O cursă avia specială va ajunge astăzi la Chișinău, cu câțiva reanimatologi la bord, care urmează să examineze posibilitatea de transfer a interpretului Ion Suruceanu în Germania. Informația a fost confirmată pentru tv8.md de directorul departamentului Anesteziologie și Terapie Intensivă (ATI) al Spitalului Republican „Timofei Moșneaga”, Victor Cojocaru.
Sursa citată a menționat că, potrivit datelor de la Aeroportul Chișinău, aeronava urmează să aterizeze la ora 11:15, iar zborul retur este programat pentru ora 13:00: „Totuși, nu există certitudinea că interpretul va fi preluat, decizia urmând a fi luată de reanimatologii germani, împreună cu medicii moldoveni”.
Artistul urma a fi transportat aseară spre Germania, dar transferul s-a amânat, din cauza unor probleme de logistică.
UPDATE: Victor Cojocaru a precizat pentru sursa citată că pacientul nu este în comă.
Interpretul a ajuns la spital la începutul lunii noiembrie, fiind internat cu pneumonie în secția reanimare, potrivit sursei citate.
***
Ion Suruceanu are 74 de ani. De-a lungul anilor a fost apreciat cu titlurile onorifice “Artist Emerit din R. Moldova” (1985) și “Artist al Poporului” (1990). În 1993 a fost decorat cu medalia “Meritul Civic”, iar în 2004 cu “Ordinul Republicii”.
De-a lungul carierei a lansat mai multe hituri: “Numai tu”, “Ce seară minunată“, “Luna, Luna”, “Toamna”, “Cumpărați flori”, “Melancolie”, “Eu dansez, tu dansezi”, “Două primăveri”, “Cred în ochii tăi”, “Elena”, “Sărut, femeie, mâna ta”, “Gelozie”, “De ce nu crezi”, “Revedere” ș.a. A lansat albumele “Roze, roze”, “O melodie de succes”, “Ninge floarea de tei”, “Melodii eterne”, “Soarele cel mare” etc. A evoluat împreună cu Mihai Dolgan, Petre Teodorovici, Maria Codreanu, Anastasia Lazariuc, Ian Raiburg ș.a.
Suruceanu a fost și om politic. A fost membru al Partidul Comunist al Uniunii Sovietice, iar între anii 1994-1998 a fost deputat din partea PCRM. La alegerile din 2009, a susținut Partidul Democrat din Moldova.
Erată. În versiunea inițială a acestei știri, NewsMaker a indicat că interpretul se află în comă. Ne cerem scuze pentru confuzie.
Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.
Vreți să susțineți ceea ce facem?
Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.
Susțineți NewsMaker!