Premierul Dorin Recean a declarat că, la întrevederea cu reprezentanții Gazprom – de la Sankt-Petersburg, este important să meargă ministrul Energiei Victor Parlicov. La discuții, a comunicat Recean, va pleca și directorul interimar al Moldovagaz dar și noul director desemnat al Moldovagaz în rezultatul concursului. „Acolo vor fi negocieri în
Președinta Maia Sandu, candidata Partidului de guvernare Acțiune și Solidaritate la alegerile prezidențiale, a declarat că „pământurile moldovenilor vor rămâne ale moldovenilor”. Sandu a adăugat că noi avem o experiență „când au venit alții peste noi și le-au confiscat buneilor noștri pământurile”. Însă acolo unde vrem noi să mergem, a
Militarii ucraineni implicați în operațiunea militară din regiunea Kursk, Federația Rusă, au capturat 100 km2 de teritoriu. Informația a fost raportată de ziarul american The Washington Post, cu referire la un consilier al președintelui Ucraineni, Vladimir Zelenski, care a dorit să rămână anonim. Potrivit sursei ziarului, autoritățile de la Kiev
Scuarul Parlamentului de la Chișinău a fost iluminat, în seara zilei din ajun, în culorile drapelului Uniunii Europene. S-a întâmplat după ce Republica Moldova a început negocierile de aderare la Uniunea Europeană. Președintele Parlamentului Igor Grosu a declarat că „ne așteaptă un drum lung, unde va trebui ca fiecare dintre
Federația Rusă consideră că formatul de negocieri „5+2” privind rezolvarea diferendului transnistrean ar putea fi reluat „în timp”. Declarația a fost făcută de purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe Maria Zaharova în cadrul unei conferințe de presă din 31 ianuarie. „Credem că formatul „5+2” are o șansă de
Poșta Moldovei va pune în circulație un tiraj special de timbre, după decizia Consiliului European din 14 decembrie, care a dat undă verde deschiderii negocierilor de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană (UE). Anunțul a fost făcut de ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Dumitru Alaiba, pe o rețea de
Prim-ministrul Republicii Moldova, speakerul Parlamentului, miniștri, deputați și oameni simpli – au transmis mesaje de felicitare, după ce liderii europene au decis joi, 14 decembrie, în cadrul reuniunii Consiliului European de la Bruxelles, deschiderea negocierilor de aderare la UE pentru Republica Moldova și Ucraina. NM a făcut sinteza mesajelor postate
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a comentat decizia Consiliului European, care a dat undă verde joi, 14 decembrie, negocierilor de aderare a Republicii Moldova și Ucraine la Uniunea Europeană. „O pagină nouă în istoria noastră” – a scris șefa statului pe pagina sa oficială de Facebook. În mesaj, președinta a
Liderul Mișcării Alternativa Națională (MAN) – partid condus și lansat de actualul primar al municipiului Chișinău, fostul socialist Ion Ceban – consideră că integrarea Republicii Moldova în Uniunea Europeană (UE) este singura cale pe care țara noastră trebuie să meargă. Edilul a chemat societatea să se unească în jurul acestui
Ucraina şi Republica Moldova vor adera împreună la Uniunea Europeană, crede președintele României, Klaus Iohannis. Declarația a fost făcută publică pe site-ul Administrației Prezidențiale de la București, în ajunul reuniunii Consiliului European, care va reuni la Bruxelles, pe 14 și 15 noiembrie, șefi de state și de guverne din țările