Facebook/Vlad Plahotniuc

Voicu: Plahotniuc încă nu a fost dat în urmărire internațională

Fostul președinte al Partidului Democrat din Moldova (PDM), Vladimir Plahotniuc, nu a fost dat, deocamdată, în urmărire internațională. Precizarea a fost făcută marți, 18 februarie, de către ministrul Afacerilor Interne, Pavel Voicu, după ședința Colegiului Ministerului Afacerilor Interne.

Întrebat de jurnaliști care este situația privind căutarea lui Vladimir Plahotniuc, Ilan Șor și Constantin Țuțu, ministrul de Interne a explicat că toți trei au fost dați în urmărire națională. Totuși, doar ultimii doi au fost dați și în urmărire internațională.

„Cu referire la Plahotniuc, se perfectează documentele necesare către colegii noștri de la Europol, pentru a fi anunțat în căutare internațională. Nu avem un răspuns de la această instituție”, a declarat Voicu.

Amintim că luna trecută, procurorul general al Republicii Moldova, Alexandr Stoianoglo, a precizat că autoritățile de la Chișinău au primit un răspuns de la Interpol, prin care instituția a confirmat că a recepționat scrisoarea privind anunțarea în căutare internațională a lui Vladimir Plahotniuc.

Precizăm că, în data de 11 decembrie, Centrul Național Anticorupție a anunțat că solicitarea de anunţare în căutare pe canalele Interpol în vederea arestării şi extrădării învinuitului a fost transmisă în adresa Secretariatului General al OIPC Interpol încă în octombrie 2019.

O lună mai târziu, Departatamentul de Stat al SUA a anunțat că fostul președinte al Partidului Democrat din Moldova, Vladimir Plahotniuc, dar și familia acestuia, nu sunt eligibili de a primi viză americană.

La începutul lunii decembrie, acesta a primit interdicție de intrare pe teritoriul Elveției și a Liechtensteinului. 

Precizăm că Vlad Plahotniuc a părăsit Republica Moldova la scurt timp după trecerea în opoziție a Partidului Democrat, pe care îl conducea. Ulterior, Plahotniuc și-a depus mandatul de deputat și a renunțat la șefia formațiunii politice.

Susțineți-ne cu un LIKE la pagina noastră de Facebook.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Recean, în dialog cu activiști, antreprenori și tineri din Găgăuzia și Taraclia: „Unitatea e puterea noastră”

Prim-ministrul Dorin Recean a avut o întrevedere cu mai mulți activiști civici, antreprenori, tineri, dar și reprezentanți ai sectoarelor de educație, cultură și mass-media din UTA Găgăuzia și raionul Taraclia. Potrivit unui comunicat al Executivului, discuțiile s-au concentrat pe importanța implicării minorităților naționale în procesele de luare a deciziilor.

Dorin Recean a evidențiat faptul că în sudul țării se investește activ, în special, în infrastructură. Printre cele mai mari proiecte se numără construcția drumului de ocolire Vulcănești, un proiect de 28 de milioane de euro, susținut din fonduri europene. Totodată, în UTA Găgăuzia, sunt în desfășurare 15 proiecte finanțate prin programul guvernamental „Satul European”, în valoare totală de 73 de milioane de lei.

De asemenea, premierul a menționat lansarea programului de formare profesională pentru cadrele didactice care predau limba găgăuză în grădinițele din autonomie. Programul este organizat de Universitatea de Stat din Comrat, sub egida Ministerului Educației, și este destinat pentru 74 de cadre didactice din 56 de grădinițe din autonomie. 

Tinerii prezenți la întrevedere au abordat subiecte privind integrarea europeană și măsurile de combatere a dezinformării.

„Unitatea e puterea noastră și doar împreună vom reuși să dezvoltăm comunitățile locale și să asigurăm un nivel de trai mai bun”, a precizat șeful Guvernului. 

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: