Pentru organizarea alegerilor locale generale timp de două zile consecutiv trebuie să existe o situație excepțională. Această prevedere este o regulă universală pentru toate alegerile și poate fi aplicată și în scrutinul din toamnă. Precizările au fost făcute de vicepreședintele Comisiei Electorale Centrale (CEC) Pavel Postica. El a adăugat că
Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) are un nou deputat în Parlament. Este vorba de Mariana Lucrețeanu, care va ocupa fotoliul de parlamentar în locul actualului ministru al Educației, Dan Perciun. Curtea Constituțională a Moldovei (CCM) a validat mandatul marți, de 8 august, la propunerea Comisiei Electorale Centrale. Lucrețeanu este manageră
Autoritățile intenționează să susțină cu burse tinerii romi, care își continuă studiile după clasa a 9-a. Anunțul a fost făcut de ministrul Educației și Cercetării Dan Perciun, pe 4 august. Potrivit oficialului, la moment, sunt aproximativ 60 de tineri în această situație și pentru a-i stimula și pe alții să-și
Parlamentul a donat un lot de echipament tehnic mai multor instituții de învățământ și de cultură din Republica Moldova. Potrivit reprezentanților Parlamentului, bunurile – identificate în urma inventarierii efectuate la sfârșitul anului trecut – nu mai erau utilizate în activitatea organului legislativ. Circa 200 de calculatoare, monitoare, laptopuri au fost
Membrii Congresului SUA Doug Lamborn, Nancy Mace și Seth Moulton din partea Comisiei pentru Servicii Armate din Camera Reprezentanților efectuează o vizită oficială la Chișinău. Oficialii americani urmează să aibă întrevederi cu membri ai Guvernului și Parlamentului. Informațiile au fost confirmate, pe 3 august, de Ambasada SUA în Republica Moldova.
Partidul „Renaștere” a protestat pe 3 august la Președinție. Potrivit reprezentanților partidului, acțiunea de protest a avut loc în legătură cu „instaurarea dictaturii și cenzurii prin centrul „Patriot””. De precizat că proiectul de lege propus de președinta Maia Sandu, privind înființarea Centrului pentru combaterea dezinformării, a fost adoptat în lectură
Mariana Lucrețeanu ar putea fi numită în funcția de deputată a Parlamentului Republicii Moldova, din partea Partidului Acțiune și Solidaritate, în locul lui Dan Perciun, care a fost învestit în funcția de ministru al Educației și Cercetării. Comisia Electorală Centrală (CEC) a decis în cadrul ședinței din 2 august să
Deputații s-au întâlnit pe 31 iulie în ultima ședință din sesiunea de primăvară 2023. Asociația Promo-LEX a declarat că, din totalul de 42 de proiecte examinate, 23 de proiecte au fost votate cu încălcarea transparenței decizionale. Totodată, potrivit Asociației, sistemul electronic de vot nu a funcționat deloc, ceea ce a
Ex-Partidul „ȘOR”, declarat neconstituțional, condamnă public decizia Parlamentului prin care circa 600 de membri din echipa politicianului fugar Ilan Șor au fost lipsiți de dreptul de a mai candida la alegeri în Moldova, pentru cel puțin 3 ani. Formațiunea politică, declarată în afara legii, susține că hotărârea ar încălca Constituția
Parlamentul a plecat, dar a promis să se întoarcă Legislativul a desfășurat ultima ședință din sesiunea de primăvară-vară. Cu inima împăcată (sau nu) deputații pot pleca în vacanță. Agenda ultimei ședințe plenare a fost încărcată. Ce-i drept, au rezistat până la final doar deputații PAS: opozanții din BCS au părăsit