Primăria de Chișinău generează Planuri Urbanistice Generale. De ce proiectul de granturi din România a provocat semne de întrebare

Proiectul de elaborare a noului Plan Urbanistic General al municipiului Chișinău a provocat mai multe discuții aprinse în Consiliul Municipal Chișinău. Opoziția susține că firma din România, căreia i-a fost încredințată elaborarea documentului, va acționa în interesele dezvoltatorilor și nu ale orașului și că proiectul este „protejat” de „mafia imobiliarelor”. Cei de la primărie declară că vor elabora și aproba Planul Urbanistic General în mod absolut transparent și sub controlul orășenilor, de aceea nu există motive de îngrijorare. NM a analizat argumentele celor care sunt pentru și ale celor care sunt împotriva proiectului.

Despre ce este vorba

La sfârșitul lunii iulie, Consiliul Municipal Chișinău a votat pentru proiectul de elaborare a unui nou Plan Urbanistic General (PUG). De menționat că voturile celor care sunt pentru și care sunt împotrivă s-au împărțit practic în jumătate: din 51 de consilieri municipali, 26 au votat pentru (PSRM, PDM și „Șor”), 24 – împotrivă (PAS, DA, PL și „Forța Nouă”), unul s-a abținut.

Planul Urbanistic General va fi elaborat de compania „Vego Concept Engineering” din România. Acest lucru a fost condiționat de un contract de sponsorizare dintre primărie și Asociația-Centrul de cercetare pentru dezvoltare durabilă (ACCDD) din România, care a alocat 500 mii de euro pentru elaborarea PUG. Și Fondul „RK-Investiții” din Rusia va sponsoriza și va participa la elaborarea Planului Urbanistic General.

Conform proiectului, termenul de elaborare a PUG, de la începutul lucrărilor până la aprobarea sa de către Consiliul Municipal Chișinău, este de aproximativ trei ani.

Ce spun cei care sunt împotriva proiectului

„Nu trebuie să economisim în acest caz”

Sergiu Tofilat, consilier municipal al Mișcării „Forța Nouă”, a spus că aproape o jumătate din consilieri au votat împotrivă din cauza că firma executoare nu a fost aleasă în bază de concurs, așa cum prevede legislația. În plus, susține el, în proiect se menționează că o parte din banii pentru elaborarea Planului Urbanistic General trebuie să fie alocată de autoritățile din Chișinău. „Valoarea grantului românesc este de 500 mii de euro, iar suma totală a lucrărilor ar putea ajunge până la 1 milion de euro.

Primarul motivează necesitatea acestui grant prin lipsa banilor în bugetul municipal, însă 1 milion de euro înseamnă mai puțin de 1% din veniturile municipiului. Iar Planul Urbanistic General este un document fundamental, de aceea nu trebuie să economisim în acest caz, este o tâmpenie”, consideră Tofilat.

În opinia sa, Planul Uranistic General elaborat de „Vegо Concept Engineering” ar putea dăuna municipiului Chișinău. „Compania „Vego” se ocupă și de pregătirea documentelor pentru construcția fondului locativ și nelocativ. De aceea ea este interesată să câștige din construcții și ar putea elabora un Plan Urbanistic General în care densitatea și înălțimea clădirilor vor fi în interesul firmelor de construcții”, a precizat el. Și a menționat că, anterior, „Vego” a elaborat planuri urbanistice zonale pentru câteva sectoare ale Bucureștiului. Aceste planuri conțineau „numeroase abateri și locuitorii orașului cer acum anularea lor”.

Tofilat a mai spus că a pregătit deja o adresare către Cancelaria de Stat cu solicitarea de a anula decizia CMC. Potrivit lui, toți consilierii care au votat împotrivă sunt dispuși să semneze această adresare. Dacă Cancelaria de Stat nu va ajuta, Tofilat intenționează să se adreseze în instanță.

„Aceasta este o bulă mare de săpun”

Corneliu Pântea, consilier municipal PUN, a remarcat că pentru prima dată, proiectul de elaborare a Planului Urbanistic General a fost prezentat în Consiliul Municipal în luna martie. A fost „pe neașteptate, fără discuții prealabile și fără a fi aprobat de comisia de profil”. Potrivit afirmațiilor lui Pântea, acest lucru a provocat numeroase „întrebări și suspiciuni” în rândul consilierilor municipali și proiectul a eșuat. După aceasta, el a fost propus spre discuții, s-au făcut unele modificări și iarăși a fost propus spre votare, a mai spus Pântea.

Explicând cauza abținerii sale, Pântea a numit același motiv – lipsa concursului. „Eu cred că Planul Urbanistic General pur și simplu nu va fi, însă noi vom afla despre aceasta după 1 noiembrie 2020 (data alegerilor prezidențiale). Presupun că decizia Consiliului Municipal va fi contestată și nu va intra în vigoare. Cel mai probabil, sponsorii nu vor dori să participe la proiect când vor afla că a fost încălcată procedura. Însă Ion Ceban își poate atribui deja astăzi, sie și echipei sale, această decizie ca fiind o mare realizare. De aici, și toată graba. Însă aceasta este o bulă mare de săpun”, consideră Pântea.

„În anul 2015, a fost deja aprobat un asemenea proiect”

Vasile Grădinaru, președintele fracțiunii PAS în CMC, a reamintit că în luna decembrie 2015, CMC a aprobat proiectul de actualizare a Planului Urbanistic General al municipiului Chișinău. Conform proiectului, Institutul Chișinău Proiect trebuia să pregătească sarcinile tehnice, iar Direcția Arhitectură – să organizeze licitația pentru elaborarea PUG, însă acest lucru așa și nu s-a întâmplat, a menționat Grădinaru. „Fracțiunea socialiștilor a refuzat să urmeze decizia din anul 2015, care corespundea legii. În loc de aceasta, ei au propus un proiect nou, care încalcă legea. Scopul principal al companiei românești este de a modifica înălțimea construcțiilor. Astăzi, dacă lângă o clădire cu două etaje poate fi construită doar o clădire cu două etaje, noul Plan Urbanistic General poate permite ridicarea unui bloc cu 15 etaje alături”, a remarcat Grădinaru.

https://www.facebook.com/paschisinauoficial/videos/1022621314832881/?v=1022621314832881

„Este o înțelegere secretă”

Cei din fracțiunea DA consideră că proiectul este nelegitim. „Noi am propus modificări pentru a asigura transparența și securitatea și pentru a evita corupția. Însă acestea au fost respinse de mafia imobiliară din CMC. Este o înțelegere secretă dintre primărie și Partidul „Șor”. Despre aceasta vorbește și faptul că proiectul a fost susținut de PSRM, PDM și „Șor””, a declarat Andrei Năstase, consilier municipal DA. El a adăugat că partidul se va adresa procuraturii și în instanță, pentru a nu permite intrarea în vigoare a acestei decizii.

Ce spun cei care susțin proiectul

„Ce fel de licitație poate fi pentru un grant?”

Comentând pentru NM situația creată, vicepreședintele fracțiunii PSRM în Consiliul Municipal, Alexandr Odințov a respins afirmațiile oponenților cu privire la ilegalitatea planului de acțiuni. În opinia sa, situația este politizată în mod intenționat: „Este un proces absolut normal că primarul a reușit să convină și cu partea română, și cu cea rusă că specialiștii străini ne vor ajuta să elaborăm Planul Urbanistic General. […] Ce fel de licitație poate fi pentru un grant? Este o susținere prin grant, este firesc și legitim”.

De asemenea, el a remarcat că și Planurile Urbanistice Generale precedente au fost elaborate cu ajutorul specialiștilor din străinătate. Astfel, PUG din anul 1989 a fost elaborat de Institutul de Planificare Generală din Moscova. Specialiștii din Rusia au participat și la elaborarea planului din anul 2007. „Și eu aș dori ca Planul Urbanistic General al orașului Chișinău să fie elaborat de Institutul Chișinău Proiect, dar, cu părere de rău, deocamdată sunt prea puțini specialiști la institut pentru acest lucru. Este o sarcină complicată, iar noi avem nevoie și de experiența orașelor europene, și a celor ruse”, a menționat Odințov.

Referindu-se la proiectul din anul 2015, el l-a numit „o încercare ieftină de a actualiza Planul Urbanistic General”. Dar atunci nu s-a făcut nimic, a subliniat Odințov. Potrivit afirmațiilor sale, despre aceasta i s-a spus la Chișinău Proiect. El consideră că principalele cauze ale criticilor noului proiect din partea opoziției constau în faptul că „ei nu participă la aceasta și că elaborarea noului Plan Urbanistic General este o realizare a primarului Ion Ceban”.

Odințov a mai spus că a căutat informații despre reputația companiilor care vor elabora Planul Urbanistic General, dar nu a găsit nimic despre plângeri, investigații, dosare penale deschise sau vreun fel de verificări pe care organele de drept din România le-ar fi efectuat în raport cu firma „Vego” sau Asociația-Centrul de cercetare și dezvoltare durabilă.

„Noi am făcut tot ce am putut”

Primarul Ion Ceban a comunicat că primăria a făcut tot ce a cerut opoziția: a prezentat avizul Centrului Național Anticorupție, Cancelariei de Stat, Serviciului Informații și Securitate, rezultatele expertizei, s-au făcut modificări în proiect. „Dar după aceasta, iarăși ne-au rugat să-l modificăm. Eu cred că este o atitudine absolut neserioasă”, a spus primarul și a adăugat că în buget nu sunt bani pentru elaborarea Planului Urbanistic General, de aceea primăria a convenit asupra granturilor străine.

https://www.facebook.com/Ion.Ceban.public/videos/641764349881671/

Svetlana Dogotaru, arhitectul-șef al municipiului Chișinău, a dat asigurări că elaborarea noului Plan Urbanistic General se va desfășura într-un mod absolut transparent. „La fiecare etapă, noi vom prezenta rapoarte consiliului municipal și primarului. La fel, vom organiza dezbateri publice, pentru a afla opinia orășenilor și a mediului de afaceri, cum văd ei dezvoltarea orașului. În plus, Planul Urbanistic General va intra în vigoare doar după ce va fi aprobat de consiliul municipal. Și dacă noi suntem suficient de puternici și vom urmări cu atenție procesul de elaborare, nu va trebui să ne fie teamă de investitorii străini”, a subliniat Dogotaru.

