Максим Андреев, NewsMaker

Polițistul Andrei Amarfi a revenit la muncă, la IP Florești. Acum aproape două săptămâni, fusese reținut în Transnistria

Polițistul Andrei Amarfi, despre care Procuratura Florești a anunțat că a fost răpit în dimineața zilei de 7 octombrie de structurile de forță de la Tiraspol, a revenit pe 19 octombrie la serviciu. Informația a fost confirmată pentru NM de către ofițerul de presă al IP Florești, Ina Moscaliuc.

Andrei Amarfi deține funcția de șef de post, ofițer superior de sector al postului de poliție Cunicea din cadrul sectorului de poliție Nr.4 (Cuhureștii de Jos), IP Florești.

Amintim că, pe 7 octombrie, a devenit publică informația că acesta ar fi fost răpit din curtea casei, situată în orașul Camenca, regiunea transnistreană. Potrivit soției sale, el a fost sechestrat de câteva persoane care aveau cagule pe cap și haine care aveau inscripția „MGB” – așa-numitul minister al securității de la Tiraspol. Bărbatul ar fi fost urcat într-un automobil și dus într-o direcție necunoscută.

Ulterior, președintele Comisiei parlamentare securitate naţională, apărare şi ordine publică Alexandru Jizdan și vicepremierul pentru Reintegrare Cristina Lesnic au anunțat că, timp de două zile, în afară de Andrei Amarfi au mai fost răpiți de către structurile de forță din Transnistria trei cetățeni ai Republicii Moldova. Potrivit lui Jizdan, ceilalți trei bărbație nu au nicio legătură cu MAI. Deputatul PDM a precizat că unul dintre ei este angajat al Agenției Servicii Publice (ASP).

La scurt timp după ce președintele Igor Dodon a scris pe pagina sa de Facebook că a discutat la telefon despre acest subiect cu Vadim Krasnoselski, autoritățile din stânga Nistrului au anunțat că două dintre persoanele reținute au fost eliberate. Informația a fost confirmată ulterior și de Ministerul Afacerilor Interne de la Chișinău.

Ceilalți doi bărbați reținuți rămân în detenție.

 

 

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Igor Grosu/Facebook

Roaming gratis pentru Moldova, din 2026. Anunțul făcut de Ursula von der Leyen la Chișinău

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunțat că tarifele de roaming între Republica Moldova și statele-membre UE vor fi eliminate, începând cu 1 ianuarie 2026. Anunțul a fost făcut pe 4 iulie în cadrul unei conferințe de presă cu președinta Maia Sandu și președintele Consiliului European, Antonio Costa, după primul summit Moldova-UE.

Noi vom elimina toate costurile de roaming. Din experiența noastră, în Uniunea Europeană, este o modalitate extraordinară de a conecta oamenii și business-urile”, a declarat Ursula von der Leyen.

Liberalizarea va avea loc la 1 ianuarie 2026.

Totodată, oficialii europeni au confirmat că Republica Moldova este pregătită să adere la programul „Roam like at Home”. Începând cu 1 ianuarie 2026, cetățenii moldoveni vor putea utiliza telefonia mobilă și internetul în UE fără taxe suplimentare.

***

Amintim că Summit-ul Republica Moldova – Uniunea Europeană a avut loc la Reședința de Stat din Chișinău.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: