Scandalul provocat de sentința de condamnare a lui Vasile Botnari, fostul șef al SIS, în dosarul despre expulzarea ilegală a profesorilor turci nu se potolește deja a doua săptămână. Apărătorii drepturilor omului și activiștii civici sunt indignați de faptul că pedeapsa este prea blândă, iar sentința a fost ținută în secret timp de trei luni. Nadejda Coptu, reporterul NM, a realizat un interviu cu procurorul general Alexandr Stoianoglo și a aflat, despre ce fel de „termen cu suspendare” a vorbit el în cadrul unei emisiuni televizate, de ce Botnari s-a ales cu o pedeapsă minimă, consideră oare procurorul general că, omenește, această sentință este corectă și dacă nu cumva întregul proces a fost rezultatul unei înțelegeri din umbră.
„Trebuie să se facă distincția între două lucruri: corectitudine și legalitate”
De ce ați vorbit la emisiunea „Politica” despre pedeapsa cu suspendare pentru Botnari?
Inițial, am spus că Botnari a primit o pedeapsă care nu prevede privațiunea de libertate. Apoi [prezentatoarea] Natalia [Morari] m-a întrebat: „Adică termen cu suspendare?”. Nu știu de ce, fără a acorda importanță acestui lucru, am spus „da”, având în vedere faptul că este o pedeapsă care nu prevede privațiunea de libertate. Dar vă asigur, chiar dacă dl Botnari ar fi fost pedepsit cu termen cu suspendare, ar fi apărut sute de voci care ar fi spus că nu este corect.
Aș vrea ca toți să înțeleagă câteva lucruri. În primul rând, doar datorită procuraturii, această informație a apărut în spațiul public. Instanța de judecată ne-a interzis de la bun început să facem publică această informație. În al doilea rând, domnul Botnari a ajuns pe banca acuzaților doar pentru că noi [Procuratura Generală] am avut o poziție dură. A fost mult mai simplu să trimitem în judecată dosarele împotriva persoanelor care au fost cumva implicate în acest caz, dar deciziile lor nu au fost direct legate de expulzarea profesorilor în Turcia.
Trebuie să se facă distincția între două lucruri: corectitudine și legalitate. Noi am acționat absolut inuman în raport cu acești oameni [profesorii expulzați]. Dar există o interpretare pur umană și există cea legală. Ele se deosebesc. Noi, ca procurori, trebuie să dăm o notă juridică.
Pentru mine, omenește, și pentru familia mea, aceste evenimente au fost o tragedie. Copiii mei învățau la liceul moldo-turc [Orizont]. Cunosc multe persoane dintre cele care au fost extrădate. Ba mai mult, prieteneam cu ele. Am fost la proteste ca persoană care a condamnat acțiunile autorităților. Altă parte este acumularea dovezilor, și în acest sens, noi am avut anumite probleme.
De ce a fost atât de dificilă acumularea dovezilor?
La procuratură, doar un număr restrâns de persoane au acces la secretul de stat. În dosar sunt vizați agenți, persoane care lucrează sub acoperire. Mi s-a raportat că atunci când comisia parlamentară efectua audieri în acest caz, acolo veneau agenți mascați. Aceștia nu-și dezvăluiau numele, ci doar depuneau mărturii, fără a-și scoate măștile. Păi iată, în acest dosar penal a fost aceeași situație.
Noi am avut probleme privind baza de dovezi, inclusiv împotriva domnului Botnari. Dar noi înțelegeam că doar șeful instituției a putut da ordine să se facă astfel de lucruri. Noi am făcut tot posibilul ca el să fie condamnat. Acum, putem vorbi despre faptul că pedeapsa este prea blândă și noi vom efectua o investigație internă. Nu cred că procurorul de caz avea vreo intenție rea. În plus, pentru a-l pedepsi pe Botnari, era important să ne asigurăm că el va compensa daunele aduse statului. În acest sens, a fost o istorie aparte, pentru că, din câte înțeleg, nimeni n-a dorit să compenseze benevol dauna. Noi am reușit să obținem ca dosarul să fie examinat într-un ternem foarte scurt.
Ați văzut documentul cu textul sentinței?
Eu nu l-am văzut. Este secretizat și eu nu puteam să-l văd.
Când ați aflat despre sentință?