Victor Chironda, viceprimarul responsabil de Urbanism și Mobilitate Urbană, a refuzat să comenteze conflictul din consiliul municipal până în momentul în care Cancelaria de Stat își va spune cuvântul în această situație.

***
Planul Urbanistic General actual al orașului Chișinău a fost aprobat în anul 2007. Însă documentul s-a dovedit a fi „mort”, în special, din cauza că CMC nu a reușit să aprobe planul zonal al părții istorice a orașului și schema complexă de transporturi a orașului. Andrei Vatamaniuc, șeful adjunct al Direcției Arhitectură a capitalei, a menționat într-un interviu acordat pentru NM că în Planul Urbanistic General din anul 2007 nu există nimic despre centrul orașului și despre transporturi: „Nucleul orașului lipsește în acest document. E o pată întunecată. Și iată că afacerilor le este foarte comod „să se dezvolte” în această negură”.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

„Riscă să certe ambele țări”: Dodon și Ceban critică proiectul privind unirea cu România, adoptat la București

Proiectul de lege privind unirea României cu Republica Moldova, inițiat de partidul S.O.S. România, condus de Diana Șoșoacă, și adoptat tacit astăzi de Camera Deputaților de la București, a provocat reacții la Chișinău. Fostul președinte al țării, socialistul Igor Dodon și primarul de Chișinău, interzis în România și spațiul Schengen, Ion Ceban, au criticat inițiativa și au cerut o poziție oficială din partea autorităților din Moldova.

„Dacă guvernarea PAS nu va da un răspuns clar că statalitatea, independența și suveranitatea Republicii Moldova nu pot fi cedate și încălcate, înseamnă că această guvernare PAS este trădătoare a intereselor naționale ale țării noastre și servește intereselor străine. Așteptăm o reacție din partea Chișinăului. Tot poporul moldovenesc vrea să vadă dacă Maia Sandu și PAS ar accepta Unirea care presupune dispariția statului moldovenesc sau se vor opune în mod categoric”, a scris liderul PSRM, Igor Dodon, pe rețele.

Parlamentarul a calificat drept „regretabilă” inițiativa lansată de politicienii din România: „Riscă să certe ambele țări”.

Și liderul MAN, Ion Ceban, a venit cu o reacție publică. Edilul, care a fost interzis în țara vecină pentru cinci ani, a condamnat „orice tentativă de atentare asupra valorilor consfințite în Constituția țării noastre”.

„Respectarea statului de drept și a voinței cetățenilor este fundamentală pentru viitorul țării.
Vom apăra ferm aceste principii și parcursul democratic al Republicii Moldova. Noi nu ne vindem țara și condamnăm orice declarație a politicienilor în contextul distrugerii țării. Oamenii sunt singurii care decid”, a scris Ceban pe rețele.

Contactați de NM pentru o reacție la inițiativa S.O.S. România, care urmează să fie examinată de Senatul României, precum și la criticile lansate de opoziție, reprezentanții PAS nu au răspuns solicitării redacției până la momentul publicării articolului.

Precizăm că inițiativa legislativă a fost depusă în Parlamentul de la București pe 14 aprilie și a fost avizată negativ de Guvern, precum și de Comisia juridică și Comisia pentru drepturile omului din Camera Deputaților. În lipsa unei dezbateri și a unui vot în plen, proiectul a fost considerat adoptat tacit și va fi transmis Senatului în forma inițiatorilor.

Potrivit proiectului, Parlamentul României ar urma să decidă unirea României cu Republica Moldova. Documentul abilitează, totodată, Guvernul României să înceapă „de urgență, imediat” negocieri cu autoritățile de la Chișinău pentru „definitivarea unirii cu Republica Moldova”.

***

Amintim că, de la începutul acestui an, președinta Maia Sandu a vorbit în repetate rânduri despre o potențială unire dintre Republica Moldova și România, afirmând inclusiv că ar susține ideea în cazul organizării unui referendum pe această temă. De asemenea, în mai, la Strasbourg, șefa statului a semnalat că Chișinăul ar putea analiza posibilitatea reunificării drept o rută alternativă pentru accederea în UE, dacă procesul de aderare va stagna.

Conform unui sondaj iData, în prezent 41% dintre cetățenii Republicii Moldova susțin unirea cu România, în timp ce peste Prut nivelul de sprijin este considerabil mai înalt – circa 72% dintre cetățenii României susțin unirea celor două state.

Pe 27 martie 2018, la împlinirea a 100 de ani de la unirea Basarabiei cu România, Parlamentul de la București a adoptat o declarație prin care afirmă că România „va fi întotdeauna pregătită” să vină în întâmpinarea oricărui demers de reunificare, dacă cetățenii Republicii Moldova își vor dori acest lucru.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: