și că nu a încălcat legea.

Odihna: toți pleacă în Turcia?

Turcia și Moldova își reiau traficul aerian începând cu 1 iulie. Anterior, Turcia a anulat toate restricțiile de intrare pentru cetățenii străini. Unicul lucru rămas în vigoare este că toți cei care intră în țară vor trebui să fie supuși unui control medical.

Și despre ceea ce va fi astăzi, 1 iulie

  • Guvernul se va întruni în ședință.
  • Vor avea loc ședințele câtorva comisii parlamentare.
  • Se va desfășura ședința Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică.
  • Ministerul Sănătății va susține, seara, tradiționalul briefing despre situația epidemiologică din țară.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

meduza.io

Depozite Wildberries din Rusia, atacate cu drone ucrainene: 8 persoane au murit. Reacția lui Zelenski

Drone ucrainene au atacat, în noaptea de 18 iulie, două centre logistice de mari dimensiuni ale platformei ruse de comerț online Wildberries, situate în regiunile Tambov și Moscova. Potrivit presei ruse, în urma atacurilor o persoană a murit în regiunea Moscovei, iar alte șapte și-au pierdut viața în apropiere de Tambov. În total, aproximativ 50 de persoane au fost rănite. Președintele Ucrainei, Vladimir Zelenski, a declarat că depozitele Wildberries vizate în atac erau folosite pentru stocarea unor componente destinate producerii dronelor.

În regiunea Moscovei, dronele au vizat nu doar un depozit Wildberries, ci și o bază petrolieră din orașul Noginsk. În urma atacului a izbucnit un incendiu, iar două persoane au fost rănite. Autoritățile regionale susțin că, în noaptea de sâmbătă, aproape 50 de drone ucrainene au atacat regiunea Moscova.

Ministerul rus al Apărării a anunțat că, pe parcursul nopții, sistemele de apărare antiaeriană au doborât 379 de drone ucrainene deasupra teritoriului Rusiei și al Crimeii anexate.

Fondatoarea Wildberries, Tatiana Kim, a reacționat la atac printr-un mesaj publicat pe Telegram.

O noapte cumplită, evenimente tragice pentru compania noastră și pentru țara noastră. Este o durere care nu poate fi exprimată în cuvinte. Transmit sincere condoleanțe familiilor și apropiaților celor care și-au pierdut viața”, a scris aceasta.

Kim a promis că Wildberries va oferi sprijin familiilor victimelor și va acorda „toată asistența necesară” persoanelor rănite.

Ea nu a precizat însă dacă vor fi despăgubiți și comercianții ale căror mărfuri au fost distruse sau avariate în urma atacului. Potrivit presei, Wildberries a modificat anterior contractele cu vânzătorii, excluzându-și răspunderea pentru daunele provocate de utilizarea armelor, tehnicii militare, dronelor, munițiilor, bombardamentelor sau exploziilor.

Atacul a fost comentat inclusiv de președintle Ucrainei, Vladimir Zelenski.

Astăzi, sancțiunile noastre cu rază lungă de acțiune au funcționat în trei direcții – pe teritoriul Rusiei, pe teritoriile noastre ocupate temporar și pe mare. Ca răspuns la atacurile rusești asupra infrastructurii civile, orașelor și regiunilor noastre, au fost lovite două importante obiective logistice din regiunile Moscova și Tambov, aflate la peste 500, respectiv aproximativ 700 de kilometri de linia frontului. Acestea erau utilizate pentru aprovizionarea cu componente aflate sub sancțiuni, necesare producerii dronelor și echipamentelor de navigație. De asemenea, a fost lovit un obiectiv din sectorul petrolier”, a scris Zelenski pe Telegram.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: