Игорь Чекан, NewsMaker

Procuratura a inițiat o urmărire penală pentru abuz în serviciu. Este vizată fosta conducere a Agenției Servicii Publice

Procuratura Generală a dispus pornirea urmăririi penale sub acuzația de abuz în serviciu în baza adresării depuse de premierul țării Natalia Gavrilița cu privire la acțiunile pretins ilegale ale factorilor de decizie ai Î.S. CRIS Registru și Agenției Servicii Publice. Informația a fost confirmată pe 22 octombrie de conducerea instituției.

„Potrivit investigațiilor preliminare, au fost stabilite bănuieli rezonabile că factorii de decizie din cadrul Agenției Servicii Publice au încheiat contracte de prestări servicii și acorduri adiționale frauduloase, fără desfășurarea procedurii de achiziții publice, în scopul favorizării unui agent economic concret”, a anunțat Procuratura Generală.

În context, sunt investigate circumstanțele în care persoanele respective ar fi majorat nejustificat cantitatea și suma contractului pentru achiziționarea blanchetelor cu tehnologii de personalizare pentru actele de identitate din sistemul național de pașapoarte, permise de conducere și certificate de înmatriculare, fapt ce a prejudiciat interesele statului.

„Se efectuează acțiuni de urmărire penală pentru asigurarea investigării complete, obiective și sub toate aspectele a circumstanțelor acestui caz. Despre măsurile suplimentare întreprinse și soluția dispusă pe caz, vom reveni ulterior cu informații suplimentare”, au mai menționat reprezentanții instituției.

Amintim că, pe 3 septembrie, premierul Natalia Gavrilița a anunțat că Guvernul a stopat o achiziție de blanchete pentru pașapoarte în mărime de 500 mln de lei, autorizată de fosta conducerea a Agenției Servicii Publice. Licitația respectivă ar fi fost organizată cu încălcări ale legislației, în care ar fi participat și ex-directorul instituției, Vladislav Zara.

Vladislav Zara a demisionat din funcția de director al ASP după ce Natalia Gavrilița a devenit prim-ministru. Noul director al ASP este Mircea Eșanu.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

screenshot

Cartea Victoriei Furtună, despre „Moldova Mare”, confiscată de poliție înainte de lansare. Ce spun autoritățile

Lidera Partidului „Moldova Mare”, Victoria Furtună, a declarat că polițiștii din Chișinău au confiscat 50 de exemplare ale unei cărți pe care a scris-o împreună cu scriitorul Iurie Răilean. Potrivit unui comunicat de presă transmis de către politiciană, acest lucru s-a întâmplat în ajunul lansării programate pentru 12 iulie.

Furtună susține că polițiștii au acționat în baza unei sesizări din partea Serviciului de Informații și Securitate (SIS), care ar fi considerat conținutul cărții drept „o amenințare la adresa securității naționale”. De asemenea, politiciana afirmă că poliția a confiscat și automobilul în care se aflau cărțile.

50 de exemplare ale cărții – o colecție de eseuri și fotografii despre istoria, tradițiile, personalitățile remarcabile și obiectivele deosebite ale Republicii Moldova – au fost ridicate de reprezentanții Direcției de Poliție a municipiului Chișinău, în baza unei sesizări venite din partea Serviciului de Informații și
Securitate, care a calificat această publicație artistică drept o amenințare la adresa securității naționale și o sursă de destabilizare publică în masă. În plus, poliția a confiscat automobilul în care se aflau cărțile. Albumul monografic „Moldova Mare” a fost editat cu respectarea tuturor prevederilor legale aplicabile publicațiilor cu caracter artistic. Cartea a trecut prin toate procedurile necesare pentru autorizarea tipăririi și a obținut toate avizele necesare pentru publicare
”, a declarat Furtună.

Solicitat de NewsMaker, serviciul de presă al Poliției a precizat că „acțiunile sunt în cadrul legal, în baza constatărilor autorităților competente”.

***

Precizăm că Victoria Furtună este fost procuror anticorupție, care a activat timp de 18 ani în sistem. Aceasta a demisionat cu scandal în martie 2024, acuzând Serviciul de Informații și Securitate că ar fi plasat-o pe lista persoanelor care reprezintă „o amenințare la adresa securității naționale”, după ce ar fi inițiat pe 11 ianuarie 2024 un dosar care ar demonstra că instituții publice ale statului ar fi fabricat și ar fi diseminat informații false împotriva judecătorilor neloiali guvernării. În reacție, SIS a declarat că avizele pe care le întocmește au la bază informații „pertinente și verificate”.

După ce a demisionat, Victoria Furtună a devenit activă pe rețelele de socializare, a început să acorde interviuri, în care a abordat inclusiv subiecte politice, iar în Chișinău au apărut bannere cu imaginea sa. Toate acestea au culminat cu intrarea sa în alegerile pentru funcția de președinte al Republicii Moldova din 20 octombrie 2024, în calitate de „candidat independent”.

Scrutinul prezidențial s-a desfășurat pe fundalul unei anchete privind o schemă de corupere electorală, desfășurată de oligarhul fugar Ilan Șor. În ajunul alegerilor, Ziarul de Gardă a publicat o investigației care arată că Victoria Furtună este beneficiară a schemei.

În cadrul scrutinului prezidențial, Victoria Furtună a obținut 4,45% din voturile exprimate.

În pofida faptului că acum conduce un partid care se declară pro-european, de când a ajuns în atenția publică, Victoria Furtună s-a remarca prin declarații împotriva Uniunii Europene. Chiar în urmă cu o zi, pe 17 martie, aceasta a scris pe canalul său de Telegram că ajutorul european de 1,9 miliarde de euro pentru Republica Moldova este „sclavie financiară”.

Totodată, Victoria Furtună susține că Republica Moldova și Federația Rusă ar trebui să-și îmbunătățească relațiile, care au degradat după începerea invaziei ruse pe scară largă asupra Ucrainei.

Pe 6 martie, Furtună a avut o întrevedere cu ambasadorul desemnat al Federației Ruse în Republica Moldova, Oleg Ozerov. Ea a publicat o fotografie făcută în timpul întâlnirii, în care apare alături de Ozerov pe fundalul unui portret al președintelui rus, Vladimir Putin, care a ordonat invadarea țării vecine.

Pe 18 martie, Victoria Furtună a devenit lider de partid. Aceasta a preluat conducerea Partidului Moldova Mare. Ea a declarat atunci că pledează pentru neutralitatea statului nostru, precum și „restabilirea limbii moldovenești”.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: