VIDEO Furau documente și obțineau credite de la bănci. Un grup criminal a fost destructurat de poliție
Full Article 2 minutes read

VIDEO Furau documente și obțineau credite de la bănci. Un grup criminal a fost destructurat de poliție

Falsificau acte, furau identități, iar apoi reușeau să obțină credite de la bănci, în mod fraudulos. Membrii unui grup criminal sunt cercetați penal, informează poliția, într-un comunicat de presă publicat miercuri, 4 martie. În schemă erau implicați și angajați ai băncilor din țară. 

Ofițerii de investigație a Direcției combaterea crimei organizate a Inspectoratul Național de investigație, în comun cu ofițerii de urmărire penală a Inspectoratului de poliție Botanica a DP mun. Chișinău și Procuratura mun. Chișinău,  oficiul Botanica, au documentat timp de două luni activitatea infracțională a grupării.

Aceasta era formată din mai mulți membri care activau în toată țara și avea roluri prestabilite. Aceștia au vârstele cuprinse între 30 și 40 de ani. În schemă erau implicați și lucrători ai băncilor, care furnizau informații bancare, ulterior folosite la falsificarea datelor și actelor și la obținerea creditelor.

Oamenii legii au reținut trei bărbați. În același timp, o femeie implicată în infracțiuni este cercetată în stare de libertate.

La data de 3 martie, în urma acumulării probelor necesare, grupul de documentare și cu susținerea Brigăzii de Poliție cu Destinație Specială  “Fulger”, au efectuat  percheziții la membrii grupului criminal, trei percheziții în mun. Chișinău și una  în raionul Edineț, de unde au fost ridicate telefoane mobile, ștampile, înscrisuri de ciornă, certificate de salarizare falsificate, cartele SIM, cartele bancare, obiecte folosite în activitatea infracțională de către membrii grupului criminal. 

Toate bunurile ridicate în cadrul perchezițiilor urmează a fi supuse examinării, fiind dispuse expertizele judiciare necesare.

Bănuiții riscă să fie privați de libertate pentru o perioadă de la 7 la 10 ani,  cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de până la 5 ani.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: