Israel

Ministerul Afacerilor Externe îndeamnă cetățenii Republici Moldova să evite orice călătorie în Liban și Israel, în contextul ostilităților care au loc pe teritoriul acestor state. Avertizarea a fost emisă în data de 24 septembrie. „Ministerul Afacerilor Externe îndeamnă cetățenii Republicii Moldova care se află în Republica Libaneză și statul Israel

Ministerul libanez al Sănătăţii a anunţat că 182 de persoane au fost ucise şi 727 au fost rănite în atacurile israeliene de luni asupra unor zone din sudul Libanului, cel mai mare număr de morţi înregistrat după aproape un an de violenţe, transmit AFP, citat de Agerpres. Printre morţi şi

Noaptea trecută, gruparea paramilitară libaneză Hezbollah a atacat nordul Israelului, din Liban – cu zeci de rachete. Sirenele de raid aerian au sunat toată noaptea în Israel. Potrivit armatei israeliene, Hezbollah a lansat 105 rachete. Cele mai multe au fost interceptate, altele au avariat unele case, relatează BBC. Hezbollah a

Mai multe stații radio folosite de gruparea paramilitară libaneză Hezbollah au explodat, pe 18 septembrie, în sudul și estul Libanului. 20 persoane au murit și peste 450 au fost rănite. Unele dintre explozii s-au petrecut în timpul înmormântării unor victimele de marți. Grupul Hezbollah – desemnat terorist de SUA –

18 persoane au murit după ce o școală din centrul Gazei, care adăpostea palestinieni strămutați, a fost bombardată de Israel. Printre cei decedați sunt și membri ai personalului UNRWA, conform autorităților sanitare palestiniene. Armata israeliană susține că atacul a vizat un centru de control Hamas. Miercuri, 11 septembrie, o parte

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă, a confirmat că, în acest an, autoritățile nu au autorizat tranzitul, prin Aeroportul Chișinăul, pentru pelerinii evrei care intenționează să călătorească în orașul Uman, Ucraina. Acesta a explicat că la baza deciziei au stat motive referitoare la securitate, capacitatea aeroportului și angajamente neîndeplinite

Israelul a fost atacat cu circa 50 de rachete de către gruparea paramilitară Hezbollah din Liban, scrie The Moscow Times. Bombadamentul a avut loc în noaptea de 7 spre 8 septembrie. Militarii israelineni au înregistrat aproximativ 30 de rachete în Galileea Superioară, iar alte 20 – în zona orașului Kiryat

Israelul va plăti Republicii Moldova 700 000 de șekeli (peste 3,3 milioane MDL sau 172 mii de euro) pentru serviciile prestate de țara noastră în 2023, atunci când a permis tranzitul celor peste 30 mii de pelerini evrei care au plecat în Ucraina. Potrivit israelinfo, datoria va fi achitată „astfel

Celula de criză de la Ministerul Afacerilor Externe s-a întrunit astăzi pentru a analiza situația de securitate din Orientul Mijlociu. Potrivit unui comunicat al MAE, această structură monitorizează constant evoluțiile din Israel și menține un contact continuu cu Ambasada Republicii Moldova la Tel Aviv și alte instituții responsabile, pentru a

Serviciile de informații americane au avertizat că se preconizează două valuri de atacuri asupra Israelului, lansate de gruparea Hezbollah și Iran. Această declarație a fost făcută de oficiali de rang înalt în cadrul unei consultări pe teme de securitate cu președintele american Joe Biden. Deocamdată, nu se știe când se

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x