Sfaturile expertului. Cum poți obține un credit în condiții avantajoase?

Creditele de consum și cele ipotecare au devenit de mult timp parte a vieții noastre. Creditele sunt solicitate în special pentru a cumpăra ceva: de la aspiratoare și telefoane mobile până la apartamente. În același timp, se aud adesea istorii despre vreun datornic care, după ce a luat un credit, s-a împotmolit în datorii.

În noua ediție a rubricii „Sfaturile expertului”, NM împreună cu vicepreședintele Victoriabank Vasile Donica prezintă, cum poate fi obținut un credit în condiții avantajoase, dacă ar putea fi negociate condițiile acestuia și cum plățile ar putea fi reduse la minimum.

 Vreau să iau în credit. De ce am nevoie în acest sens?

Pentru început, trebuie să înțelegi clar, de ce ai nevoie de credit și care este suma necesară în acest scop. Băncile oferă persoanelor fizice două tipuri de credite: de consum și ipotecare. Suma maximă a creditului de consum este de 300 mii de lei. Acesta poate fi solicitat pentru studii, tratament, procurarea electrocasnicelor, mobilierului, reparația locuinței și alte necesități. De obicei, aceste credite se acordă pe un termen de până la cinci ani, fără gaj și fără girant.

Creditele ipotecare se oferă pentru achiziția imobilelor, dar și pentru reparația locuinței. Suma creditului ipotecar ar putea constitui până la câteva milioane de lei, iar termenul de rambursare – până la 25 de ani. Însă acest tip de credite presupune achitarea de către cumpărător a primei rate pentru o locuință (cel puțin 10% din valoarea acesteia). Există posibilitatea de a nu contribui cu prima rată, cu condiția că clientul poate prezenta un gaj suplimentar.

Unele bănci, de exemplu, Victoriabank, oferă credite pentru achiziția de automobile. Condițiile sunt aceleași ca și în cazul creditului de consum, însă cumpărătorul trebuie să plătească singur prima rată – cel puțin 20%. Printre avantajele acestui produs poate fi menționată lipsa gajului (automobilul trece imediat în proprietatea cumpărătorului), dar și faptul că banca nu-l obligă pe cumpărător să perfecteze asigurarea costisitoare CASCO.

Am clarificat despre credit. Dar ce să fac ca să nu plătesc prea mult pentru el?

Trebuie să începi cu studierea tuturor ofertelor de pe piață. Astăzi, pe site-urile tuturor băncilor sunt calculatoare de credite: poți introduce suma, termenul pentru care vrei să iei creditul și obții informația despre suma pe care o vei achita lunar și costul creditului.

Dacă o bancă face publicitate pentru o rată anuală a creditelor prea mică, acest lucru ar trebui să fie un motiv de îngrijorare. Cel mai probabil, banca va avea niște comisioane ascunse și valoarea finală a creditului nu va mai mică, ci chiar mai mare, cu rate mult mai înalte.

Există o asemenea noțiune – dobânda anuală efectivă (DAE). Aceasta este dobânda anuală care include absolut toate comisioanele băncii. Conform legii, băncile trebuie să informeze clientul imediat despre DAE și despre toate comisioanele.

De ce, de fapt, sunt necesare comisioanele? Și există și alte aspecte?

Există un singur comision pentru acordarea creditului, după aceasta, persoana care a primit împrumutul va trebui să achite la timp dobânda și să ramburseze creditul. Acest comision este perceput pentru lucrul cu documentele clientului care a solicitat creditul. Aceste documente trebuie să fie studiate, trebuie să fie transmise demersuri către serviciul fiscal, biroul de istorii creditare. În esență, comisionul pentru acordarea creditului înseamnă remunerarea colaboratorului care studiază documentele persoanei care împrumută.

În unele bănci, se percepe un comision pentru deservire – acestea sunt, de fapt, o rată suplimentară a dobânzii care au fost numite altfel. În acest caz însă există un aspect foarte important: comisionul se achită din suma creditului sau din sold? De exemplu, iei un împrumut de 100 mii de lei, comisionul lunar pentru deservire este de 0,1% anual, timp de un an plătești 20 mii de lei. Dacă banca va calcula comisionul din suma creditului, înseamnă că în fiecare lună, pe durata întregii perioade a creditului, vei plăti 100 de lei. Dacă se calculează din sold, în exemplul nostru comisionul se va reduce până la 80 de lei peste un an și va continua să se micșoreze.

Creditul poate fi rambursat anticipat?

Și în acest caz există niște aspecte. Unele bănci fac publicitate pentru o rată fixă a dobânzii la împrumuturi, deci, aceasta va fi constantă, indiferent de situația de pe piață. Acest lucru ar părea avantajos. Dar dacă dorești să rambursezi creditul anticipat, va trebui să plătești un comision suplimentar pentru rambursarea anticipată.

Conform legii, banca ar putea percepe un comision pentru rambursarea anticipată. Dacă ți-a rămas o perioadă mai mică de un an pentru rambursarea creditului, acest comision este de 0,5%, iar dacă e mai mult de un an – 1%.

În același timp, dacă rata este flotantă, aceasta ar putea să crească ori să scadă în funcție de diferiți factori, de exemplu, rata de bază a Băncii Naționale. În acest caz, poți rambursa creditul anticipat fără vreun fel de comisioane suplimentare. Legislația interzice băncilor să perceapă comisioane pentru rabursarea anticipată a creditelor dacă în acest caz rata este flotantă.

„Literele mărunte” în contract sunt folosite cu adevărat ori acesta este un mit?

Acesta este un mit, pentru că legislația reglementează formatul contractului de creditare. În domeniul bancar din Moldova, contractele de creditare sunt tipărite cu caractere obișnuite, inclusiv aspectele despre care am vorbit. Iar dobânzile și alte lucruri importante chiar sunt evidențiate cu caractere grase.

Posibil, „literele mărunte” erau întâlnite în contractele organizațiilor de microfinanțare de acum zece ani. Totuși, problema principală în acest caz nu constă în creditori, ci în debitorii care nu citesc toate condițiile contractului ori nu au suficientă educație financiară pentru a înțelege toate condițiile creditului și ale comisionului acestuia.

Ce ar mai putea să fie important în obținerea unui credit?

Este important să fie plătit la timp. Deși penalitățile au fost reduse (de exemplu, la suma unui credit de 100 mii de lei pentru o perioadă de cinci ani, amenda va constitui aproximativ 20 de lei pentru fiecare zi de întârziere), este important să fie plătit cât mai curând posibil.

Dar pot fi propuse condițiile proprii în privința creditului ori să fie negociat?

Dacă este vorba despre un credit pentru persoanele fizice – nu. Toate condițiile sunt standard și aceleași pentru toți. Dacă este vorba despre un credit de afaceri și sumele se calculează în milioane de euro, atunci este posibilă o abordare individuală.

Dar și persoanele fizice au posibilitatea de a reduce dobânda: de obicei, băncile oferă reduceri pentru clienții loiali. De exemplu, la Victoriabank, clienții care primesc salariul pe cardul băncii sau și-au deschis un card în bancă și îl utilizează frecvent (cheltuiesc cel puțin 4 mii de lei lunar) sau clienții care anterior au rambursat cu succes creditul, ar putea beneficia de o reducere în mărime de 1% anual pentru creditele de consum sau de 0,5% anual pentru creditele ipotecare.

Ce acte sunt necesare pentru un credit și cât timp durează aceasta?

Dacă este un credit de consum, este suficient un act de identitate. Dacă activezi oficial, banca va verifica veniturile prin baza de date electronică a Inspectoratului Fiscal și în decurs de o oră, ar putea aproba obținerea creditului.

În cazul unui credit ipotecar, sunt necesare mai multe acte: raportul de evaluare a imobilului, înscrisul de la cadastru și actele care confirmă dreptul de proprietate asupra locuinței de la vânzător. Chestiunea privind acordarea creditului ipotecar este examinată timp de două-trei zile.

Dacă este vorba despre achiziția unui automobil, este necesar pașaportul tehnic al autoturismului, contractul prealabil de vânzare-cumpărare a automobilului întocmit în formă liberă, iar la întocmirea creditului trebuie să fie prezent și vânzătorul.

Dacă nu activez,  am șanse să obțin un credit?

Există, dar capacitatea de plată trebuie să fie cumva confirmată. De exemplu, dacă primești tot salariul „în plic”, nu vei obține un credit. Dar dacă, de exemplu, obții venituri din darea în chirie a unui imobil, banca îți va cere să prezinți contractele de închiriere. Dacă primești transferuri bănești din străinătate, banca va mai cere să prezinți acte care confirmă primirea regulată a acestora.

Ce-i drept, banca oricum consideră că salariul este mai stabil decât alte venituri. De exemplu, dacă primești un salariu stabil, banca îți va acorda un credit în care plata (lunară) maximă nu va depăși 50% din salariu. În cazul altor venituri, acest plafon ar putea constitui 30%-40%.

 

Vasile Donica – economist cu experiență de muncă de peste 20 de ani în audit, banking și leasing. Timp de cinci ani, a fost directorul BT Leasing MD, care a devenit lider pe piața de finanțare în leasing. Din anul 2018, ocupă funcția de vicepreședinte al Victoriabank.

Victoriabank este a treia bancă din Moldova după mărimea activelor. Din anul 2018, banca face parte din cel mai mare grup financiar din România – Banca Transilvania. Având aproximativ 270 mii de clienți activi, 76 de oficii în peste 30 de localități ale țării, banca finanțează circa 31 mii de persoane și companii, prin aceasta având un efect multilateral și contribuind la creșterea bunăstării în Moldova.

La 30 iunie 2021, portofoliul de credite acordate persoanelor fizice și juridice (în principal) se ridica la aproape 4,7 miliarde lei, crescând pe parcursul a 6 luni cu circa 85,6 milioane lei. Doar până la 31 decembrie 2021, Victoriabank oferă un credit de consum negarantat cu o rată a dobânzii de doar 9,99% și o dobândă anuală efectivă (DAE) de 10,65%.

