Pușcașul marin Alexandr Pikui din Ucraina și-a pierdut ambele mâini în timpul luptelor, însă a reușit să supraviețuiască ca prin minune. Acesta a fost mai întâi transportat în subteranele uzinei Azovstal, iar apoi evacuat și transportat cu elicopterul într-un spital din Dnepr, unde a fost operat. După puțin timp de la intervenție, acesta s-a căsătorit, iar acum își așteaptă protezele.
Soldatul în vârstă de 32 de ani și-a pierdut ambele mâini în timpul aunui atac.
„Când a început războiul, comandantul ne-a spus să stăm. Am stat 5-7 zile, cât am putut. Apoi nu am mai rezistat. Asupra noastră „lucrau” și elicopterele și avioanele și tancurile și tot din ce se putea trage. Nu mai puteam rezista și comandantul ne-a spus să ne retragem”, povestește Alexandr.
Combatanții și-au părăsit pozițiile și s-au retras în interiorul orașului, însă trupele ruse continuau atacurile atât asupra militarilor, cât și asupra civililor.
„Trăgeau din „Grad”, „Uragan”, din orice se poate trage. Lansau asupra noastră și câte 1000 de proiectile, iar ai noștri – drept răspuns, câteva zeci – 10-15. Pentru că erau puține și trebuiau să economisească, eram deja încercuiți”, povestește tânărul.
Pe 28 martie, subdiviziunea sa iarăși a fost nevoită să își schimbe pozițiile. Anume atunci a fost rănit grav.
„Traversam strada și am simțit durere în mâna dreaptă. Foarte puternică. Și în stânga. Apoi am căzut. Am strigat foarte mult timp. Țin minte că în jurul meu erau foarte mulți băieți, care la fel erau întinși pe jos, strigau. Pe mine m-au luat și m-au tras într-o mașină blindată, denumită „Kozak””, mai povestește militarul.
Colegii săi l-au ascuns într-un buncăr din oraș. Alături de el mai erau foarte mulți răniți și foarte puțini medici.
„Erau mulți băieți, frați, surori, răniți, unii grav, alții ușor. Pentru toți 200 era doar un chirurg, un ajutor, doi infirmieri și 5 asistente medicale. Lucrau zi și noapte fără oprire”, spune Alexandr.
Nu a conștientizat imediat că a rămas fără mâini: „Mă trezesc, văd medici, asistente. Întreb: ce-i cu mine? Mâinile sunt la locul lor? Pentru că nu le simt. Iar asistenta tace, nu spune nimic. Eu mai întreb o dată, de două ori, de trei. Iar apoi mi-a răspuns: Da, Sașa, nu mai ai mâini. Eu am făcut ochii mari, mi-a căzut o lacrimă. Este foarte dureros”.
Apoi, pușcașul marin a fost transportat în subterana de la uzina Azovstal, pe care militarii ucraineni au reușit să o controleze timp de apoape 3 luni.
„Așteptam să vină elicopterele, însă nu veneau, pentru că eram spionați, nu îi lăsau să ne ia. Însă într-o zi au reușit să ne ia de acolo”, a mai spus soldatul.
În pofida rănii grave, Alexandr a supraviețuit. Mai întâi a fost operat în Dnepr, iar acum este la reabilitare în orașul Truskaveț din Lvov. Și-a telefonat rudele și le-a spus ce s-a întâmplat. Iubita sa, cu care era împreună de doi ani, nu l-a crezut.
„Mi-a spus că este în spital și că nu mai are mâini. Iar eu i-am răspuns: cum să nu! Pentru că îi place să facă glume. Și nu l-am crezut. Iar el mi-a trimis o fotografie. Abia atunci am crezut”, povestește tânăra.
Alexandr se temea că prietena sa îl va părăsi după ce și-a pierdut mâinile, însă aceasta i-a rămas alături, ba chiar a căzut de acord să îi fie soție. Peste 6 luni, medicii intenționează să îi pună proteze.
