Nicolae Ciucă este noul premier al României. Guvernul este condus de coaliția PSD-PNL-UDMR
Full Article 5 minutes read

Nicolae Ciucă este noul premier al României. Guvernul este condus de coaliția PSD-PNL-UDMR

Guvernul Nicolae Ciucă a trecut de votul de învestire din Parlamentul României. Executivul susținut de PNL, PSD, UDMR și minorități naționale a fost votat cu 318 voturi „pentru” și 126 „împotrivă”, informează Mediafax pe 25 noiembrie.

„Ne aflăm astăzi într-un moment mult așteptat de toți românii, unul în care putem în sfârșit să oferim predictibilitate și să garantăm stabilitatea și dezvoltarea României prin toate măsurile și deciziile pe care le vom lua pentru binele cetățenilor. Îmi doresc să fie prima zi a unei abordări în ceea ce privește guvernarea țării. Eu, alături de toți miniștrii, ne angajăm să facem tot ce depinde de noi ca situația economică, socială și sanitară a României să se îmbunătățească”, a spus Nicolae Ciucă, în Parlament.

Lista miniștrilor din Guvernul Ciucă:

  • Prim-ministru: Nicolae Ciucă
  • Vicepremier: Kelemen Hunor
  • Vicepremier: Sorin Grindeanu
  • Ministerul Finanțelor: Adrian Câciu
  • Ministerul Apărării: Vasile Dîncu
  • Ministerul Transporturilor: Sorin Grindeanu
  • Ministerul Muncii: Marius Budăi
  • Ministerul Tineretului și Familiei: Gabriela Firea
  • Ministerul Culturii: Lucian Romașcanu
  • Ministerul Economiei: Florin Spătaru
  • Ministerul Sănătății: Alexandru Rafila
  • Ministerul Agriculturii: Adrian Chesnoiu
  • Ministerul Justiției – Cătălin Predoiu
  • Ministerul Fondurilor Europene – Dan Vîlceanu
  • Ministerul Energiei- Virgil Popescu
  • Ministerul de Interne- Lucian Bode
  • Ministerul de Externe- Bogdan Aurescu
  • Ministerul Educației – Sorin Cîmpeanu
  • Ministerul Digitalizării – Florin Roman
  • Ministerul IMM-urilor și Turismului – Constantin Cadariu
  • Ministerul Dezvoltării: Cseke Attila
  • Ministerul Mediului: Tanczos Barna
  • Ministerul Sportului: Eduard Novak.

Cine este Nicolae Ciucă?

Născut pe 7 februarie 1967 în localitatea Pleniţa, judeţul Dolj, Nicolae Ciucă a absolvit Liceul Militar „Tudor Vladimirescu” din Craiova, în 1985, iar apoi Şcoala Militară de Ofiţeri Activi „Nicolae Bălcescu” de la Sibiu, în 1988. Potrivit MApN, între 1993-1995, Ciucă a urmat cursurile Academiei de Inalte Studii Militare, specialitatea Arme Întrunite. În 2003 obţine titlul de doctor în ştiinţe militare, iar mai apoi urmează o serie de cursuri militare în SUA.

Începând din mai 1996 până în mai 1997, Nicolae Ciucă a fost ofiţer de stat major în cadrul misiunii UNAVEM III, Angola, apoi, în perioada mai 1997-noiembrie 1998, a fost ofiţer de stat major în Biroul operaţii şi pregătire pentru luptă, Brigada 2 Mecanizată „Rovine”, Craiova. Comandant al Componentei Terestre la Exerciţiul multinaţional „Blue Danube 2000”; noiembrie 1998 – februarie 2001 – şef de stat major al Batalionului 26 Infanterie „Neagoe Basarab”, Craiova. „Generalul deşertului” Între anii 2001 şi 2004, Nicolae Ciucă a fost comandantul Batalionului 26 Infanterie (Scorpionii Roşii), cu care a participat la Misiunea Enduring Freedom I, Afganistan (2002-2003), şi Antica Babilonia, Irak (2004).  Ciucă şi-a câştigat gradele în teatrele de operaţiuni, el fiind unul dintre puţinii generali români care au condus personal o misiune de luptă (14-15 mai 2004, lupta pentru podul peste Eufrat în Irak). Din acest motiv a şi fost denumit „generalul deşertului”.

Bătălia de la Nassiria (Irak, mai 2004), în care trupele româneşti au fost conduse de Nicolae Ciucă, este prima bătălie la care soldaţii români au fost combatanţi activi după al doilea război mondial. Pentru rezultatele obţinute de-a lungul carierei, „generalul deşertului” a fost distins cu mai multe distincţii şi decoraţii, unele dintre acestea oferite de către partenerii americani – Medalia pentru Merit, SUA, şi Medalia de Onoare a Forţelor pentru Operaţii Speciale ale Statelor Unite ale Americii.

Pro-atlantist convins, Nicolae Ciucă a fost centrul unui scandal politic major între preşedintele Iohannis şi PSD când ministrul Apărării, Gabriel Leş, a încercat să-l schimbe din funcţie. Preşedintele i-a prelungit cu un an mandatul, prin decret care a fost contestat de Leş în justiţie, iar instanţă i-a dat dreptate ministrului. Generalul Ciucă a fost numit de preşedintele Iohannis şef al Statului Major General în 2015, până la acel moment fiind locţiitorul şefului Statului Major, generalul de aviaţie Ştefan Dănilă.   Anul trecut, actual interimar şi fost ministru al Apărării în Guvernul Cîţu şi în Guvernul Orban, Nicolae Ciucă a fost desemnat premier interimar de către preşedintele Klaus Iohannis, după demisia lui Ludovic Orban.

Averea generalului

Potrivit declaraţiei de avere a lui Nicolae Ciucă, acesta locuieşte în comuna Baloteşti, judeţul Ilfov, unde deţine jumătate dintr-un teren intravilan cu suprafaţa de 598 de metri pătraţi. Împreună cu soţia, generalul mai deţine începând din anul 2005 un teren intravilan de 2.829 de metri pătraţi în comuna Pieleşti din judeţul Dolj. Acesta mai are o casă de 232 metri pătraţi cu cotă parte de 50%, finalizată în 2017.   În privinţa autovehiculelor, premierul sesemnat al României deţine o Toyota Corolla şi un RAV4, ultima cumpărată anul acesta.    La capitolul venituri, în 2020 a câştigat o indemnizaţie în valoare de 168.613 de la MApN şi o pensie în valoare de 215.880.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: