Mai mulți membri ai Mișcării Politice Unirea au protestat astăzi, 10 septembrie, în fața sediului Procuraturii Generale. Aceștia și-au manifestat nemulțumirea față de pedeapsa fostului șef al Serviciului de Informații și Securitate (SIS), Vasile Botnari, vizat în dosarul expulzării profesorilor turci, pe care o consideră prea blândă. În cadrul protestului, liderul Partidului Liberal (PL) , Dorin Chirtoacă, dar și liderul Partidului Politic Uniunea Salvați Basarabia (USB) au solicitat demisia judecătorului și procurorului de caz, dar și reluarea anchetei în dosarul privind expulzarea profesorilor turci din toamna anului 2018.
Liderul USB Valeriu Munteanu susține că a avut loc o încălcare gravă a legii, iar în spatele deciziei de expulzare a celor șapte cetățeni turci s-ar afla președintele Igor Dodon și fostul lider al democraților, Vlad Plahotniuc.
„Comunitatea internațională nu crede în aceste povești că, într-o dimineață de septembrie, Vasile Botnari s-a trezit de dimineață și, într-o totală necunoștință, a mers și a îndepărtat de pe teritoriul Republicii Moldova acești cetățeni turci. A plătit avionul, i-a predat pe teritoriul Turciei. Am ajuns în septembrie 2020 să auzim la televizor că procurorul general ne spune că Vasile Botnari a fost condamnat cu suspendare, chiar dacă procuratura a cerut cu executare. După care în presă a apărut hotărârea de judecată care aspune absolut opusul a ceea ce ne-a comunicat nimeni altul decât conducătorul procuraturii generale din Republica Moldova”, a declarat Munteanu.
În cadrul aceluiași protest, liderul Partidului Liberal, Dorin Chirtoacă, a declarat că sentința judecătorului de caz este una „mimată” și a solicitat demisia magistratului, dar și a procurorului care a anchetat cazul.
„În Republica Moldova nu există justiție, deloc. Totul este un aranjament și mai mult nimic. Cine în R. Moldova crede că această crimă odioasă a fost comisă de Botnari, de unul singur? De unde el, care era în funcție de o lună, a avut o asemenea capacitate, să răpească șapte profesori turci și pe ascuns să îî ducă în Turcia? Avea Botnari vreo relație cu Erdogan? Dacă este vorba să răspundă cel care a executat crima, de ce să nu răspundă și cei care au comandat-o?”, a declarat Dorin Chirtoacă.
Amintim că fostul director al SIS, Vasile Botnari, ar fi fost pedepsit doar cu o amendă de 88 de mii de lei în dosarul profesorilor turci expulzați anul trecut din Republica Moldova. Un document care ar confirma această decizie a fost publicat pe 10 septembrie de către deputatul PAS Sergiu Litvinenco. Ulterior, Procuratura Generală a anunțat că a fost inițiată o anchetă de serviciu în care este vizat procurorul care a instrumentat cazul.