Am aflat că există sentința peste câteva zile de la pronunțarea ei. Înainte de aceasta, m-am întâlnit cu procurorul, pentru că erau întrebări referitoare la compensarea daunei. I-am spus că despre compensarea daunei nici nu se discută. Acum vom insista ca Botnari să mai plătească 50 mii de euro. [Botnari a achitat prejudiciul de 125 mii de euro, pe care Moldova i-a plătit familiilor a cinci profesori conform deciziei CEDO din anul 2019. În anul 2020, Moldova a acceptat să plătească 50 mii de euro altor două familii ale profesorilor care, la fel, s-au adresat la CEDO – NM] Atunci i-am spus procurorului: „Vă rog, când va fi sentința, să mă informați”.
Două-trei zile mai târziu, el a spus că există sentința, dar nu o putem publica, pentru că este secretizată. I-am spus că orice sentință trebuie să fie prezentată societății. El a promis că va discuta cu judecătorul. Apoi a spus că instanța de judecată nu o poate desecretiza. I-am propus să inițiem procedura oficială, pentru ca judecătorul să explice, de ce nu dorește, apoi sentința a fost desecretizată. Ulterior, am organizat o ședință specială cu specialiștii care se ocupă de dosarele ce țin de secretul de stat. Noi n-am avut o poziție unică, pentru că, potrivit legislației noastre, acesta este dreptul exclusiv al judecătorului și al serviciilor speciale, ceea ce noi nu suntem. Apoi am fost la emisiune și am considerat că, deși există decizia de judecată, pot spune că sentința există. Dar, bineînțeles, nu am văzut-o. Cred că nici procurorul care a participat în acest caz nu a văzut-o până instanța de judecată nu a eliminat toate restricțiile.
„Sentința ar putea să nu-mi placă, dar nu noi inventăm legile”
Cum s-a întâmplat că procurorul Plugaru nu a contestat decizia la Curtea de Apel? De ce nu s-a monitorizat acest lucru?
Noi convenisem că procurorul o va studia și va decide, dacă o va contesta, pentru că numai el cunoaște materialele dosarului. Apropo, încă săptămâna trecută, am dispus să fie inițiată verificarea procurorului.
Verificarea lui Plugaru a fost inițiată după ce societatea s-a indignat din cauza sentinței lui Botnari. De ce nu s-a făcut aceasta mai devreme?
Noi oricum am pornit de la faptul că sentința era într-un cadru legal. Repet: ea ar putea să nu-mi placă, dar nu noi inventăm legile. Instanța de judecată a luat această decizie. Procurorul a cerut trei ani privațiune de libertate și interdicția de a ocupa anumite funcții. Judecătorul a satisfăcut această cerință în măsura respectivă.
Care ar putea fi consecințele verificării lui Plugaru?
Noi trebuie să stabilim motivarea sa: de ce nu a contestat sentința. El ar putea fi sancționat. Dar iarăși, domnul Plugaru nu a ascuns decizia instanței. Aceasta a fost secretizată.
Dar el singur a insistat ca dosarul să fie examinat în regim secret.
Chiar și acest dosar a fost secretizat. Eu nu am avut acces la el. În primul rând, avem un număr limitat de procurori care au cel mai înalt grad de acces la astfel de materiale. În al doilea rând, nu eu l-am numit pe domnul Plugaru procuror în acest caz. Când am venit, dosarul era deja la el.
Mai citiți:
Похищение и наказание. Что не так с приговором Ботнарю по делу турецких учителей
Dacă [în timpul verificării] se vor depista abateri, va fi reală inițierea unui audit ori reexaminarea dosarului?
Noi ne gândim să reexaminăm. Dar, iarăși, suntem limitați prin metode legale. Hotărârea luată este legală, indiferent de faptul dacă ne place ea sau nu. Haideți să modelăm o altă situație: domnul Botnari s-ar fi ales cu pedeapsa propusă de procuror, i s-ar fi dat un termen cu suspendare, pentru că el și-a recunoscut vina. Ce schimbă aceasta? În viziunea mea, e mai bine ca el să plătească amenda în buget decât să aibă doi-trei ani pedeapsă cu suspendare.
„Dosarul a fost intentat împotriva unor oameni pe care au încercat să-i facă țapi ispășitori”
Botnari și-a recunoscut vina, dar care era motivul său?
Domnul Botnari spune foarte clar că a acționat în interesele securității naționale. Că materialele de care dispunea demonstrau faptul că acești oameni aveau activități care contravin intereselor țării. Aceasta este poziția sa oficială.
El a spus anchetei, cine i-a dat indicații?
Credeți-mă că dacă el ar fi vorbit despre aceasta, eu aș fi spus public. Este dreptul său să-și prezinte declarațiile așa cum a considerat necesar. El putea chiar să refuze să depună mărturii, este dreptul său.
Atunci despre ce fel de colaborare cu ancheta poate fi vorba?
Nu, el a spus că singur a luat decizia cu privire la trimiterea profesorilor în Turcia, deși hotărârile celorlalte autorități au fost altele. Pentru că, dacă pur și simplu s-ar fi decis să fie expulzați, cineva dintre ei ar fi putut pleca în România, Ucraina. Apoi ei ar fi putut contesta decizia despre expulzare. Ei au fost lipsiți de această posibilitate. Și a făcut-o o singură persoană – domnul Botnari. Dar el este convins că a acționat în interesele țării.
Există posibilitatea de a demonstra că el a făcut acest lucru la indicația cuiva?
Nu e chiar atât de simplu cum pare la prima vedere. Problema profesorilor turci nu a apărut într-o singură zi. Încă pe când eram adjunctul procurorului general, acum 14 ani, noi examinam unele materiale pentru a trage la răspundere niște persoane pentru activități de islamizare. Aceste fapte nu s-au confirmat atunci. Cu toate acestea, serviciile speciale au gestionat dosarul mai mult de zece ani. Ne este greu să afirmăm, cât de mult corespunde realității informația care există acolo. Tind să cred mai mult că ea nu corespunde [realității]. Însă aceasta este sfera de activitate a organelor speciale care au sarcinile corespunzătoare. De aceea dosarul n-a apărut de la sine. Au fost niște materiale, documente. Dar decizia nu a fost luată de [directorul Biroului Migrație și Azil, Olga] Poalelungi sau de adjunctul directorului SIS. Bănuiesc că aceste hotărâri s-au luat la nivel politic, iar domnul Botnari pur și simplu a executat.
Mai citiți:
Numeroase persoane din cercurile juridice din Moldova vorbeau cu mult înainte de emiterea sentinței despre faptul că Botnari se va alege cu o amendă și cu plățile. A fost o înțelegere?
Era un pericol mare că Botnari în general va scăpa de răspunderea penală. Baza de dovezi pe care am reușit s-o acumulăm era neînsemnată. Și acesta este un adevăr. Este vorba nu doar despre Botnari, dar în general despre acest caz. La început, procuratura a refuzat să inițieze dosarul penal. L-au deschis abia peste un an. Și acum imaginați-vă, cum să aduni dovezi peste un an într-un dosar în care aproape toate documentele sunt secretizate, iar oamenii care au fost implicați nu au semnat practic niciun fel de documente. Noi am fi putut construi acuzația împotriva persoanelor din eșalonul al treilea – al patrulea, care au fost implicate. Dar nu ar fi fost corect nici din punctul de vedere al legii, nici din punctul de vedere al valorilor umane. Faptul că noi insistam asupra acuzației împotriva lui Botnari denotă că noi am avut o poziție principială. Când am devenit procuror general, dosarul penal se încheiase deja. Păi iată, în acest dosar, domnul Botnari nici măcar nu fusese audiat. Dosarul a fost intentat împotriva unor oameni pe care au încercat să-i facă țapi ispășitori. Instanța de judecată i-ar fi achitat pe toți.
Dar oricum, până la urmă, această versiune s-a confirmat. Ar fi putut fi vreo înțelegere cu procuratura?
Nu a fost niciun fel de înțelegere. Vă declar cu toată responsabilitatea. Noi putem compara conform „calibrului”, cine este domnul Botnari, știindu-se despre apropierea sa de domnul Plahotniuc și cine sunt persoanele care inițial aveau să fie trimise în instanță. Și apoi persoanele care înțeleg toate acestea, au văzut imediat articolul din codul penal în baza căruia a fost deschis dosarul penal și au presupus care ar putea fi pedeapsa. Pentru aceasta, nu trebuie să fii mare expert. Dar unii oameni pur și simplu speculează.
„Doar datorită mie acest lucru a devenit cunoscut”
Pur omenește: considerați că sentința lui Botnari estecorectă?
Pur omenește: sentința trebuie să fie mai aspră. Nota umană și cea juridică – sunt un pic diferite. Desigur, pentru astfel de încălcări, oamenii trebuie să fie sancționați realmente. Dar noi nu sancționăm omul conform legilor umane, ci conform normelor dreptului penal.
Când o persoană își recunoaște vina, compensează dauna… Deși consecințele morale nu pot fi stinse. Eu, ca om, îmi dau seama de acest lucru: această rană va fi întotdeauna… Într-o asemenea situație, probabil, instanței de judecată îi este dificil să ia o decizie cu privire la o sancțiune reală. Aceasta contravine și practicii naționale, și celei internaționale. Dar subliniez încă o dată, noi nu am avut niciun fel de interese. Dacă am fi avut vreun interes, societatea nu ar fi știut nici până acum despre sentință.
Mai citiți:
Această decizie a lovit în imaginea procuraturii și în dvs. Probabil, dvs. ați văzut o sumedenie de comentarii: oamenii care au crezut că la procuratură se poate schimba ceva s-au dezamăgit. Credeți că după aceasta, ei pot avea încredere în justiția moldovenească și că în Moldova poate fi ceva conform legii?
La procuratură s-au schimbat foarte multe. Acest lucru nu-l văd doar cei care nu doresc să vadă. Cei care interacționează cu procuratura – avocații, judecătorii – văd și simt asta. Ceea ce se întâmplă acum ține doar de intrigile politice și de isteria politică din țară. Cu părere de rău, politicienii nu pot accepta ideea că procuratura nu poate fi sfera de influență a cuiva.
Noi am ajuns într-o situație politică în care mulți politicieni încearcă să obțină dividende prin afectarea sentimentelor umane. În acest caz, toată lovitura a revenit asupa procurorului general. Nimeni nu vorbește despre faptul că acolo a fost [alt] procuror, care a susținut acuzația și care a ocupat o anumită poziție. Nu, scopul este de a discredita procurorul general. Se face pentru a distrage atenția societății de la investigația furtului miliardului și de la alte fărădelegi pe care le-a făcut corporația domnului Plahotniuc. Acest lucru se întrezărește foarte clar în fiecare zi. Zilele acestea, Viorel Morari [fostul șef al Procuraturii Anticorupție], a publicat o scrisoare deschisă. Procurorul, pe care nu ai unde pune o ștampilă din cauza fărădelegilor pe care le-a făcut în această țară, chibzuiește despre niște cazuri de rezonanță. Să povestească el despre un caz de rezonanță [pe care l-a intentat] și în care există o sentință. Văd în aceasta doar coordonarea acțiunilor domnului Morari și ale domnului Plahotniuc. Acest luru confirmă încă o dată faptul că el [Morari] continuă să lucreze pentru această corporație. Acolo există un singur scop: băieți, haideți să batem în unele momente vulnerabile, pentru ca nimeni să nu vorbească despre ceea ce se întâmplă cu investigația furtului miliardului și care a fost rolul lui Plahotniuc în acest sens.
De fapt, eu nu mă refeream la politicieni și nici la Morari, ci la juriștii și apărătorii drepturilor omului care încă acum o lună, declarau deschis că la procuratură într-adevăr au loc schimbări pozitive. Ei au văzut aceasta prin cauzele care se gestionează. Dar după această sentință, ei s-au dezamăgit și ajung la concluzia că, de fapt, prea puține se schimbă.
Eu nu cred că în baza unei sentințe, mai ales una atât de controversată [se pot face concluzii]. Aceștia sunt avocați și juriști, probabil, sunt câteva zeci, s-au confruntat cu noi nu doar într-un singur caz. Și, în viziunea mea, ar fi fost mai bine să se facă niște concluzii reieșind din ceea ce se face în aceste dosare.
Nu știu de ce, dar toți uită foarte repede ce a fost acum un an, când oamenii de afaceri erau arestați la pachet. Noi nu facem așa ceva. Chiar și cazul „Glorinal” [la începutul lunii septembrie, au fost arestați opt angajați ai firmei – NM]. Acesta nu este un caz de atac [raider], cum se încearcă să fie prezentat. Chiar și în acest caz, eu sunt împotriva arestărilor. Dar procurorii au independență procesuală. Eu pun în fața procurorilor sarcina de a investiga cazul. Ei singuri își ales metodele, dar să fie în cadrul legal. Dacă eu vreau ca aceasta să se întâmple altfel, trebuie să dau indicații în scris: „Nu arestați pe nimeni”. Apoi fiecare dintre ei îmi va spune: „Domnule procuror general, este decizia dvs., de aceea noi nu am reușit să adunăm niciun fel de dovezi în acest caz”. Nu este atât de simplu precum se fac încercări de a prezenta. Noi ne străduim să facem totul conform legii.
Afirm încă o dată, noi nu avem niciun interes [să ascundem sentința în dosarul despre profesorii turci]. De-am fi avut interes, nici peste o jumătate de an, nici peste un an, nu am fi vorbit despre aceasta. Doar datorită mie acest lucru a devenit cunoscut. Pentru că eu am considerat că, în pofida sentinței blânde, societatea trebuie să știe despre aceasta. Dacă aceasta nu înseamnă transformări, să rămână pe conștiința fiecărui om.
