Pașapoarte noi și mai ieftine pentru moldoveni. Anunțul Agenției Servicii Publice
Full Article 3 minutes read

Pașapoarte noi și mai ieftine pentru moldoveni. Anunțul Agenției Servicii Publice

Agenția Servicii Publice (ASP) va iniţia o nouă licitație pentru achiziționarea blanchetelor şi echipamentelor, necesare pentru mai multe categorii de acte eliberate de instituţie. Anunțul a fost făcut de către directorul ASP, Mircea Eşanu, în cadrul unei conferințe de presă din 24 noiembrie. Oficialul a precizat că, din toamna anului viitor, vor fi emise noi pașapoarte, iar prețul acestora ar putea scădea cu 200 de lei.

Agenția Servicii Publice modifică tehnologia folosită de 16 ani la fabricarea pașapoartelor. Mai exact, pagina cu fotografia și datele personale ale titularului nu va mai fi pe hârtie, acoperită cu peliculă de protecție, ci din policarbonat. Deși costul materialelor de producție crește, ASP estimează ieftinirea pașapoartelor din contul excluderii taxelor de Royalty. Noile pașapoarte ar putea fi emise din toamna anului viitor, transmite IPN.

Într-o conferință de presă, directorul Agenției Servicii Publice, Mircea Eșanu, a declarat că, într-o săptămână, urmează să fie lansată achiziția de blanchete și echipamente necesare pentru producerea actelor. Vor fi procurate circa trei milioane de blanchete, jumătate dintre care sunt pentru pașapoarte, iar celelalte sunt de tip card utilizate la fabricarea buletinelor de identitate, permiselor de conducere, pașapoartelor tehnice etc. Licitația vine cu o schimbare de tehnologie folosită la fabricarea pașapoartelor.

„Prin această nouă tehnologie, în primul rând, ne dorim o creștere semnificativă a documentelor pe care le emitem. În al doilea rând, sperăm ca aceste economii, practic de o sută de mii de lei, pe care îi vom gira prin excluderea taxelor de Royalty, să plece de pe umerii cetățenilor Republicii Moldova. Sigur, costul final al pașapoartelor îl vom afla după ce vom organiza această licitație și vom selecta furnizorii de echipamente și blanchete”, a explicat Mircea Eșanu.

Autoritățile nu prognozează o micșorarea a costurilor pentru buletinul de identitate, care astăzi este 130 de lei, emis în regim ordinar. Estimările arată însă o scădere de circa 200 de lei a costurilor pentru pașaport.

Costul total al achiziției, care este prevăzută pentru un termen de trei ani, se ridică la 430 de milioane de lei sau 21-22 de milioane de euro, dar ASP contează că, în urma licitației, acesta va fi mai mic.

Achiziția publică în valoare de 500 de milioane de lei, inițiată de fosta conducere a Agenției Servicii Publice pentru procurarea blanchetelor, a fost stopată la începutul lunii septembrie de către noua guvernare. S-a constatat că achiziția a fost organizată cu multiple încălcări ale legii, inclusiv legate de termenele de publicare a anunțului, modificarea de mai multe ori a sumei achiziției și a termenelor limită pentru depunerea ofertelor.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: