Salariile judecătorilor constituționali în 2021 și salariile pe care aceștia le vor avea în 2022. CC prezintă
Full Article 4 minutes read

Salariile judecătorilor constituționali în 2021 și salariile pe care aceștia le vor avea în 2022. CC prezintă

Curtea Constituțională (CC) a venit, în data de 4 ianuarie, cu un comunicat de presă prin care își exprimă poziția privind majorarea salariilor judecătorilor CC. „Pentru a evita prejudicierea continuă a imaginii”, reprezentanții Curții au calculat diferențele exacte dintre salariul judecătorilor constituționali în 2021 și salariul pe care aceștia îl vor avea în 2022. Astfel, potrivit calculelor CC, din 1 ianuarie 2022, salariul net al unui judecător constituțional va crește cu 7 204 lei, iar salariul net al Președintelui Curții Constituționale cu 4 804 lei.

„În ultima perioadă, piața ideilor din Republica Moldova a fost dominată de discuțiile despre salariile judecătorilor Curții Constituționale. De cele mai multe ori, discuțiile nu au fost însoțite de probe, încercându-se adesea inducerea în eroare a opiniei publice prin invocarea unor măriri exagerate ale salariilor judecătorilor. Inducerea în eroare persistă și după modificările recente la Legea privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar. Pentru a evita prejudicierea continuă a imaginii Curții Constituționale prin aceste luări de poziție, considerăm necesar să vă prezentăm diferențele exacte dintre salariul judecătorilor constituționali în 2021 și salariul pe care aceștia îl vor avea în 2022. De asemenea, vom prezenta cu cât s-a modificat salariul asistenților judiciari de la Curtea Constituțională”, se arată în declarația Curții.

Astfel, potrivit sursei, în 2021 salariul brut al unui judecător constituțional a fost de 31 954 lei. Salariul net al acestuia a fost de 25 589 lei. Totodată, salariul brut al Președintelui Curții Constituționale a fost de 39 000 lei, iar salariul său net de 31 232 lei. Dacă să ne referim la salariul brut al unui asistent judiciar de la Curtea Constituțională atunci acesta a fost de 8687 lei.

Prin urmare, potrivit reprezentanților Curții Constituționale, în 2022, ca urmare a modificărilor legale:

  • salariul brut al unui judecător constituțional va fi de 40 950 lei, iar salariul net al acestuia va fi de 32 793 lei;
  • salariul brut al Președintelui Curții va fi de 45 000 lei, iar salariul său net – 36 036 lei;
  • ca urmare a modificării valorii de referință, salariul brut pentru asistenții judiciari va fi de 9198 lei.

***

Parlamentul, în data de 24 decembrie, a reexaminat Legea nr.204/2021, care nu a fost promulgată de către președintele Republicii Moldova, pe motiv că lipsea avizul guvernului. Aceasta prevede inclusiv majorarea salariilor pentru judecătorii Curții Constituționale. Lefurile nu vor crește cu suma prevăzută inițial, însă, oricum, vor fi majorate.

Amintim că, în urma unui amendament la proiectul politicii bugetar-fiscale, semnat de deputații PAS, Olesea Stamate, Veronica Roșca și președintele Parlamentului, Igor Grosu, a fost aprobată o majorare semnificativă a salariilor judecătorilor Curții Constituționale, de la 44 de mii de lei la aproape 82 de mii. Totuși, amendamentul a fost votat fără a exista avizul Guvernului. Deputații socialiști au declarat ulterior că vor cere CC controlul constituționalității amendamentului, întrucât avizul Guvernului este obligatoriu pentru inițiativele care prevăd cheltuieli bugetare.

Pe 10 decembrie, președinta țării, Maia Sandu, a restituit Parlamentului, Legea cu privire la modificarea unor acte normative privind legislația bugetar-fiscală 2022, pe motiv că nu există avizul Guvernului la amendamentul cu privire la salarizarea angajaților Curții Constituționale.

În cadrul unei emisiuni televizate, președintele Parlamentului Igor Grosu a comentat situația și a argumentat că „el a avut impresia că avizul este pozitiv”.

Iar președinta Comisiei juridice, numiri și imunități Oleasea Stamate a declarat în cadrul unei emisiuni televizate că știa că amendamentul Guvernului este negativ, însă spera că a fost comisă o greșeală.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: