Republica Moldova stă la rând pentru a primi un vaccin contra COVID-19, deși acesta încă nu există. Precizările directorului ANSP
Full Article 1 minutes read

Republica Moldova stă la rând pentru a primi un vaccin contra COVID-19, deși acesta încă nu există. Precizările directorului ANSP

Republica Moldova stă la rând pentru a primi un vaccin contra COVID-19. Totuși, în prezent nu există nici un vaccin definitivat pentru uz uman. Declarațiile au fost făcute de Nicolae Furtună, directorul Agenției Naționale pentru Sănătate Publică, în cadrul unei conferințe de presă, astăzi, 10 august.

„Cât ține de produsele pentru vaccinare, astăzi, nici o țară încă nu vaccinează, deoarece nu este un vaccin definitivat pentru uz uman. Dacă ni se permite, noi tot stăm în rând. Am avut recent o discuție pe platforma Alianței globale pentru vaccinuri și imunizări. S-au purtat discuții ca atunci când va apărea un vaccin sigur, precalificat, să poată fi utilizat pentru grupele de risc a populației din Republica Moldova. Stăm în rând”, a declarat Nicolae Furtună.

Menționăm că până la ora actuală, în Republica Moldova au fost confirmate 27660 cazuri de infecție cu coronavirus. 19 465 de persoane s-au tratat de COVID-19, iar 848 au decedat.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: