ghana.tradeford.com

Sute de kilograme de carne, prelevate drept „probe” de laborator. Un veterinar din Bălți a ajuns la CNA

Un medic veterinar din cadrul serviciului diagnostic de laborator al Direcției teritoriale pentru siguranța alimentelor din Bălți este cercetat penal de ofițerii CNA și procurori, într-un dosar de abuz de serviciu. Funcționarul este bănuit că ar fi pus la cale o schemă, prin care și-ar fi însușit abuziv sute de kilograme de carne sub pretextul că erau prelevate ca probe de laborator la eliberarea autorizațiilor sanitar-veterinare, fapt ce ar fi cauzat prejudicii considerabile agenților economici.

Potrivit materialelor cauzei, schema funcționa în felul următor: agenții economici din municipiul Bălți aduceau la laborator carnea, care urma să fie vândută în piețele din oraș, pentru a fi testată și a li se elibera autorizații sanitar-veterinare. Medicul veterinar ar fi prelevat ca probe cantități de carne mai mari decât prevede norma sanitară legală, iar carnea în surplus și-ar fi însușit-o abuziv și contrar obligațiilor sale de serviciu. Aceasta era ulterior comercializată unor persoane de încredere din anturajul său. Astfel, s-a stabilit că în perioada ianuarie 2021 – februarie 2022, funcționarul ar fi colectat zeci de kilograme de carne zilnic, cauzând daune în proporții considerabile agenților economici.

Pentru a documenta cazul sub toate aspectele și a consolida probatoriul, în această dimineață, ofițerii CNA și procurorii anticorupție, au efectuat acțiuni de urmărire penală în biroul de serviciu, automobilul și la domiciliul suspectului. În cadrul percheziționării domiciliului medicului veterinar, au fost găsite mai multe sume de bani, după cum urmează: circa 15 000 de euro, peste 15 000 de dolari, 7 600 de franci elvețieni și 3 000 de lei moldovenești, proveniența cărora urmează a fi stabilită. Banii erau deținuți într-un safeu metalic în casa bărbatului, iar valoarea lor totală depășește 700 000 de lei.

În consecință, bănuitul a fost reținut pentru 72 de ore și a fost escortat la CNA pentru audieri.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

(VIDEO) Transnistria: Chișinăul acuzat de „racket”/„Reprezentantul Osetiei de Sud”, din nou la Tiraspol

Cu ce probleme se confruntă locuitorii regiunii transnistrene, care nu este controlată de autoritățile oficiale? Ce inițiative sunt promovate la Tiraspol și cum poate Chișinăul influența evenimentele care au loc acolo?

Agenții economici din Transnistria vor plăti taxe din 1 septembrie Guvernul a aprobat introducerea treptată a TVA și accizelor pentru mărfurile importate din Transnistria. Din 1 septembrie, taxele vor viza alcoolul, tutunul, icrele, parfumeria, bijuteriile, blănurile și automobilele. Premierul Vasile Tofan a numit măsura „una corectă”, menționând că banii colectați vor fi folosiți pentru sprijinirea locuitorilor din stânga Nistrului — pentru sistemul de sănătate, școli, pensii și ajutoare sociale. Ministrul Finanțelor, Victoria Belous, a precizat că este vorba despre produse „care nu sunt de primă necesitate”. Din 1 ianuarie 2027, lista va include produsele petroliere, metalele și mineralele, iar din 1 aprilie — gazele naturale și energia electrică. Integrarea deplină a regimului fiscal este planificată până în 2030. Tiraspolul a calificat decizia drept o nouă etapă a „blocadei economice” și a acuzat Chișinăul de „șantaj politic”. Administrația nerecunoscută susține că banii colectați nu vor ajunge la locuitorii din stânga Nistrului și că responsabilitatea pentru creșterea tensiunilor îi revine părții moldovenești.

„Reprezentantul Osetiei de Sud”, din nou la Tiraspol, deși are interdicție în Moldova Între timp, la Tiraspol a reapărut reprezentantul Osetiei de Sud, Vitali Iankovski, căruia din ianuarie îi este interzis accesul în Moldova timp de cinci ani. Acesta s-a întâlnit cu Vadim Krasnoselski, iar cei doi au discutat despre cooperarea dintre cele trei entități nerecunoscute. Poliția de Frontieră a confirmat anterior că Iankovski nu a traversat punctele de trecere controlate de Chișinău. Ministerul Afacerilor Interne nu exclude că acesta a intrat sub un alt nume sau ilegal.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: