Facebook/Nicu Popescu

Permisele de conducere moldovenești urmează să fie recunoscute oficial în Letonia (VIDEO)

Moldova și Letonia vor începe, în timpul apropiat, negocierile cu privire la recunoașterea permiselor de conducere moldovenești pe teritoriul țării letone. Subiectul a fost abordat de către ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene Nicu Popescu și omologul său leton, Edgars Rinkēvičs, în cadrul unei conferințe de presă din 17 august.

Șeful diplomației de la Chișinău a remarcat că este prima vizită a unui ministru de Externe de la învestirea noului Guvern. Oficialii au discutat despre relațiile bilaterale dintre cele două state. Nicu Popescu a remarcat că integrarea europeană este „prioritatea-cheie a guvernului” de la Chișinău.

Oficialii au discutat inclusiv despre recunoașterea carnetelor de conducere moldovenești pe teritoriul Letoniei.

„În viitorul apropiat, am agreat necesitatea de a finaliza negocierile și de a semna un acord între Republica Letonă și Republica Moldova în domeniul securității sociale. Am convenit să inițiem un dialog detaliat privind recunoașterea permiselor de conducere a Republicii Moldova pentru acei cetățeni ai Moldovei care locuiesc în Letonia. Recunoașterea permiselor de conducere este o prioritate-cheie pentru diaspora noastră. În acest sens, vom întreprinde acțiuni clare și concrete de facilitare a condițiilor în care trăiesc cetățenii noștri în alte țări”, a declarat Popescu.

Nicu Popescu a menționat că, de asemenea, a discutat cu omologul său leton despre reglementarea transnistreană, securitatea regională, dar și despre situația din Afganistan.

La rândul său, ministrul de Externe al Letoniei a menționat că UE sprijină calea de implementare a reformelor pe care a ales să meargă Republica Moldova. Acesta a menționat în mod special reformele în domeniul justiției și a luptei cu corupția. Oficialul a amintit că Letonia a donat Moldovei un lot de vaccinuri anti-Covid și a menționat că țara sa ar putea acorda asistență Chișinăului în domeniul digitalizării.

„Digitalizarea este un domeniu în care putem să colaborăm pornind de la Acordul de Asociere, dar și de la cele existente în documentele Parteneriatului Estic”, a spus Edgars Rinkēvičs.

Amintim că ministrul Afacerilor Externe a Letoniei Edgars Rinkēvičs efectuează o vizită oficială în Moldova. Oficialul a planificat întâlniri și cu speakerul Parlamentului, premierul țării, cu președinta Comisiei parlamentare privind politica externă, Doina Gherman, dar și cu reprezentanții opoziției.

***

Amintim că, în luna mai, președinta țării Maia Sandu a efectuat o vizită oficială în Germania. Aceasta a discutat cu omologul său german, președintele Frank-Walter Steinmeier despre posibilitatea de a începe negocierile privind recunoașterea permiselor din Republica Moldova în Germania.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Guvernul vrea mai puțină birocrație și mai puține controale la antreprenori. Ce propune premierul Tofan (VIDEO)

Guvernul pregătește modificarea sau eliminarea unor reguli, autorizații și proceduri considerate inutile pentru întreprinderi. Premierul Vasile Tofan a prezentat, pe 9 septembrie, un set de măsuri care ar urma să reducă birocrația și să schimbe modul în care statul controlează activitatea companiilor.

Propunerile vizează circa 100 de acte normative. Acestea sunt incluse în două proiecte: unul pentru modificarea legislației, iar celălalt – pentru modificarea sau abrogarea unor hotărâri de Guvern. Documentele sunt examinate de Ministerul Justiției și Centrul Național Anticorupție.

Autoritățile analizează aproximativ 80 de acte permisive pentru a stabili care dintre ele pot fi eliminate sau înlocuite cu simple notificări. Alte 172 de proceduri cu caracter permisiv au fost identificate în afara listei stabilite prin lege. Acestea vor trebui justificate și incluse în nomenclator sau simplificate.

Printre propuneri se numără eliminarea plăcilor galbene de înmatriculare pentru vehiculele care transportă pasageri. Potrivit premierului, acestea generează costuri suplimentare, fără să contribuie la siguranța pasagerilor.

Autorizațiile sanitar-veterinare și certificatele de înregistrare în domeniul siguranței alimentelor nu vor mai trebui refăcute doar pentru că a fost prelungit contractul de chirie. Dacă activitatea și condițiile nu se schimbă, documentele ar urma să fie valabile pe termen nelimitat.

Statele de personal nu vor mai fi obligatorii, iar documentele și instruirea privind securitatea și sănătatea în muncă vor putea fi realizate online. Guvernul propune și recunoașterea acreditărilor europene ale laboratoarelor medicale, pentru a evita repetarea verificărilor și cheltuielile suplimentare.

Ar urma să fie simplificate și procedurile pentru construcțiile agricole și energetice mici. Clădirea și rețelele care o deservesc vor putea fi autorizate împreună, iar avizele necesare vor fi obținute direct de autorități, fără ca investitorul să fie trimis de la o instituție la alta.

Mai puține controale neplanificate la antreprenori

O altă direcție a reformei vizează controalele inițiate de autorități la firme. Companiile cu risc redus și fără încălcări repetate nu vor mai fi verificate la fel ca întreprinderile cu risc ridicat. Guvernul propune mai multe controale planificate și limitarea verificărilor inopinate.

În prezent, controalele fiscale planificate reprezintă aproximativ 4% din total. Totodată, durata și frecvența verificărilor ar urma să fie stabilite în funcție de riscuri, iar abaterile minore să poată fi remediate înainte de aplicarea unor sancțiuni.

„Performanța instituțiilor nu trebuie măsurată după banii colectați din controale. Indicatorii trebuie să urmărească riscul redus, respectarea procedurilor și creșterea conformării voluntare. Controlul trebuie să aibă scop de prevenție și conformare, nu de pedeapsă”, transmite Guvernul.

Din 22 iulie până pe 6 septembrie, Guvernul a primit 213 sesizări de la antreprenori. Dintre acestea, 38 s-au referit la controalele statului, iar aproape 74% dintre plângerile din această categorie au vizat Serviciul Fiscal și Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor.

Executivul precizează că măsurile nu sunt încă definitive. Cele care presupun modificarea unor hotărâri vor fi examinate de Guvern, iar schimbările legislative vor fi transmise Parlamentului. Unele propuneri ar putea fi ajustate sau eliminate în procesul de aprobare.

„Acest proces nu se termină cu pachetul de astăzi. Vom continua să revizuim reguli și acte permisive, să eliminăm dublările și să digitalizăm procedurile acolo unde se poate. Va încurajez să comentați și să raportați alte sugestii pentru simplificare. Cerințele care protejează sănătatea, siguranța, mediul și consumatorul rămân. Dar procedurile care nu mai au utilitate trebuie să dispară”, a transmis prim-ministrul Vasile Tofan.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: