igp

Inspectoratul General al Poliției a lansat, pe 11 septembrie, activitatea operativă a laboratorului ADN. Inițial, în laborator vor fi întocmite rapoarte de constatare genetică pentru crimele grave. Angajații laboratorului au fost instruiți în străinătate și, la începutul funcționării, vor primi sprijin de la omologii din Lituania, care le vor monitoriza

Președintele Partidului Socialiștilor, Igor Dodon, a anunțat că s-a prezentat la poliție, după ce a fost citat în legătură cu o plângere referitoare la unul dintre angajamentele sale electorale, care se referă la interzicerea „propagandei LGBT în școli și în Chișinău”. Dodon susține că denunțul ar fi venit din partea

Gabriela Cristea a fost numită în funcția de șefă a Direcției de cooperare polițienească internațională a IGP (Interpol Moldova). Anunțul a fost făcut pe 2 septembrie de Inspectoratul General al Poliției. Gabriela Cristea este doctor în drept, iar până acum a fost șefă a Direcției cooperare internațională și integrare europeană

În contextul începerii unui nou an școlar în Republica Moldova, oamenii legii se vor afla în apropierea școlilor pentru a preveni producerea accidentelor rutiere și a asigura siguranța elevilor. Anunțul a fost făcut de Inspectoratul General al Poliției (IGP) într-un comunicat din 1 septembrie. „Inspectoratul General al Poliției informează că,

Un bărbat din raionul Rîșcani a anunțat oamenii legii că o instituție energetică din Bălți ar fi minată – lucru care, ulterior, s-a dovedit a fi fals. Cazul a avut loc în seara de 28 august. Făptașul a fost reținut. Informațiile au fost confirmate de Inspectoratul General al Poliției (IGP).

Un grup de persoane, care s-a dat drept polițiști de frontieră, au reținut ilegal trei cetățeni ucraineni în apropiere de orașele Rîbnița și Rezina, regiunea transnistreană. Străinii au fost urcați într-o mașină care a început să se deplaseze spre Chișinău. Ulterior, automobilul a fost oprit, iar indivizii au estorcat de

La Chișinău, Bălți și Găgăuzia au apărut mai multe indicatoare pe care scrie „votați împotriva Uniunii Europene”. Ofițerul de presă al Inspectoratului General al Poliției, Diana Fetko, a declarat pentru Newsmaker că un astfel de semn a fost instalat și în fața clădirii administrației prezidențiale din Chișinău. Oamenii legii au

Deputata fostului Partid „Șor”, declarat neconstituțional, Marina Tauber încă nu a ajuns la poliție pentru a depune o plângere. Cel puțin aceasta a declarat, pentru NewsMaker, Inspectoratul General al Poliției. Ofițerul de presă al instituției i-a recomandat parlamentarei să se apropie la orice unitate de poliție „pentru a i se

Droguri în valoare de peste 1 mln lei au fost depistate de oamenii legii la Cahul. Două persoane – un bărbat de 52 de ani și unul de 27 de ani, au fost reținuți, iar ulterior plasați în arest preventiv pentru 30 de zile, informează Inspectoratul General al Poliției (IGP),

Inspectoratul General al Poliției (IGP) anunță că străinul ucis în sectorul Rîșcani din Chișinău este un cetățean de origine turcă, membru al unei grupări criminale. Acesta a fost anunțat în căutare internațională de către autoritățile britanice, prin canalele Interpol, însă nu a fost extrădat fiindcă a depus cerere de azil.

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x