Material de parteneriat scris de NM împreună cu Vasile Donica

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Imagine simbol

Congresul Autorităților Locale critică termenul-limită pentru amalgamarea voluntară: „O presiune uriașă pe primării”. Guvernul: „Este momentul să găsim limbă comună”

Directorul executiv al Congresului Autorităților Locale din Moldova (CALM), Viorel Furdui, susține că termenul-limită de 31 iulie pentru încheierea amalgamării voluntare a primăriilor nu are bază legală. Totodată, el a spus că „invocarea agresivă a datei pune o presiune uriașă pe primării”. În același timp, potrivit acestuia, „nu există niciun mecanism care să garanteze că localitățile amalgamate vor primi efectiv finanțările”. NewsMaker a solicitat în acest sens o reacție de la secretarul general al Guvernului, Alexei Buzu. La rândul său, Buzu a declarat, în aceeași zi, pe o rețea de socializare, că Guvernul va oferi sprijin financiar concret și i-a îndemnat pe primari „să găsim limbă comună, să finalizăm discuțiile și să luăm decizii responsabile”.

Ce a declarat Furdui

Pe 9 iulie, Furdui a scris pe rețelele de socializare că „data de 31 iulie 2026 este o construcție politică fără bază legală”. „Este ilegală: nu există în nicio lege care să o prevadă. (…) Invocarea agresivă a datei de 31 iulie 2026 pune o presiune uriașă și nejustificată pe primăriile din toată țara. Această grabă artificială distruge din start ideea de „amalgamare voluntară”. Când primarii sunt fugăriți, presați și împinși să decidă în câteva săptămâni, nu mai vorbim de o unire benevolă, ci de o amalgamare impusă”, a adăugat acesta.

Totodată, a spus că „nu există niciun mecanism care să garanteze că localitățile amalgamate vor primi efectiv finanțările promise”.

„De la lansarea sa, la începutul lui 2024, și până nu demult, procesul de amalgamare voluntară a produs doar două fuziuni finalizate. Apoi, la un moment dat, în câteva luni avem deja sute!!!! Am întrebat public, încă din februarie: Ce sa schimbat: au apărut, brusc, fonduri sau stimulente atât de mari încât să justifice o asemenea accelerare? Răspunsul nostru a rămas neschimbat: nu stimulentele s-au schimbat — presiunea s-a schimbat”, se mai arată în mesajul lui Furdui.

Potrivit directorului executiv al CALM, „conceptul reformei nu a fost niciodată consultat real cu APL, societatea civilă, CALM și alți actori relevanți”.

NewsMaker a solicitat în acest sens o reacție de la secretarul general al Guvernului, Alexei Buzu.

Ce a declarat Buzu despre procesul de amalgamare

Menționăm că, tot pe 9 iulie, Alexei Buzu a declarat pe rețelele de socializare că, în august, Executivul va începe procesul de amalgamare normativă.

„Procesul de amalgamare voluntară se va încheia pe 31 iulie. În august, Guvernul va începe procesul de amalgamare normativă. Pentru primăriile sub 3000 de locuitori, amalgamarea va deveni obligatorie. De aceea, încurajăm aleșii locali să valorifice această etapă voluntară și să ia decizii responsabile în interesul comunităților pe care le reprezintă. Este momentul să găsim limbă comună, să finalizăm discuțiile și să luăm decizii responsabile pentru viitorul localităților noastre”, a comunicat Buzu.

El a mai spus că, „acum, localitățile pot decide singure cu cine se unesc, cum își organizează administrația și care sunt prioritățile de investiții”. „Guvernul oferă sprijin financiar concret pentru această etapă: 3000 de lei pentru fiecare locuitor din primăria unită, bani pentru proiecte de infrastructură, până la un milion de lei pentru pregătirea procesului și sprijin anual în bugetul local timp de 3 ani. Aceste resurse sunt disponibile în cadrul etapei de amalgamare voluntară”, a conchis secretarul general al Guvernului.

***

Pe 7 iulie, președintele Parlamentului și liderul PAS, Igor Grosu, a declarat că reforma administrației publice locale continuă, menționând că a auzit falsuri în acest sens. De asemenea, oficialul a precizat că peste 760 de primării au inițiat deja procedura de amalgamare voluntară.

Menționăm că, în ianuarie 2026, Guvernul Republicii Moldova a dat start oficial reformei administrativ-teritoriale. Reforma este considerată una dintre cele mai dificile reforme planificate de autorități, întrucât presupune reducerea numărului de primării și reorganizarea consiliilor raionale. NM a explicat, anterior, care sunt reformele dificile pe care va trebui să le realizeze guvernarea în 2026.

La începutul lunii iunie, președinta Maia Sandu a recunoscut că această reformă va avea „costuri politice” pentru partidul de guvernare, însă aceasta nu mai poate fi amânată. Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a declarat la postul public de televiziune că, până la începutul anului 2027 – an în care vor avea loc alegeri locale în Republica Moldova –  trebuie să se vină cu o decizie politică asumată privind reforma administrativ-teritorială, astfel încât viitorii primari și consilieri locali să fie aleși deja în noile unități administrativ-teritoriale.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: