Litvinenco, despre participarea procurorului general la ședințele CSS: „Este obligația Procuraturii, dar nu poți impune omul”
Full Article 3 minutes read

Litvinenco, despre participarea procurorului general la ședințele CSS: „Este obligația Procuraturii, dar nu poți impune omul”

Ministrul Justiției Sergiu Livinenco a venit cu o reacție după ce Alexandr Stoianoglo a anunțat că va sesiza Curtea Constituțională pentru controlul constituționalității includerii procurorului general în componenţa Consiliului Suprem de Securitate (CSS). Prin intermediul unui mesaj publicat, pe 15 septembrie, pe pagina sa de Facebook, Litvinenco a menționat că faptul că Stoianoglo nu vrea să participe la ședințele CSS ar fi un gest „simbolic”.

„Poate totuși Alexandr Stoianoglo decide să-i lase posibilitatea următorului procuror general să poată participa la şedinţele CSS? Societatea mizează foarte mult pe implicarea Procuraturii în acest proces. Mai mult, este chiar obligaţia acesteia. Dar nu poţi să impui omul dacă nu vrea şi dacă nu poate”, a comentat Sergiu Litvinenco.

Procurorul general, Alexandr Stoianoglo, s-a adresat pe 15 septembrie cu o sesizare la CC. Acesta solicită controlul constituționalității prevederilor legale care au instituit procurorului general calitatea de membru de drept în componența Consiliului Suprem de Securitate.  Procuratura consideră că, prin această abordare, s-ar încălca principiul separației și echilibrului puterilor în stat.

 

Potrivit unui comunicat de presă emis de Procuratura Generală, decizia de a sesiza Înalta Curte survine ca urmare a ultimei ședințe a Consiliului Suprem de Securitate din 10 august 2021, în cadrul căreia președintele CSS ar fi obiectat procurorului general „lipsa urmăririlor penale a mai multor persoane, inclusiv reprezentanți ai actualei opoziții parlamentare, solicitând, în același timp, raportarea mai multor cauze penale pendinte”.

Amintim că președinta țării Maia Sandu a convocat, pe 10 august, ședința CSS. Ulterior, în cadrul unei conferințe de presă, șefa statului s-a arătat nemulțumită de faptul că reprezentanții Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) și Procuraturii Anticorupție nu s-au prezentat la ședință, pentru că ar fi fost „în vacanță”. La întrunire a venit doar procurorul general adjunct, care nu ar fi oferit răspunsurile necesare pe anumite subiecte. De asemenea, CSS a elaborat un set de recomandări pentru Procuratura Generală, menite „să reducă riscurile eschivării persoanelor acuzate de la răspunderea penală în cazurile de corupţie mare”.

Ulterior, în cadrul conferinței de presă din 19 august, procurorul general acuzat-o pe președinta țării Maia Sandu că, în cadrul ședinței respective, aceasta ar fi cerut Procuraturii să inițieze dosare penale pe numele lui Igor Dodon, Zinaida Grecianîi și Vladimir Voronin. În replică, ministrul Justiției Sergiu Litvinenco l-a acuzat de minciună pe procurorului general și a remarcat că Alexandr Stoianoglo nici măcar nu a participat la ședința respectivă.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: