Șapte oameni au murit, iar unul a fost grav rănit în două atacuri la o fermă, care par a fi comise de un locuitor al orașului Half Moon Bay, California. Sâmbătă, 11 oameni au fost uciși, iar 10 – răniți în orașul Monterey Park, tot din California.
Suspectul, un localnic de 67 de ani, a fost găsit după două ore de la incident într-un automobil parcat în apropierea unei secții de poliție. Acesta a fost arestat, iar în mașina sa a fost găsit un pistol semi-automat. Acesta a deschis focul asupra persoanelor care se aflau la o fermă de ciuperci. Apoi, a deschis focul într-un garaj situat la circa 3 km de fermă. Din primele informații, și suspectul lucra la ferma respectivă.
Motivele atacului nu au fost deocamdată făcute publice, însă poliția a precizat că se pare că atacatorul a acționat de unul singur. Acesta a fost arestat.
Sâmbătă, 11 oameni au fost uciși, iar 10 au fost răniți lângă Los-Angeles. Atacatorul s-a sinucis după atac. Poliția nu a stabilit deocamdată motivele care l-au făcut să recurgă la acest gest.
Vreți să susțineți ceea ce facem?
Puteți contribui la existența jurnalismului de calitate susținându-ne pe Patreon! În acest fel, puteți fi parte a schimbării în bine a Moldovei. Datorită sprijinului vostru, vom putea implementa și mai multe proiecte noi și importante. Vă punem la dispoziție 6 modalități de a ne sprijini. În schimb, vă oferim content exclusiv și cadouri plăcute. Accesați linkul pentru a deveni patronul nostru. Nu este deloc greu, în schimb este atât de plăcut.
Susțineți NewsMaker!If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.