Facebook/Nicolai Șicolai

PSRM: Membrii organizației de tineret din Bălți au anunțat că părăsesc formațiunea: Vrem să fim parte din echipa lui Nesterovschi

Secretarul executiv al organizației de tineret a Partidului Socialiștilor (PSRM) din municipiul Bălți, Nicolai Șicolai, a anunțat că atât el, cât și întreaga echipă părăsește formațiunea. Acesta a declarat că „Garda Tânără”, de mai bine de 5 ani, face parte din echipa deputatului Alexandr Nesterovschi și vrea ca acest lucru să fie valabil și în continuare. Totodată, Șicolai a menționat că membrii organizației de tineret se va implica „activ” în manifestațiile organizate de „Mișcarea pentru Popor”. 

„Facem parte din echipa lui Alexandr Nesterovschi de mai bine de cinci ani și vreau să rămân în continuare în echipa unui om care a fost prezent de mult timp și care nu a întors niciodată spatele tinerilor. Eu și echipa mea mare am implementat multe proiecte de anvergură. Împreună am ieșit la proteste și ne-am apărat interesele, ne-am implicat în înfrumusețarea orașului și multe altele. Trebuie să rămânem și în viitor – o echipă unită”, a scris Nicolai Șicolai pe pagina sa de Facebook.

Acesta a menționat că membrii „Gărzii Tinere” a fost nevoți să ia o decizie „foarte importantă și serioasă” –  „dacă vor să tacă și să ignore ceea ce se întâmplă astăzi, sau să iasă împreună ca o echipă pentru a apăra interesele Moldovei”.

„Noi, echipa mare a „Gărzii Tinere” din municipiul Bălți, cea mai mare organizație de tineret din oraș, alegem să mergem mai departe și să lucrăm pentru binele țării noastre, să participăm activ în Mișcarea pentru Popor și să creăm o nouă organizație de tineret care va fi mereu aproape de poporul nostru multietnic din Moldova!”, a conchis Șicolai.

***

Amintim că parlamentarul Alexandr Nesterovschi a anunțat recent că părăsește Partidul Socialiștilor. Acesta a precizat că va rămâne deputat independent și se alătură „Mișcării pentru popor” pentru a obliga Guvernul să achite facturile la energia electrică, încălzire și gaze pentru lunile de iarnă tuturor cetățenilor. Ulterior, și deputata Irina Lozovan și-a anunțat ieșirea din fracțiunea Blocul Comuniștilor și Socialiștilor și plecarea din PSRM. Ea a precizat că va rămâne deputat independent și, la fel, se va alătura „Mișcării pentru Popor”.

Pe 30 martie, Partidul Socialiștilor din Republica Moldova a cerut celor doi deputați să-și depună mandatele. Socialiștii au venit cu mai multe pancarte la ședința Parlamentului. Deputații Partidului Acțiune și Solidaritate i-au îndemnat pe socialiști să meargă la procuratură și să nu se limiteze la pancarte în plenul Parlamentului. „Oamenii au luat bani grei ca să facă acest pas”, a spus cei de la PAS.

Pe 31 martie, Nesterovschi și Lozovan au declarat că vor lansa un partid care va uni „forțele de stânga”. Cei doi deputați au invitat doritorii să se alăture partidului.

Pe 3 aprilie, Lozovan și Nesterovschi au publicat declarațiile semnate de mai mulți reprezentanți ai PSRM. Cei din urmă, primari și lideri ai organizațiilor teritoriale, au declarat că susțin noul proiect al Irinei Lozovan și Alexandr Nesterovschi, totodată se alătură „Mișcării pentru Popor” din care fac parte mai mulți activiști și politicieni, inclusiv Partidul „ȘOR”.

Ulterior, pe 4 aprilie, socialiștii au venit cu o reacție la plecarea aleșilor locali din partid. Aceștia au menționat că „echipa PSRM rămâne consolidată și condamnă actele de trădare din partea lui Nesterovschi și Lozovan”. Ei au mai precizat că poziția partidului este susținută și de socialiștii din Ocnița și Bălți.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

 

 

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Brandul OM răspunde criticilor privind utilizarea expresiei „om uspeșnîi” în promovarea sa

Compania producătoare a apei minerale OM a venit luni, 14 septembrie, cu o reacție după criticile apărute în spațiul public cu privire la preluarea expresiei „om uspeșnîi” („om de succes” – n. r.), devenită virală, în promovarea brandului. Firma susține că, în momentul în care expresia a devenit virală, marca OM era deja asociată spontan cu fenomenul, iar decizia de a o utiliza a urmărit schimbarea sensului acesteia și asocierea sa cu valori pozitive.

Brandul OM rămâne fidel valorilor sale de bază: calitatea produsului și promovarea unui mod de viață sănătos și responsabil. În momentul în care expresia „om uspeșnîi” a devenit virală, brandul nostru era deja asociat spontan cu acest fenomen, iar noi am ales să nu amplificăm contextul în care era utilizată, ci să-i schimbăm sensul, orientându-l spre ideea de evoluție, responsabilitate, alegeri bune și comportamente pozitive”, a declarat compania.

Firma a mai precizat că procedura de înregistrare a mărcii „om uspeșnîi” a fost inițiată ca „măsură de protecție” a brandului și a acestei asocieri, inclusiv pentru a preveni utilizarea ei „în contexte contrare valorilor OM”.

Amintim că, recent, compania OM a început să folosească expresia „om uspeșnîi” în mai multe imagini și mesaje publicate pe rețelele de socializare. Ulterior, șeful Direcției mărci și design industrial din cadrul Agenției de Stat pentru Proprietatea Intelectuală (AGEPI), Simion Levițchi, a confirmat pentru Agora că firma a depus două solicitări pentru înregistrarea expresiei „om uspeșnîi” ca marcă — una în limba română și alta în limba rusă.

Acest lucru a provocat un val de critici pe rețelele de socializare. Unii utilizatori susțin că brandul și-ar fi compromis identitatea pentru a profita de popularitatea expresiei, în timp ce alții i-au sugerat companiei să renunțe la idee.

Expresia „om uspeșnîi” s-a viralizat după ce o antreprenoare din Republica Moldova, numită Cristina, a fost filmată în timpul unei dispute cu un activist civic, într-o parcare din Chișinău. Autorul înregistrării a acuzat-o că ar fi oprit neregulamentar. Femeia susține, însă, că doar căuta un loc de parcare și intenționa să plece. Deranjată că era filmată, Cristina i-a spus activistului că ar fi invidios pe succesul ei și s-a descris drept „om uspeșnîi”.

Recent, Cristina, protagonista videoclipului devenit viral datorită expresiei „om uspeșnîi”, a depus o cerere pentru înregistrarea acesteia ca marcă comercială. Ea intenționează să folosească viitorul brand în afacerea familiei, dar și în alte domenii.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: