Percheziții la domiciliul, biroul și automobilul unui avocat din Chișinău într-un dosar de trafic de influență. Avocatul a primit 15 mii de euro de la o femeie, după ce i-ar fi spus că ar avea influență asupra unor magistrați și că i-ar putea determina să adopte o decizie favorabilă pe
Andrei Iavorschi, suspendat din funcția de șef al Inspectoratului Național de Probațiune (INP), scapă de acuzațiile de abuz în serviciu. Procuratura Anticorupție a anunțat despre clasarea cauzei penale și scoaterea de sub urmărire penală a acestuia. „Nu au fost stabilite încălcări de ordin penal”, a menționat Procuratura. În reacție, Iavorschi
Șefa Procuraturii Anticorupție (PA), Veronica Dragalin, susține că nu a renunțat la paza de stat pentru că s-ar simți amenințată de atacurile și criticile care îi sunt adresate pe platformele de socializare. Declarația a fost făcută în cadrul emisiunii „În profunzime”, de la Pro TV. Procurorul șef anticorupție spune că,
Reprezentanții Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) au calificat drept eronată declarația șefului adjunct al Procuraturii Anticorupție (PA) Octavian Iachimovschi cu privire la noul sediu al PA. Mai exact, oficialul a spus la o emisiune televizată că „procesul este destul de complicat” și „urmează să fie decis inclusiv de Guvern și
Cauzele de corupție din Republica Moldova ar putea fi examinate de către o instanță de judecată specializată. Parlamentul a votat, pe 30 noiembrie – în prima lectură, proiectul de instituire a sistemului judecătoresc. Proiectul de lege cu privire la sistemul judecătoresc anticorupție și modificarea unor acte normative a fost elaborat
Alte șase persoane au fost deferite justiției pentru cauzarea unui prejudiciu de 11 milioane lei Băncii de Economii. Procuratura Anticorupție a anunțat pe 23 noiembrie că doar unul din cei șase învinuiți și-a recunoscut vina. Totodată, au declarat procurorii, a fost aplicat sechestru asupra bunurilor, în valoare de 1 144
Soția fostului lider democrat Vlad Plahotniuc, Oxana Childescu, a acționat Procuratura Anticorupție (PA) în judecată. Aceasta cere ridicarea sechestrului de pe vila de milioane de euro din Elveția, înregistrată pe numele său, scrie portalul anticorupție. md. Potrivit sursei citate, care face trimitere la sursele sale, cererea de chemare în judecată
Procuratura Anticorupție (PA) susține că Comisia Pre-Vetting nu a solicitat informații cu privire la Iulian Muntean, numit recent în funcția de membru al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) atunci când i-a verificat integritatea, așa cum ar fi făcut-o în multe alte cazuri, care au vizat candidați supuși evaluării de către
Vicepreședintele Partidului Schimbării, Sergiu Tofilat, a contestat în instanța de judecată decizia Procuraturii Anticorupție prin care nu a fost inițiat dosar penal în cazul „Hotelul Național”. Prima ședință de judecată va avea loc la pe 28 august, ora 14:00, și va fi condusă de judecătorul Serghei Papuha. UPDATE 15:00 Ședința
Șefa Procuraturii Anticorupție (PA), Veronica Dragalin, a venit cu o reacție în privința eliberării din arest la domiciliu sub „garanții personale” a lui Vladimir Andronachi. Dragalin a anunțat că nici ea și nici ceilalți procurori din cadrul PA nu sunt de acord cu această decizie, dar conform legii nu se